”Caruselul Abilităților speciale”, proiect de participare socială a grupurilor vulnerabile


*Derulat, în Brăila, de Organizația ”TREBUIE!”, Asociațiile Botez și SOS Autism cu finanțare de la DJST Brăila *Până în 4 decembrie 2020

Organizația pentru copii și adulți cu nevoi speciale ”TREBUIE!” (https://www.trebuiebraila.ro) din Brăila, în parteneriat cu Asociația Botez Vlad Sergiu și SOS AUTISM Brăila, derulează în perioada 2 noiembrie – 4 decembrie 2020 proiectul intitulat ”Caruselul AS – Caruselul Abilităților speciale” finantat prin Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST) Braila, din bugetul Programului P2 de susținere a acțiunilor de tineret, conform Ordinul Ministrului Tineretului și Sportului nr. 985/ 24.08.2020 pentru aprobarea Metodologiei pentru Concursul local de proiecte de tineret. De ce era nevoie de acest proiect? Explică inițiatorii (n.red. Ce știam și noi, de altfel): ”Tinerii cu dizabilităţi mintale sunt un grup social vulnerabil prin marginalizare și etichetare; cei mai mulţi dintre ei trăind izolaţi în propria locuinţă departe de viata active a comunității. Capacitatea redusă a serviciilor sociale de integrare, reticența angajatorilor, neîncrederea membrilor comunității, lipsa de informații despre reușitele tinerilor cu dizabilități, numărul mic de proiecte și de finanțări în această arie limitează accesul la viața comunității a acestor tineri. Izolați in propria locuință, singuri deoarece familia este antrenată in activități profesionale, nu pot demonstra că au abilități speciale lucrative, de comunicare și mai ales că într-un mediu valorizant ȘI EI REUȘESC. Cu timpul izolarea, lipsa de comunicare și acțiune accentueaza comportamentele negative si afecteaza în sens negativ starea generală de sănătate îmăovărând sistemul medical și social de îngijire ale persoanelor dependendente”. Foto: beneficiari ai Organizației ”TREBUIE!” la o serbare de Crăciun desfășurată la Colegiul ”Edmond Nicolau” unde mult timp a funcționat o adevărată echipă de voluntari elevi, un exemplu de bune practici, cu formulă în care există magia prieteniei între elevii voluntari și tinerii cu dizabilități cu care s-au întâlnit aproape zilnic.

Practic, proiectul Caruselul AS răspunde (având chiar acest obiectiv central) nevoia de participare socială a unui grup vulnerabil, marginalizat – mai precis, tinerii cu dizabilități intelectuale/ asociate cu un acces limitat la viața socială din comunitate. Și, în conformitate cu Prioritatea 1- Facilitarea și asigurarea incluziunii tinerilor marginalizați sau excluși social, proiectul încearcă tocmai asigurarea accesului la viața comunității a tinerilor cu dizabilități, tineri excluși în mod normal din universul social. Sunt urmărite următoarele obiective specifice: a) diminuarea gradului de marginalizare socială pentru 25 tineri cu dizabilitați pe parcursul a 4 săptămâni; b) promovarea abilităților speciale ale tinerilor cu dizabilități într-o campanie derulată pe parcursul Săptămânii Abilităților Speciale, 25 noiembrie – 4 decembrie 2020.

Activități în proiect: de management, respectiv planificarea și asigurarea resurselor necesare desfăşurării; valorificarea abilităților speciale prin realizare de produse handmade cu tematică de Crăciun; derularea unei campanii de promovare a unei imagini pozitive a tinerilor cu dizabilități cu următoarele repere: Săptămâna ABILITĂȚILOR SPECIALE, Stand online de produse realizate de tinerii cu și fără dizabilități, marcarea datei 3 decembrie ca Ziua SOS – Ziua Solidarității cu Oamenii Speciali.

Născut din nevoia de participare socială a unui grup vulnerabil, marginalizat – tinerii cu dizabilități intelectuale/ asociate cu un acces limitat la viața socială a comunității, proiectul va consolida o comunitate incluzivă și implicată voluntar, unind două categorii diferite de tineri: pe de o parte, tinerii cu dizabilităţi intelectuale pentru care legarea unui șiret este echivalentul unui success olimpic și, pe de altă parte, voluntarii elevi din comunitatea brăileană, tineri cu aspirații profesionale înalte care vor conștientiza cât de importantă este contribuția lor la consolidarea unei societăți în care sunt respectate în mod egal drepturile tuturor cetățenilor” – din motivarea proiectului.

Beneficiarii direcţi: 15 tineri cu dizabilități, cu vârsta între 14 – 35 ani beneficiari ai Organizaţiei ”TREBUIE!” Brăila; 10 tineri cu dizabilități, cu vârsta între 14 – 35 ani, beneficiari ai programelor partenerilor SOS Autism si Asociația Vlad Sergiu Botez; 10 liceeni voluntari (cu contract de voluntariat) înscrisi în proiect. Beneficiari indirecţi sunt elevi profesori din școlile brăilene unde studiază cei 10 voluntari, membri ai comunităţii brăilene in aria de impact al canalelor de informare online, precum și părinţii/ reprezentanţii legali ai tinerilor cu dizabilităţi.

Proiectul atinge două puncte importante din Strategia Naţională pentru Tineret 2014 – 2020: 1) Diminuarea excluziunii sociale a tinerilor cu dizabilităţi; 2) Dezvoltarea voluntariatul în rândul tinerilor. De asemenea, proiectul se înscrie și în noua Strategie de tineret a Uniunii Europene 2019-2027, adoptată la reuniunea Consiliului Uniunii Europene în formatul Educație, Tineret, Cultură și Sport.

2 comentarii

  1. […] Proiectul ”Caruselul AS – Caruselul Abilităților speciale” (prezentat de la noi la https://brailachirei.wordpress.com/2020/11/05/caruselul-abilitatilor-speciale-proiect-de-participare&#8230😉 se desfășoară în perioada 2 noiembrie – 4 decembrie […]

  2. […] Voluntari și tineri… la ”Caruselul Abilităților specia… […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.