Cursuri ”Educația media în școală și în societate”, la CCD Brăila


*În parteneriatul Casa Corpului Didactic Brăila – ActiveWatch dezvoltat în proiectul ”The European Media Coach Initiative” derulat cu parteneri din Bulgaria, Cipru, Grecia, Portugalia, România în perioada decembrie 2017 – decembrie 2020

      Casa Corpului Didactic (CCD) Brăila, prof. dr. Cristina Elena Anton director, a organizat două serii de formare EDUCATIA MEDIA LA SCOALA SI IN SOCIETATE in perioada martie – august 2020 pentru personalul didactic de predare din invatamantul preuniversitar. Inițial grupele au început formarea în martie 2020, în varianta face-to-face, apoi cursurile au fost suspendate din motive evidente (pandemeia de COVID-19) până în iunie 2020, iar din iulie 2020 s-au reluat finalizându-se iîn august 2020.

        Formarea a fost realizată de experți acreditați MEC în urma unui parteneriat încheiat între furnizorul de formare CCD Brăila și Asociația ActiveWatch care este partener în proiectul ”The European Media Coach Initiative” derulat în perioada decembrie 2017 – decembrie 2020 în cadrul unui consortiu format din Universitatea Europeană din Cipru (lider de parteneriat), European Association for Viewers Interests din Belgia, The Athens Lifelong Learning Institute din Grecia, The University of Sofia St. Kliment Ohridski din Bulgaria, The Cyprus Pedagogical Institute din Cipru, The University Institute of Lisbon din Portugalia, The National Academy for Media & Society din Olanda și Asociația ActiveWatch din România.

          Prin asocierea dintre ActiveWatch și CCD Brăila se creează contextul favorabil pentru testarea și adaptarea modelului Media Coach, model de formare dezvoltat încă din 2007 în Olanda, în contextele naționale din Bulgaria, Cipru, Grecia, Portugalia și România.

       Impresii ale cursanților & Final de curs MEDIA … Tragem linie și-adunăm: Tema – vastă, incitantă, de departe, unul dintre pilonii EDUCAȚIEI. TEMEINIC pregătită! Argumentare clară a necesității ca dascălii să devină parte a schimbării. Formatorii – PROFESIONIȘTI! Modul de abordare – Combinație perfectă între respect, discreție în invitația la introspecție, toleranță, fără a irita vreun orgoliu și de mare folos în a descifra tainele … școlii online. Gazda -CCD-ul brăilean – foooarte inspirat în alegerea cursului de formare și bun organizator. Dovadă că este parte a schimbării. Noi, cursanții– curioși, curajoși- cu fiecare zi de curs și, în mod sigur, experimentând bucuria de-a dărui ori de-a primi din experiență… Am învățat să îmbinăm canoanele metodicilor cu ”lumea în schimbare”. Evaluarea – Realizată în profesionalism și respect pentru triada evaluator-evaluat- curs… A, și… lait-motivul întâlnirilor- ”Sunt dascăl-elev și elev-dascăl”. În mod sigur, multă vreme, mulți dintre noi vom tânji după locșorul din casă, în care ne-am bucurat și mințile, și sufletele. Și niciodată nu vom zice NU unei noi provocări MEDIA. O sumă care ne-a făcut- și de data asta- să ne-aducem aminte de unde am plecat, ca să pornim din nou la drum. Pe scurt, …Școala de IERI, într-un AZI, pentru MÂINE…” & Fac parte dintr-o breaslă care are nevoie, cel puțin din când în când, sâ țină pasul cu realitatea. Sau chiar să anticipeze cumva prin strategiile ei cam conservatoare relația cu educabilii atât de altfel față de generațiile trecute de puțin timp. Am participat la multe cursuri, pentru că mi-am dorit să mă perfecționez, să aflu, să aplic, să.. Dar e prima dată când am descoperit un fel special de dialog formator-formabil, teme extrem de pertinente, care m-au pus într-o permanentă stare interogativă. Am așteptat împreună cu toată familia mea fiecare zi de lucru, mi-am luat notițe cu conștiinciozitate, m-am străduit sâ-mi dreg cumva device-urile și conexiunea la Internet pentru a nu pierde nimic din Cursul Media la școală și în societate. Mi-am răspuns la multe întrebări, mi-am construit altele, am aflat prieteni de nădejde cu care să pot spera că nu lupt iluzoriu pentru șansele adolescenților mei nărăvași. Și eu, și soțul meu, cursantul din umbră, mulțumim formatorilor noștri pentru lecția de profesionalism exemplar pe care ne-au oferit-o

Impresiile formatorilor & Contextul global dramatic și imprevizibil pe care îl trăim în această perioadă ne obligă să privim educația media cu alți ochi. Dacă în perioada pre-pandemică discuția era la nivel de deziderat în relația cu actul educațional, astăzi ar trebui să privim educația media ca pe o necesitate. Provocările vor fi tot mai multe și mai complexe, atât pentru elevi, cât și pentru profesori, odată ce vom transfera parte din actul didactic în mediul online. Dincolo de disconfort și de șocul tranziției în online, avem obligația de a căuta oportunități. Acum, mai mult ca niciodată, copiii și adulții trebuie să exploreze (social) media în mod responsabil, să dezvolte abilități de socializare virtuală bazate pe empatie și respect, dar și să își dezvolte spiritul critic în raport cu avalanșa de informații care circulă online. Acum este nevoie de educație media!” & Pentru noi, formatorii ActiveWatch acreditati de CCD Braila, a fost o provocare să transformăm sala de curs în multiple sesiuni de Zoom și să construim experiențe de învățare relevante pentru toată lumea. Alături de profesorii și învățătorii brăileni am avut ocazia extraordinară să gândim și să testăm scenarii didactice în care educația media ocupă un binemeritat  loc secundar. Pentru că, așa cum este firesc, primul loc este alocat, din oficiu, elevilor care se vor întoarce sau se vor conecta la școală începând cu 14 septembrie 2020” 

        Impresiile furnizorului de formare CCD Brăila: Formatori extraordinari! Cursanti dornici de cunoaștere! Acum este nevoie de educație media!

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.