Voluntari și tineri speciali, împreună în Caruselul AS

*Tineri voluntari și beneficiari din Organizația ”TREBUIE!”, Asociația Botez Vlad și SOS AUTISM au lucrat obiecte-cadou în proiectul ”Caruselul AS – Caruselul Abilităților Speciale” finanțat de DJST Brăila

Știm cu toții ce înseamnă să fii neajutorat; am pățit-o, unii de mai multe ori. Și a fost deficil să cerem ajutor, mai grav, să… nu îl primi la timp. Dar ce se întâmplă cu cei care nici măcar nu pot cere ajutor? În acest material este vorba mai mult despre ei, oamenii speciali, persoane cu dizabilități – mai ales cele psihice, care sunt mai mult decât vulnerabile în pandemia de COVID-19, nu doar urmare a condițiilor deosebite – purtarea măștii de protecție, distanțarea – cât mai ales din absența aproape totală a activităților terapeutice și ocupaționale adecvate. Astfel, cu cât stau mai mult acasă aceste persoane cu atât pierd mai mult din abilitățile dobândite cu greu înainte. Medicii specialiști sugerează păstrarea obiceiurilor intacte cu aceste categorii de persoane, iar pandemia nu a făcut decât rău atunci când s-au întrerupt activități de grup, în centre de terapie sau mișcare. Pe acest fond s-a impus proiectul ”Caruselul AS – Caruselul Abilităților speciale” de care beneficiază Organizația pentru copii și adulți cu nevoi speciale ”TREBUIE!” Brăila și partenerii Asociația Botez Vlad Sergiu, SOS AUTISM Brăila. Câteva imagini de la acticvități în album la https://www.facebook.com/ArmandaFilipine/media_set?set=a.10219099124216064&type=3

  Proiectul este finanțat cu fonduri de la Ministerul Tineretului prin Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST) Brăila și a permis achiziționarea de materiale care să devină obiecte pentru un târg de sărbători special, online (pe paginile din rețeaua Facebook ale beneficiarilor), banii obținuți din vânzare fiind de mare folos organizațiilor menționate în derularea activităților destinate ajutorului medical-ocupațional (terapii diverse, inclusiv sportive etc) absolut necesar. Multe dintre obiecte au fost lucrate acasă.

  Tineri voluntari, de la Colegiile Naționale ”Gh. Munteanu-Murgoci” și ”Nicolae Bălcescu”, Liceul Teoretic ”Mihail Sebastian” și nu numai, s-au implicat în activități practice, în perioada 2 noiembrie – 25 noiembrie 2020, cu respectarea tuturor normelor legale din pandemie. Spre exemplu, la centrul de zi ”CATI” de la Organizația ”TREBUIE” (foto mai sus, la finalul unei activități din care au ieșit frumoase coșulețe care vor putea fi achiziționate în zilele următoare pe pagina http://Organizatia Trebuie Braila) au venit puțini tineri voluntari și beneficiari, dar întâlnirea a fost utilă ambelor părți, voluntarilor mai ales pentru a înțelege specificul vieții acestei categorii de persoane. Practic, a fost un dublu beneficiu, la cel de voluntariat adăugându-se o mare lecție de viață.

  Proiectul ”Caruselul AS – Caruselul Abilităților speciale” (prezentat de la noi la https://brailachirei.wordpress.com/2020/11/05/caruselul-abilitatilor-speciale-proiect-de-participare-sociala-a-grupurilor-vulnerabile/) se desfășoară în perioada 2 noiembrie – 4 decembrie 2020.

Salariul mediu net va crește cu aproape 50% față de nivelul din 2020

*Programul de guvernare ”Dezvoltăm România”, propus de PNL, se bazează pe investiții în economie, infrastructură, spitale, școli, pe utilizarea masivă a fondurilor europene

Partidul Național Liberal (PNL) a lansat în dezbatere publică programul de guvernare pentru perioada 2021 – 2024, un amplu document intitulat ”Dezvoltăm România” la care au contribuit peste 470 specialiști. Documentul programatic este un plan de dezvoltare naţională, structurat pe capitole, foarte bine fundamentat, în concordanță cu cele mai bune practici internaţionale, adaptate la nevoile româneşti. Acest plan se bazează pe investiții în economie, infrastructură, spitale, școli și pe utilizarea masivă a fondurilor europene, totul pentru o dezvoltare reală, sustenabilă a României.

Dezvoltare și creștere economică. Acestea sunt dezideratele PNL pentru România

Programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal „Dezvoltăm România” este un proiect complet, realist şi finanţabil, care conţine viziunea liberală şi obiectivele prioritare pentru dezvoltarea României ȋn următorii patru ani. Astfel, prin punerea în practică a acestui plan de dezvoltare națională, PNL va majora PIB-ul României cu peste 450 miliarde lei, până la peste 1.500 miliarde lei la finalul anului 2024 și va crea peste 560.000 noi locuri de muncă mai bine plătite în economie. De asemenea, pe baza dezvoltării unei economii sustenabile, salariul mediu net va crește cu aproape 50% față de nivelul din 2020 și va ajunge la aproximativ 1.000 Euro/lună în 2024. Punctul de pensie poate fi majorat cu 46% până în 2024 față de valoarea din 2019, adică de la 1.265 lei în 2019 la 1.841 lei în 2024.

Cătălin Boboc – președintele PNL Brăila: Cu majoritate în Parlament, care va susține eforturile președintelui și ale guvernului, schimbarea benefică de curs politic si economic generată de PNL va fi accelerată de măsurile din programul de guvernare 2021-2024, cu efecte pozitive pentru români, pentru brăileni. Vorbim așadar, de cea mai puternică creștere economică din UE, peste 6% în 2024, de 970 km de autostrăzi și drumuri expres finalizate până în 2024. De asemenea, tot Guvernul PNL și-a asumat ca până la 6% din PIB să fie alocat pentru sănătate, să realizeze cele 3 spitale regionale la Iași, Craiova și Cluj-Napoca și alte 10 unități sanitare noi și extinderi prin programele europene de finanțare. Însă nu au fost omise nici investițiile în energie nucleară, unde Guvernul Orban va direcționa 9 miliarde euro, dar nici în agricultură și mediu, la capitolul din urmă fiind alocate 650 milioane euro pentru cea mai mare campanie de împădurire a României.

Sunt prevăzute investiții dedicate mediului de afaceri, antreprenoriat și digitalizare unde guvernul și-a propus să aloce, în următorii 4 ani, peste 10 miliarde de euro. De asemenea, guvernul liberal mai promite 30 miliarde lei pentru garanții de stat pentru credite subvenționate prin IMM Invest și Eximbank, 1 miliard euro pentru racordarea la rețelele de gaze și 8 miliarde lei pentru rețele de apă-canalizare și reabilitarea și construirea a 2.500 de creșe, grădinițe și școli.Asta înseamnă, programul de guvernare al PNL, Dezvoltăm România, pentru perioada 2021-2024. Sunt obiective clare, concrete și realizabile pentru Guvernul Orban. Dacă tragem linie, obiectivele demonstrate și asumate ale programului de guvernare vor duce la creșterea puterii de cumpărare cu peste 30% și la reducerea inflației anuale sub 2%. În altă ordine de idei, Guvernul PNL va avea la dispoziție resurse financiare enorme, pe care România nu le-a mai avut până acum și de noi toți depinde ca aceste fonduri să fi atrase și, deopotrivă, să fie corect utilizate, astfel încât să răspundă cu adevărat nevoilor economice și sociale ale României”, precizează Cătălin Boboc.