Vernisaj expoziție Hugo Mărăcineanu & Silviu Ioan Soare, la Galeriile de Artă Brăila

*Au prezentat Gh. Mosorescu – președintele UAP Filiala Brăila – și Ana Amelia Dincă * Lucrările de ceramică, autor Silviu Ioan Soare și de pictură, autor Hugo Mărăcineanu, rămân în Galerii până în 22 iulie 2020

    Vernisajul – din 4 iulie 2020 – expoziției de pictură, autor Hugo Mărăcineanu, și de ceramică, autor Silviu Ioan Soare, de la Galeriile de Artă Brăila (https://brailachirei.wordpress.com/2020/07/02/pictura-si-ceramica-intr-o-noua-expozitie-la-galeriile-de-arta-braila/). a reunit, chiar și în condițiile de pandemie de COVID-19, iubitorii de artă. Cu măști de protecție, atenți la distanțare – dar de lucrări ne-am apropiat, pentru că-s frumoase și interesante, ne-am bucurat de eveniment mai ales că în acest context sunt puține de acest gen.

Hugo Mărăcineanu (stânga) și Silviu Ioan Soare

Au prezentat Gh Mosorescu – președintele Filialei Brăila a Uniunii Artiștilor Plastici din România, criticul de artă (deopotrivă artist plastic, dar și curator al acestei expoziții) Ana Amelia Mădălina Dincă. Câteva cuvinte au rostit și artiștii expozanți. De asemenea, a fost prezentă Alina Sulicu – director interimar al Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila gazdă – Consiliul Județean este proprietarul galeriilor.

În public au fost și destui artiști plastici colegi cu expozanții – cum ar fi Ioanid Marilena, Vasilica Gavrilă, Mariana Bogdan, Cristian Radu, Sorinel Cârstiuc, Nicoleta Olteanu.

Mai multe foto (de Armanda Filipine) din expoziție la https://www.facebook.com/search/top/?q=Armanda%20Filipine%204%20iulie%202020%20silviu%20ioan%20soare%20hugo%20maracineanu&epa=SEARCH_BOX

și la https://www.facebook.com/ArmandaFilipine/posts/10218121885105697

Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Așa cum am promis, filmul de la vernisaj e și pe canalul meu You Tube