Festivalul Europoezia, ediția 2020 la Brăila

*Cu binecunoscutul și apreciatul maraton de poezie – care are anul acesta ceva mai puțini participați din țară, fără oaspeți străini (din motive de pandemie), în zilele de 25 și 26 septembrie, zilnic de la ora 17.30 la Biblioteca Județeană ”Istrati”, partener al Asociației Culturale ”Europoezia” în organizarea manifestării aflată la ediția cu numărul 5

        Asociația Culturală „Europoezia” și Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila invită iubitorii de poezie la un regal literar, care va fi și de această dată Festivalul Europoezia – în 25 și 26 septembrie 2020, zilnic de la 17.30 la 19.00, la biblioteca brăileană.

      Vor fi, ca în fiecare an, întâlniri ale creatorilor – câțiva participanți sunt și editori – și promotorilor culturali, nelipsind tradiționalul și atractivul maraton poetic. Evenimentele vor fi moderate de Dragoș Adrian Neagu – managerul bibliotecii – și de Eduard Claudiu Brăileanu – șef Secție la bibliotecă, dar și membru al filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor (USR), în calitate de traducător. Participă scriitori din țară, prieteni care ne-au încântat de fiecare dată cu fragmente din opera lor: Nicolae Băciuț, Daniel Corbu, Ion Hadîrcă, Valeriu Stancu (inițiator și organizator, alături de brăileanul Stere Bucovală, la primele patru ediții… deci și acum!), Emilian Marcu, Ioan Matiuț, Ioan S. Pop, Valentin Talpalaru. De asemenea, îndrăgitul artist plastic și caricaturist Marian Avramescu va fi împreună cu noi ca și la ediția de anul trecut.

     De la Galați sunt așteptați Corneliu Antoniu – președintele Filialei Sud-Est a USR, Ruxandra Anton, Marilena Apostu, Darie Lăzărescu, Iulian Grigoriu, Adi Secară,  Dintre brăileni, participă criticul literar Viorel Coman (prof. dr. Viorel Mortu), scriitorii Virgil Andronescu, Zamfir Bălan, Luminița Dascălu, Vasile Datcu, Armanda Filipine, Gheorghe Lupașcu, Valentin Popa, Tudorița Tarniță, Mihai Vintilă.

      Ca la toate edițiile Europoezia, vor fi și momente muzicale, de data aceasta oferite de Wanessa Radu, Dan Vană, Ștefan Greraksiev.

Nota red (Armanda Filipine & https://www.facebook.com/armanda.filipine.oficial manager și redactor unic al revistei Braila Chirei) Până acum, Europoezia a fost o manifestare internațională – acum, doar pandemia de COVID-19 i-a micșorat anvergura. Pe majoritatea invitaților i-ați auzit și la Momentele de poezie pe care le realizez zilnic, de la prima zi a Stării de Urgență din pandemie – astă seară va fi cel cu numărul 192.

Video (exemplu, sunt mai multe) de la ediția a IV-a, de anul trecut, cu maratonul poetic derulat în sala studio a Teatrului ”Maria Filotti” Brăila. Moderatori, poeții Valeriu Stancu de la Iași și Stere Bucovală de la Brăila – inițiatori și coordonatori ai festivalului

Constanța Abălașei-Donosă, lansare de carte la Etnografie

*Volumul de grafică și confesiuni ”Târgu-Mureș frate cu Brăila” e parte a proiectului ”Valori culturale în dialog” derulat de Muzeul Brăilei ”Carol I” în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Mureș * Lansarea va fi joi, 24 septembrie 2020, de la ora 17.00

Constanța Abălașei-Donosă

Constanța Abălașei-Donosă (foto stânga de Armanda Filipine, din arhiva personală, de la un vernisaj al autoarei) își lansează un nou volum „Târgu-Mureș frate cu Brăila”, carte apărută la Editura Vatra Veche din Târgu Mureș. Evenimentul, organizat de instituția muzeală în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Mureș și face parte din proiectul „Valori de patrimoniu național în dialog”. are loc joi, 24 septembrie 2020, începând cu ora 17.00 secția Etnografie și artă populară (Str. Polonă nr. 14) a Muzeul Brăilei „Carol I”.

Prezintă Gabriela Cloșcă – șef Secția Etnografie, prof. dr. Gabriela Vasiliu, Nicolae Băciuț – director al Direcției Județeane pentru Cultură Mureș. În program, și un recital liric oferit de Cristina Vasiliu – elevă.

Cartea, parte a proiectului „Valori culturale în dialog”, include confesiuni și grafică reprezentând monumente istorice din cele două orașe, Brăila și Târgu Mureș.
Comparam orașele între ele ca frumusețe și ca viață culturală, spune în prefață autoarea. Știam că stră-străbunica mea Brăila se născuse pe la 1368 iar Tg.-Mureș pe la 1360. Fratele Tg.-Mureș se părea că este puțin mai mare! Pe amândouă le consideram orașe ale muncii, fiindcă oamenii acestor orașe au creat prin munca lor serioasă și aplicată, un anumit standard al pretențiilor în ceea ce privește viața materială și spirituală”, spune autoarea.

Nota organizatorilor. Participarea la activitate se va face cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății (mască obligatorie, distanță 2 m.)

