Despre un oraș, despre noi și ce nu facem, nu vrem să știm…

*Ar putea fi editorial. Sau o stare de nervi (iar) transpusă la vedere… și, de fapt e un semnal de alarmă!

Nu contează că-i duminică. Orice zi e bună ca să vezi bine. Corect. Să nu fii indolent, indiferent, rece și egoist.

Practic, ce avem? Un oraș urât, urâțit, neîngrijit, murdar, nemodernizat, bolnav. Și multe subiecte trecute cu totul cu vederea. Nu de presă; ea are alt rol (doar să informeze și informarea să fie strictă, la obiect, utilă pentru viața de zi cu zi – nu bârfe, nu povești despre ce va face X, ce a zis Y…). Iată câteva subiecte care îmi fac mie nervi pentru că știu că nimănui (și nu pricep de ce, că doar legi există… daca s-ar aplica cu strictețe ar fi altceva!) nu-i pasă:
* mizeria persistentă în zeci de locuri, cartiere, străzi, colțuri… de ai senzația că firmele de salubritate nu există;
* centrul istoric plin de case vechi nelocuite, puse la vânzare (de ani!);
* zeci, sute de locuințe nelocuite – la blocuri nici nu se știe câte sunt așa – care duc și ele la amplicarea ideii de dezolare;
* fațade de case și mai ales la blocuri distruse cu bună știință de cei care fac izolații termice, în ciuda legii care spune că lucrările de construcție trebuie să păstreze unitatea arhitecturală inițială (iar orice student de la construcții învață că izolația se face la interior!);
* nu spune nimeni câte persoane au fost condamnate în justiție pentru trafic de persoane (peostituția e doar o parte a problemei, traficul există, fete și băieți pleacă frecvent „la produs” în străinătate mai cu seamă, că acolo se fac mulți bani);
* nu spune nimeni cum sunt sprijiniți (oare sunt?) copiii cu părinții plecați în străinatate – da, sunt în continuare destui – și lăsați în grijă oricui;
* nu ne pasă câte străzi sunt fără canalizare (da! în mileniul 3) și câte locuințe sunt fără apă caldă la robinete;
* a căutat cineva să vadă câte librarii (care au Cărți! Da, cărți!!!) mai sunt în oraș?
* nu se spune câți bunici au fost internati la azil și li s-au luat casele (da! Pare bârfă. Dar e și el subiect pe care nu-l vedem, nu ne pasă!)
* nu se spune câți tineri ajung dependenți de alcool și altele (medicamente cu alcool în loc de droguri, ba încă și droguri);
* nu se explică de ce e lăsat centrul vechi urban cu piațeta centrală nereparată – pavajul a fost lăsat așa și în anul centenarului, iar azi e la fel;
* nu se întreabă nimeni de ce în ultimii 30 ani nu s-a construit vreo creșă;
* nu explică nimeni de ce lipsesc arhitecții peisagiști, iar copacii sunt „toaletați” – ei, dar termenul nu există în cărțile de specialitate! – cu drujba;
* știe cineva de ce sunt atât de multe farmacii? După ce criterii se dau atât de multe autorizații pentru existența lor?
* și-a pus cineva problema, la modul serios, de ce nu se reînființeaza clasele de profil agricol în județul care este eminamente agrar? Să nu mi se răspundă că nu vor copiii. Clasele nu se fac după criteriul voinței elevilor, ci după criterii economice…of! La fel și angajarea unora pe post de profesori… și ea ar trebui realizată după criterii clare de competențe (nu după așa-zisele diplome fără acoperire)
* Etc.
* Etc.
Listă deschisă…

11 octombrie 2020

Armanda Filipine & https://www.facebook.com/armanda.filipine.oficial, revista de cultură și informație Braila Chirei

Notă. Nu aștept ca noul CLM să pună asemenea probleme, cum nici cele dinainte nu au făcut-o, nu cred în vise realizate fără implicarea personală și a societății. Care societate știe foarte bine că în comunism aici au fost prea puțini (unu-doi, se pune?) dizidenți și luptători pe față contra regimului imbecil și de imbecilizare (omul nou vă spune ceva?!?) De ce ar fi azi visători implicați, când ieri nu erau?