Parlamentarii PNL de Brăila, către Francisk Chiriac: ”Onestitate, domnule președinte! Încetați cu minciunile!”


*Medicul Antoneta Ioniță și notarul Vasile Varga, deputații liberali din PNL Brăila, corectează informațiile conform cărora la Brăila nu s-ar fi primit bani guvernamentali pentru Spitalul Județean – unde știm că sunt tratați și pacienți cu COVID-19 (azi, 29 aprilie 2020, sunt 6 astfel de pacienți) *De altfel (nota noastră), dacă președintele Francisk Iulian Chiriac de la CJ a afirmat public altceva, asta trebuie luată doar ca o declarație politică și nimic mai mult; în plus, SJU e în administrarea CJ, așa că nici nu ar trebui să existe plângeri publice despre așa ceva… e un non-sens

 

Antoneta Ioniță, medic,
deputat PNL

Vasile Varga, deputat PNL

Deputații Antoneta Ioniță și Vasile Varga, membri PNL Brăila, aduc în fața publicului o ”problemă” de management administrativ, în fapt o filă a luptei politice (asemeni zonei centrale, și la Brăila administrația e împărțită, conducerea la Consiliul Județean și la Primăria municipiului fiind asigurată de membri PSD) care se răsfrânge, fie că place sau nu, asupra activității curente, în toate domeniile. În cazul de față e vorba de domeniul sănătății, ceea ce nu e deloc plăcut date fiind condițiile de pandemie cu COVID-19 (boala care nu are încă un remediu cunoscut!). Răspunsul Ministerului Sănătății către conducerea CJ Brăila în RaspunsMinisterulSanatatii Braila (clcik pe documentul în format PDF pentru detalii).

Francisk Iulian Chiriac, președinte CJ Brăila

      ”Printr-o recentă scrisoare deschisă adresată premierului României, Francisk Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila, a aruncat în spațiul public o serie de informații false, fără nicio legătură cu realitatea, în încercarea de a  acoperi incompetența și managementul dezastruos de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Brăila, pe care îl girează de ani buni. S-a plâns Francisk Chiriac că Ministerul Sănătății n-ar fi alocat ”spitalelor din județul Brăila nici măcar un leu”, astfel că instituția ar fi fost obligată să se descurce singură. Nimic mai fals. Am solicitat un răspuns oficial de la Ministerul Sănătății, din care am aflat că spitalele din județul Brăila au primit, la fel ca toate unitățile sanitare din țară, echipamente de protecție și materiale sanitare, imediat după ce pandemia a început să-și facă simțită prezența. Mai mult, prin Ordinul nr. 489din 23.03.2020 al Ministerului Sănătății, s-au stabilit o serie de măsuri prioritare,iar  județului Brăila i-au fost repartizate sume pentru achiziționarea de echipamente și buna desfășurare a activității în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (A.T.I.). Peste 470.000 lei au fost alocați Spitalului Județean Brăila pentru monitorizarea, tratamentul și îngrijirea bolnavilor critici (inclusiv a celor infectați cu COVID-19) din secțiile și compartimentele Ambulatoriu Terapie I.ntensivă adulți, copii și nou-născuți. Alți 390.000 de lei au ajuns la Brăila pentru monitorizarea, tratamentul și îngrijirea bolnavilor critici, cu infecții emergente. Cu alte cuvinte, domnule Chiriac, Ministerul Sănătății a alocat 860.000 lei, bani din care, conform ordinului, Spitalul Județean de Urgență Brăila putea cumpăra medicamente, echipamente de protecție, echipamente pentru monitorizarea bolnavilor de coronavirus, ventilatoare, materiale și consumabile pentru îngrijirea pacienților, reactivi și materiale pentru laborator. Cam tot ceea ce este necesar pentru personalul medical și pentru pacienți! Evident, despre acești bani nu ați suflat nicio vorbă și nici nu ați spus cum au fost folosiți, în schimb, v-ați plâns că, deși Spitalul Județean a solicitat ajutor pentru un aparat de testare a COVID-19, ar fi primit un răspuns negativ. Domnule Chiriac, este știut că ”minciuna are picioare scurte”, iar dacă pe alții reușiți să îi prostiți, noi o să le spunem public și deschis oamenilor că, în realitate, Spitalul Județean Brăila a trimis această solicitare în bătaie de joc, cu referate și note de fundamentare neactualizate, înregistrate în 2019. Deși Direcția de Sănătate Publică Brăila a solicitat refacerea acestora, în vederea transmiterii către minister, nici până astăzi documentele nu au fost completate, astfel că, oficial, la Ministerul Sănătății nu există nicio cerere din partea SJU și CJ Brăila pentru un aparat PCR – Real Time, de depistare a cazurilor de COVID-19.

         Vă mai plângeți, domnule Chiriac, că achiziția de materiale de protecție pentru cei din prima linie se face la ”un preț exorbitant. Putem bănui rea-voință sau, din nou, lipsa de competență a managementului de la Spitalul Județean Brăila. Altfel, cum s-ar explica faptul că cei care fac achiziții nu au aflat că depozitele UNIFARM sunt pline cu milioane de bucăți de măști chirurgicale și măști speciale FFP2, mănuși de examinare, ochelari și combinezoane de protecție, iar prețurile sunt cele mai mici de pe piață?      

        Domnule Chiriac, oamenii s-au săturat de justificări și pasatul responsabilității! Ar fi mai eficient să treceți la treabă și să îi îndemnați să facă acest lucru pe toți cei care au atribuții în gestionarea epidemiei în județul Brăila! Ar fi mai onest să vă opriți un pic din jocurile politice, din goana electorală pe care PSD, cu cinism față de oameni și fără niciun scrupul, a continuat-o și în plină pandemie. Brăilenii au nevoie să ne așezăm cu toții la aceeași masă, să vedem cu ce poate fiecare ajuta, astfel încât orice potențial caz de coronavirus, dar și orice alt pacient din județ să primească tratamentul de care are nevoie! COVID-19 nu are culoare politică și nu alege unde să lovească!

              Antoneta Ioniță și Vasile Varga, deputați PNL Brăila

Nota redacției (Armanda Filipine, revista Braila Chirei). Nu veți regăsi aici textul la care se face referire (cel ala actualului președinte CJ) întrucât am promis că NU promovăm aici informații aiuristice, care nu comportă bun simț, care aduc prejudicii zonei cetățenești – așa cum s-a întâmplat cu refuzul brăilean de a ajuta Galațiul în problema medicală pandemică… nu mai repet… Oricum, s-a spus (și banii au venit) că România primește bani europeni pentru gestionarea pandemiei. Deci, nu avea cum să fie tocmai Brăila în afara listei de achiziții destinate Spitalului Județean care face parte din lista de spitale dedicate tratării bolnavilor de COVID-19 la fel ca multe altele din țară. E adevărat că ne-am obișnuit cu declarații politice, dar unele depășesc cadrul firescului… așa că noi le tratăm ca atare. Cu indiferență.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.