Vasile Varga, deputat PNL de Brăila: ”Locuitorii de la parter vor putea închide și extinde balcoanele mai simplu”


*Propunerea legislativă a liberalul se referă la modalitatea de obținere a autorizațiilor care va fi de acum încolo mai simplă

Vasile Varga, deputat PNL

Proprietarii apartamentelor de la parterul blocurilor vor avea mai puține restricții la închiderea balcoanelor și le vor putea extinde, în urma unei inițiative legislative care a lui Vasile Varga, deputatului PNL de Brăila. Inițiativa a fost deja promulgată de președintele României. Potrivit noilor prevederi în vigoare, pentru extinderea sau închiderea unui balcon de la parterul blocului, proprietarii vor avea nevoie doar de o aprobare de la asociația de proprietari.

      Vasile Varga: ”Am demarat acest demers legislativ după ce mai mulți brăileni mi-au semnalat în cadrul audiențelor că închiderea unui balcon, la un apartament aflat la parterul unui imobil, a devenit imposibilă. Legea prevedea că este necesar acordul tuturor locatarilor pentru o astfel de construcție. Numai că toată lumea știe cum se întâmplă în realitate: un locatar nu este acasă, altul este plecat în străinătate și nu vine cu anii, altul, pur și simplu nu vrea și nu neapărat din motive obiective. Așa că am inițiat modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și am deblocat situația. Acum, cu acordul asociației de proprietari se pot efectua lucrări de închiderea a balcoanelor și logiilor aflate la parterul blocurilor. În plus, până acum, proprietarul apartamentului trebuia să depună și un memoriu de arhitectură, care includea și o expertiză tehnică, la care se adăuga și acordul vecinilor. Noile prevederi exclud necesitatea acestui memoriu și lasă doar acordul asociației de proprietari. Pentru că extinderea unui balcon presupune o construcție pe un teren care este parte comună a proprietarilor din întreg blocul, asociațiile de proprietari pot încheia contracte de închiriere, folosință sau concesiune asupra terenului aferent, pentru extinderea spatiilor aflate la parter, cu acordul adunării generale, exprimat printr-o hotărâre adoptată cu 2/3 din numărul total al proprietarilor și acordul exprimat în scris al  proprietarilor direct afectați. Aceleași prevederi sunt valabile și în cazul în care părțile comune sunt utilizate de persoane fizice sau juridice care nu sunt proprietari în bloc, dar care pot utiliza părțile comune, cu acordul asociației de proprietari”.

Nota red. La acest amendament la legea construcțiilor trebuie adăugat, totuși încă unul. Se știe că blocurile la care se fac modificări sunt construite, în majoritate, în vremea comunistă, când suprafața destinată locuirii a fost gândită parcă pentru pitici. E prea mică. De aceea mulți își extind balconul, fiind singura formulă prin care crește suprafața de locuit. Dar greșeala administrațiilor – poate și pentru că politicul este majoritar – este aceea că uită să aplice legea! Da! Orice modificare de fațadă TREBUIE să fie realizată în așa fel încât să nu se observe, să nu strice aspectul arhitectural inițial al clădirii. Or, din nefecire, asta nu se întâmplă. Nici în Brăila, nici în țară. Oare mai există undeva în Europa civilizată așa ceva = fațade pline de petice, de parcă a fost războiul și toate au rămas nereparate? Eu nu am văzut în străinătatea civilizată așa ceva. Toate blocurile au fațada unitară, nimic nu sare în ochi ca la noi – petice de culoare, balcoane diferite, ferestre de toate culorile etc. O bătaie de joc la adresa arhitecturii urbane! Mare bătaie de joc! ca să numai soun că degajă o satre de precaritate, și dă o lecție negativă copiilor, tinerilor care vor trăi cu impresia că totul e posbil, că urâțenia și bunul plac sunt lege… Dar suntem convinși că deputatul Vasile Varga nu a făcut referire la aspectul estetic gândindu-se că legea construcțiilor prevede deja aceste aspecte. Rămâne ca cei în drept să le și verifice – proectele și aplicare lor, pe cele noi dar și pe cele vechi iar acolo unde cineva distruge fațadele și nu le reface exact cum au fost ele gândite în primul plan arhitectural, să fie tras la răspundere în fața legii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.