Mihai Isvoranu: ”Vreau să aducem și în politica din Brăila cinstea, onestitatea, bunul simț, grija față de oameni”

*Este una dintre ideile subliniate, apăsat, de candidatul Alianței USR – PLUS la funcția de primar al municipiului Brăila în timpul vizitei la Brăila a lui Dacian Cioloș, copreședinte al Alianței USR – PLUS

Campania electorală de la Brăila a fost punctată de vizita, scurtă dar convingătoare, în 23 septembrie 2020 a fostului premier Dacian Cioloș (cel care a readus în discuție planul Podului suspendat peste Dunăre, după ce oamenii de afaceri din Tulcea au explicat că fără această investiție e complicat să se dezvolte rute de transport în zonă), actualmnete europarlamentar – copreședintele Alianței USR – PLUS. Evident că vizita a avut ca scop mobilizarea electoratului în sensul dorit de alianță, acela ca oamenii din liste să câștige în fața opțiunilor electorilor,

   Într-una din sălile destinate evenimentelor, respectând toate regulile de pandemie s-au întâlnit membri din cele două formațiuni politice, Gabriel Stoica – copreședinte la PLUS Brăila, reprezentanți ai presei, câțiva candidați – între aceștia Mihai Isvoranu (https://www.facebook.com/DoctorIsvoranu) – candidatul la funcția de primar al municipiului Brăila și Ionuț Cătălin Stancu (https://www.facebook.com/IonutCatalinStancu) – candidatul la funcția de președinte la Consiliul Județean (CJ), copreședintele USR Brăila, Rodica Puia – candidat la CJ.

Mihai Isvoranu (întregul său program electoral este disponibil la https://mihaiisvoranu.ro):Mulțumesc încă o dată presei din Brăila că este alături de noi la acest eveniment, așa cum a fost pe tot parcursul acestei campanii electorale. Mulțumesc, Dacian Cioloș, că ai venit la Brăila! Mulțumesc pentru susținerea pe care ne-ai arătat-o în multe rânduri. Îți mulțumesc pentru omul politic și liderul de partid care ești. Nu am să ascund că datorită lui Dacian Cioloș eu am intrat în politică. Ăsta este purul adevăr. Am simțit pentru prima oară după mulți ani onestitate, sinceritate și grijă față de oameni și de nevoile lor. Am văzut un alt fel de a face politică, lucru care m-a inspirat și m-a făcut să intru în partidul PLUS. Toate aceste lucruri pe care le-am enumerat vreau să le aducem și în politica din Brăila: cinstea, onestitatea, bunul simț, grija față de oameni. Poate pentru unii sunt cuvinte demodate, pentru mine însă – și sper că și pentru brăileni – înseamnă speranță. Speranță că politica se poate face altfel. Fără interese personale, meschine sau interese de grup. Din punctul meu de vedere, a face politică înseamnă sau ar trebui să însemne a-ți asuma un sacrificiu pentru binele comun. Despre asta ar trebui să fie vorba, nu despre îmbogățire, nu – repet – despre interese personale sau de grup. Ăsta este exemplul pe care ni l-a dat Dacian Cioloș și pe care noi vrem să îl urmăm. Este exemplul care poate renaște speranța că acest oraș poate redeveni orașul prosper de altădată. Vorbesc despre speranță pentru că de asta au nevoie brăilenii cel mai tare. De două luni am mers zi de zi pe stradă, prin cartiere, am stat de vorbă cu oamenii. Și cel mai tare m-a șocat lipsa de speranță și lipsa de încredere că se mai poate schimba ceva în bine. Mesajul meu a fost și este că trebuie să fim conștienți că avem șansa la aceste alegeri locale, de duminică, să schimbăm Brăila.

Mihai Isvoranu

        Fac un apel către brăileni să iasă la vot! Știu că pe internet este plin de mesaje care ne îndeamnă să nu ieșim la vot. Am văzut că un mesaj cu un efect foarte puternic este: dacă nu ne-au lăsat în școli cu copiii noștri, nici noi nu mergem la vot! Nici eu nu sunt de acord cu modul în care a fost gestionată începerea anului școlar. Dar cred că, dimpotrivă, singurul instrument democratic este ieșirea la vot! Îi vom pedepsi prin vot atât pentru că nu ne-au lăsat în școli, cât și pentru dezastrul în care se află acest oraș. Avem puterea prin votul de duminică atât de a-i pedepsi pe cei care au promis și nu au făcut nimic din ce au promis, cât și de a crea, de a aduce speranță. 

        V-am prezentat în toată această campanie proiecte cu care Brăila poate să renască. Nu am să le reiau acum în detaliu. V-am prezentat și sursele de finanțare pe care le avem la dispoziție, cu condiția să avem o administrație onestă. Am toată convingerea că toate acestea pot deveni realitate – de la spitalul pentru copii la terenuri de sport în fiecare cartier, de la școli moderne la refacerea centrului vechi care ar aduce locuri de muncă, de la piste pentru biciclete la modernizarea orașului și aducerea lui cât mai aproape de Europa. 

      Alegerile de duminică înseamnă a alege între o administrație învechită, bazată pe pile, relații și nepotism, și o administrație nouă, proeuropeană, modernă, bazată pe proiecte, transparentă și onestă, care aduce prosperitate pentru toți, nu doar pentru unii. Despre aceasta este vorba! Acesta este rezumatul votului de duminică. Locuitori ai Brăilei, tineri, oameni de toate vârstele, ieșiți la vot! Faceți Brăila prosperă, așa cum a fost!