Fonduri europene pentru infrastructura de apă și canalizare în județele Bacău și Brăila


*Astăzi s-au semnat contractele în valoare de 700 milioane euro * Investițiile sunt, din păcate, mai mult decât necesare întrucât ambele județe sunt restante la capitolul apă curentă și canalizare, locuitorii din mediul rural având încă acces la apă doar din fântâni și puțuri iar de canalizare… unii nici nu au auzit

Astăzi, 3 decembrie 2020, s-au semnat – la sediul guvernului – două contracte de finanțare de infrastructură de apă și canalizare, din fonduri europene, pentru județele Bacău și Brăila.

Contractele cu finanțare europeană au o valoare totală de 700 milioane euro. Prin acestea vor fi alocați 437 milioane euro pentru construcția, refacerea sau extinderea infrastructurii de apă și canalizare din 41 unități administrativ-teritoriale (UAT, respectiv primării) ale județului Bacău și 269 milioane euro pentru județul Brăila, unde vor fi beneficiare 33 unități administrativ-teritoriale (UAT, respectiv primării) brăilene.

Beneficiarul proiectului este Compania Regională de Apă Bacău. Contractul a fost semnat, în prezența premierului Ludovic Orban, de Marcel Boloș – ministrul Fondurilor Europene împreună cu Mircea Fechet – ministrul Mediului și a reprezentanților autorităților locale. De investițiile în apă și canalizare vor beneficia, în total, 74 primării și 136.000 locuitori ai județelor Bacău și Brăila.

2 gânduri despre „Fonduri europene pentru infrastructura de apă și canalizare în județele Bacău și Brăila”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.