De la școala brăileană Vădeni, mărțișoare pentru bătrânii din Centrul de asistență Baldovinești

*Alți ani au avut bucuria de a fi față în față, acum – în pandemie – a fost un eveniment online * Dar activitatea din proiectul educativ de voluntariat ”Adoptă un bunic!” a avut loc și așa, iar bunicii din căminul Baldovinești au primit prin mediul virtual urările de ”Primăvară frumoasă” ale celor mici

1 martie 2021 sau sosirea primăverii este mereu prilej de bucurie când știi că e sărbătoarea tradițională, populară și foarte îndrăgită, numită MĂRŢIŞOR. Știm, toată lumea se bucură de primăvară, dar în zona noastră mai ales doamnele şi domnişoarele pentru că primesc în dar o floare sau un mic obiect repezentativ pentru acest anotimp legat cu tradiționalul şnur împletit cu fir roşu şi fir alb. Iar când mărțișoarele sunt confecționate de mâini gingașe și au destinatari preciși, cu atât mai mult e bucurie, cu atât mai mare.

  Dar anul acesta n-a mai fost chiar ca altădată. Spre exemplu, primul Mărţişor Altfel pentru elevii de la Şcoala Gimnazială Vădeni, județul Brăila, implicaţi în Proiectul educativ de voluntariat ”Adoptă un bunic!”, a fost… online. Minunaţii copii îndrumaţi de profesoarele Steluța Perianu – directorul şcolii, Elena Avârvărei şi Liliana Damian au confecţionat mărţişoare pentru bunicii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Baldovineşti dar nu le-au putut oferi personal. De această dată, emoţia celor mici a ajuns la destinatari în formă virtuală. Medicul Adela Cânjău – directorul Centrul de Asistenţă Paleativă „Sfânta Maria” (așa se numește în acte căminul pentru bătrâni) Baldovinești – și întreg colectivul de cadre medicale au fost, de asemenea, foarte impresionați de gestul elevilor, iar bunicii au avut ochii de lacrimi, așteptând vizita copiilor. Poate că anul viitor (fără pandemie, sperăm!) mărțișorul va fi și cu îmbrăţişări reale!

Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Concurs de manager la Spitalul Județean de Urgență Brăila

*Doi candidați: actualul manager și fostul director medical

Astăzi, 2 martie 2021, s-a desfășurat concursul pentru ocuparea funcției de manager la Spitalul Județean de Urgență (SJU http://spitalbraila.ro/) Brăila. Doar doi candidați au rămas (au depus dosare, conform regulamentului de concurs) în cursă: medicul Delia Râșnoveanu (foto sus) – actualul manager SJU

și medicul Alina Neacșu (foto doi) – fost director medical (în mandatele mai multor directori). Inițial, președintele Iulian Francisk Chiriac de la Consiliul Județean Brăila spunea că ar fi mai mulți concurenți și că ei, la PSD – formațiunea politică din care face parte Delia Râșniveanu – nu au o problemă daca aceasta va mai fi sau nu la conducerea spitalului (nota red. Încercând să inducă ideea că nu ar fi un concurs aranjat… cum se tot spune când e vorba de un membru de partid care accesează o zonă de putere, iar acel partid are pârghiile). Mai mult, ca să pară că e transparență (oare cum?! Doar se discută pe dosarul de managenent depus de fiecare concurent pe post), a fost permis și presei (nu știu dacă a fost cineva!) să asiste într-o încăpere vecină, întâlnirea candidaților cu membrii Comisiei de concurs fiind filmată.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei