Flotila Fluvială, 125 ani de existență

*La Brăila, unde este comandamentul Flotilei Fluviale ”Mihail Kogălniceanu”, a fost un eveniment festiv în care s-au acordat distincții militare și la Biblioteca Județeană ”P. Istrati” va fi deschisă în 2 – 28 aprilie 2021 o expoziție cu documente din Muzeul Marinei

Data de 1 aprilie este una aniversară pentru Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” – cu sediul la Brăila – împlinind 125 ani de la înființare. De fapt, data marchează organizarea primei structuri militare fluviale a Forțelor Navale Române, în 1896, când sub semnătura regelui Carol I a intrat în vigoare „Tabloul de repartizare a ofițerilor Flotilei pe corpuri și servicii în anul 1896-1897”, prima formă oficială de organizare a Diviziei de Dunăre, cu responsabilități în transportul trupelor și menținerea libertății de navigație pe Dunăre. Data festivă va fi marcată prin cțteva activități deosebite. Astfel, în portul militar Brăila s-a derulat joi o festivitate militară restrânsă – date fiind condițiile de pandemie (și de scenariu roșu, cum e în Brăila din cauza incidenței de peste 4 la mia de locuitori cazuri de imbolnăviri), ocazie cu care general-locotenent Vasile Toader – locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, – a decorat Drapelul de Luptă al Comandamentului Flotilei Fluviale cu Ordinul ”Virtutea Maritimă în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, o distincție militară conferită de președintele României în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor importante obținute. De asemenea, contraamiral Mihai Panait – șeful Statului Major al Forțelor Navale (https://www.navy.ro/) – și contraamiral de flotilă Cornel Rogozan – comandantul Flotilei Fluviale – au acordat câteva distincții militare, medalii și plachete aniversare persoanelor care au contribuit la afirmarea valorilor militare ale Comandamentului Flotilei Fluviale. Evenimentul va fi consemnat în istoria modernă a României și prin medalia aniversară „125 de ani de la înființarea Diviziei de Dunăre” emisă de Regia Autonomă Monetăria Statului într-o ediție limitată. Foto în album la https://www.facebook.com/ForteleNavaleRomane/posts/2800429193549865

  O altă acțiune are loc la Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila, vineri – 2 aprilie 2021 – când se deschide expoziția ”Flotila Fluvială la ceas aniversar” în care sunt prezentate medalia aniversară ”125 de ani de la înființarea Diviziei de Dunăre” și o selecție de documente din colecția Muzeului Național al Marinei Române. Expoziția rămâne deschisă până în 28 aprilie, vizitarea fiind în conformitate cu programul bibliotecii, de luni până vineri, orele 11.00 – 16.00.

*** Istoricul oficial al marinei militare începe la 22 octombrie 1860 când se înființa prin Înalt Ordin de Zi al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, activând la Ismail, formată prin unirea flotilelor Moldovei și Munteniei). În 1896 s-a promulgat Înaltul Decret nr. 1093 pentru organizarea flotei și Instrucțiunile pentru punere în aplicare, prin care se stabilea o nouă structură organizatorică. Se creau Divizia de Mare și Divizia de Dunăre. Astfel, la 1 aprilie 1896 a intrat în vigoare ”Tabloul de repartizarea ofițerilor Flotilei pe corpuri și servicii în anul 1896-1897” cu nr. 1299, primul statut de organizare al Diviziei de Dunăre, iar data de 1 aprilie 1896 devine zi aniversară a Comandamentului Flotilei Fluviale ”Mihail Kogălniceanu”.

  Prin Legea pentru organizarea Marinei Militare din 28 mai 1898, denumirea de Flotilă de Război s-a schimbat în Marină Militară, formată din două mari unități: Divizia de Dunăre, cu comandamentul la Galați și Divizia de Mare cu baza la Constanța. De-a lungul existenței sale, până în 1960 când a fost desființată, Flotila de Dunăre a participat la toate războaiele – pentru cucerirea independenței, formarea și menținerea statului național unitar român. În 1962 se înfiinţează Brigada 24 Fluvială, cu sediul la Brăila.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

”Brăila pentru toți”, propunere de proiect european în scopul îmbunătățirii accesului persoanelor cu dizabilități la infrastructura administrativă

*ONG-ul titular, care solicită finanțarea europeană, a primit acceptul Consiliului Local Municipal pentru un partneriat cu Primăria Brăila * Prin proiect ar urma să fie accesibilizată, în sensul obiectivului principal, clădirea unde acum funcționează Direcția de Asistență Socială

Consiliul Local Municipal (CLM) Brăila s-a reunit online – date fiind condițiile din pandemia de COVID-19 în care municipiul Brăila a depășit 4 la mia de locuitori incidența noilor cazuri de îmbolnăviri – într-o ședință de îndată (foto cu stop-cadru din filmarea întrunirii online) ieri, 31 martie 2021. A fost un singur subiect pe ordinea de zi: Proiect de hotărâre privind Aprobarea acordului de parteneriat între Primăria municipiului și un ONG (titular de proiect european) pentru dezvoltare locală și a Regulamentului de Organizare și Funcționare a acordului de parteneriat pentru dezvoltare locală – proiectul „BRĂILA PENTRU TOȚI”.

Au fost doar două întrebări: cât ar fi valoarea proiectului și dacă primăria are de oferit vreo contribuție financiară. A răspuns primarul Viorel Marian Dragomir că dacă proiectul se aplică el ar fi în valoare de 400.000 lei, cu zero lei din partea primăriei. Proiectul de hotărâre s-a votat în unanimitate.

A mai fost o intervenție în ședința CLM, referitoare la același subiect – accesibilitatea administrației publice față de persoanele cu dizabilități. Unul dintre consilierii municipali a subliniat că în toată clădirea administrației brăilene (str. Independenței nr. 1) nu există nici măcar o scară destul de permisivă pentru această categorie de brăileni care, dacă au probleme de rezolvat srpe exemplu la registratură au acolo o scară foarte prost (rampă prea abruptă) lucrată. Răspunsul l-a dat tot primarul Dragomir, explicând că proprietarul clădirii este Consiliul Județean care ar avea (nota red. În gând? În studiu? în Plan? Nu era normal să fie deja aplicat până acum…?) un proiect de modernizare și în acest sens.

Ce este de fapt proiectul ”Brăila pentru toți”? Este scris de asociația neguvernamentală ”CED România – Centrul de Excelență prin Diversitate” cu sediul în Eforie Nord și adresă de corespondență în București, cu președinte Cristina Căluianu. Obiectivul principal al proiectului este realizarea unor acțiuni care să contribuie la îmbunătățirea accesului persoanelor cu dizabilități la infrastructura de servicii publice furnizate de primărie. De altfel, în calitate de partener Primăria Brăila va pune la dispoziție în calendarul de activități noul sediu al Direcției de Asistență Socială (clădirea din strada Școlilor, recent reabilitată) unde vor fi dezvoltate capacități de comunicare – în mediul fizic și online – cu persoanele cu dizabilități. Pentru proiect va fi solicitată finanțare euroepană prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 Axa Prioritară 2. Administrație publică și sisteme juridice accesibilie și transparente: Obiectiv specific 2.1. Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei