La Casa Corpului Didactic Brăila, Conferința Educația Online Inteligentă


*În 20 iuie 2020, pe canalul You Tube, organizată de CCD Brăila, ASE București, ISJ Brăila și alte organisme din țară * Evenimentul face parte din calendarul de formare continuă a cadrelor didactice – au fost oferite diplome

   Pandemia de COVID-19 a obligat formatorii din educație să deruleze activități în format online, astfel că evenimentul din 20 iulie 2020 de la Casa Corpului Didactic (CCD) Brăila a fost unul virtual, dar cu o participare fizică, în fața ecranelor computerelo. CCD Brăila, Academia de Studii Economice (ASE) București – Asociația Clubul Informaticii Economice-Cyberknowledge Club, Inspectoratul Școlar Județean Brăila, Centrul Județean de Excelență Vaslui, Edu Apss SRL, I-TOM Solutions SRL au organizat în format online Conferința Educația Online Inteligentă

       Conferința s-a desfășurat prin intermediul instrumentelor de comunicare la distanță Zoom și a fost transmisă live pe canalul You Tube https://www.youtube.com/watch?v=tRSwiDGmyQE

       La Conferință au participat și reprezentanții ai Ministerului Educației și Cercetării (MEC), cum e Roșcan Dorin de la Direcția de Formare Continuă.

Agenda Conferinței Educația Online Inteligentă. 20 iulie 2020

& Deschiderea activității – prof. dr. Cristina Elena Anton, director CCD Brăila;

& Demonstrație de lecție de informatică predată cu un sistem de adaptive learning – lect. univ. dr. Andrei Toma de la ASE București;

& Creșterea eficienței predării online folosind adaptive learning și resurse educaționale deschise – prof. univ. dr. Razvan Bologa de la ASE București; 

& Clasa viitorului – Ștefan Adrian Apăteanu, CEO la Edu Apps SRL;

& 24 EDU – Răzvan Dumitru de la I-TOM Solutions SRL; 

& Proiecte ce vizează Educația Online – Nuşa Dumitriu Lupan, director la Centrul Județean de Excelență Vaslui; 

& Formarea cadrelor didactice prin activități științifice: simpozioane, conferinţe, colocvii, sesiuni de comunicări, focus-grupuri, mese rotunde, concursuri – Roșcan Dorin, reprezentant al Direcției de Formare Continuă din MEC;

& Discuții libere – participanții, organizatorii, invitați.

        Doamna director a CCD Brăila, prof. dr. Cristina Elena Anton: ”La acest moment sunt o multitudine de modalități online de a învăța: webinarii, blog-uri, podcasturi, video, dar conferințele reprezintă oportunități unice de învățare, de dezvoltare a carierei și de networking. Participanții la aceasta conferința au fost interesați, în principal, de temele dezbatute și de interacțiunea cu ceilalți participanți, considerând că astfel de evenimente reprezintă ocazii bune de a cunoaște noi persoane și de a-și extinde rețeaua profesională. Ne bucurăm că prin intermediul acestei conferințe am putut să stabilim contacte cu persoane din top din zona IT, persoane relevante pentru educatia online, iar temele dezbătute au fost de interes pentru activitatea pe care o desfășurăm și ne ajută să fim la curent cu ultimele noutăți in domeniu”.

       Pe lângă diplome, participanții și organizatorii au primit mulțumiri pentru participarea la eveniment.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.