PEN România, solidaritate cu scriitorii și jurnaliștii închiși abuziv în Turcia

*Scrisoarea a 11-a, ultima din proiect, adresată de Elena Vlădăreanu lui Erkan Akkuș

Proiectul ”PEN România – Solidaritate cu scriitorii & jurnaliștii închiși abuziv în Turcia” (detaliat la https://brailachirei.wordpress.com/2021/04/05/pen-club-romania-solidaritate-cu-scriitori-si-jurnalisti-inchisi-abuziv-in-turcia/) continuă. Astăzi, 15 aprilie 2021, cu scrisoarea a a 11-a adresată de scriitoarea, jurnalista (radio Cultural) Elena Vlădăreanu jurnalistului Erkan Akkuș (foto).

Dragă Erkan Akkuș, Nu știu nimic despre tine, doar că înainte de a fi fost arestat și condamnat la aproape 7 ani de închisoare ai stat ascuns patru ani. Patru ani! Ce poți face în patru ani? În patru ani, un bebeluș devine un copil care merge, vorbește, mănâncă și se îmbracă singur. În patru ani, poți încheia un ciclu școlar,  în patru ani, poți pierde tot (chiar și în mai puțin de patru ani poți pierde tot). Cum trec patru ani atunci când te ascunzi și te gândeși că în ziua următoare, dar nu în ziua următoare, ce zic eu?, ci acum, în minutul următor, poliția poate veni la ușa și să te închidă pentru nu se știe cât? Te-ai ascuns și de familie, de prieteni? În altă parte, am citit că atunci când ai fost prins, erai în casa părinților tăi și că te-a dat pe mâna poliției cineva de acolo, un vecin poate. Îmi este imposibil să îmi imaginez prin ce ai trecut, ce ai simțit, cum ai stat cu teamă atâta timp. Sau, poate, dimpotrivă, patru ani este o perioadă suficient de lungă încât să poți pretinde că viața ta este normală. Pentru mine, ca pentru mulți colegi scriitori și jurnaliști culturali din România, libertatea, pierderea libertății, libera expresie sunt mai degrabă noțiuni abstracte. Foarte puțini dintre noi pot spune că au avut de-a face de-a lungul timpului cu cenzura, cu atât mai puțin cu amenințări la adresa vieții, siguranței, libertății, familiei. Lucrez în presa culturală de 20 de ani. În timpul ăsta, bineînțeles, am auzit deseori despre cenzură și despre încercări de limitare a libertății presei. Dar în România a lucra în presa culturală vine la pachet cu o serie de dezavantaje și privilegii. Un privilegiu ar fi că nimeni nu prea își bate capul cu jurnaliștii care scriu despre cultură, că sunt într-un fel protejați și își pot face treaba fără ingerințe (iar atunci când sunt, acestea sunt mai degrabă amuzante, cum ar fi un regizor de teatru care își imaginează că poate scăpa de supărarea pricinuită de o cronică negativă sunându-l pe directorul publicației și cerându-i ca autorul cronicii să fie dat afară). Dezavantajul ar fi că, tocmai pentru că lipsește miza politică, în presa privată mai ales, salariile sunt mici și joburile jurnaliștilor culturali sunt primele amenințate. Am prins o perioadă, acum mai bine de 15 ani – încă puteam discuta la nesfârșit despre presă scrisă vs online –, când paginile de cultură ale cotidienelor erau primele care dispăreau la restructurări. Dar nimeni nu m-a amenințat vreodată, nici pe mine, nici pe colegii mei care scriau despre cărți, filme, spectacole și niciodată viața mea nu a fost în pericol. Asta nu înseamnă că nu am disperat de multe ori. Dar una e să disperi în libertate și alta e să disperi între gratii. Am citit despre Silivri, locul în care ești închis acum, parcă e descrierea unei nave spațiale.  E mai mare disperarea într-o astfel de închisoare, extrem de sigură, de tehnologizată?  Ce te duce pe tine în pragul disperării? Dorul de familie? De o  viață normală, în care să te vezi cu prieteni, să te plimbi, să mergi la un concert? Ce faci când simți că nu mai poți? Scrii? Citești? Îți imaginezi? Te ajută scrisul să treci dincolo de pereții celulei? Nu te cunosc, am găsit foarte puține lucruri despre tine, dar mă gândesc la tine și poate într-o zi o să-mi răspunzi la aceste întrebări la o cafea în Istanbul, în timp ce îți treci mâna prin blana unei pisici.

Elena Vlădăreanu

Daca vrea CJ, Muzeul Brailei „Carol I” pierde un director de prestigiu

*Daca evaluarea anuala ramane asa… cum a vrut organizatorul (uf!)

Zilele trecute s-a petrecut un episod extrem de trist pentru una dintre institutiile de prestigiu, Muzeul Brailei „Carol I” (foto sediul central), respectiv la conducerea sa se pare ca nu va mai fi unul dintre istoricii de marca ai contemporaneitatii. Aceasta, urmare a evaluarii anuale realizate de Consiliul Judetean (CJ) Braila, evaluare pe care directorul/ manager in functie, cercetatorul arheolog Ionel Candea – membru corespondent al Academiei Romane, a contestatat-o (nu a intrat la interviu, nefiind de acord cu cel putin un membru al comisiei impuse prin regulament), dupa care muzeul ramane fara director/ manager dupa cum sta scris in regulamentul mentionat. In consecinta, nu a avut ce puncta Comisia din care au facut parte directorul Muzeului Vrancea (teolog si scriitor…foarte recent in functie, deci nu avea cum sa fie in tema!), un angajat de la un muzeu de arta din capitala si un director din CJ Braila. Conform regulamentului (nota red. Hartie acoperitoare! Cam stufos.. e pe site CJ… ), nota il descalifica pe manager si deci ramane fara functie.

Nota red. Avand in vedere activitatea muzeala si a editurii Istros a muzeului – multiplu premiata de Academia Romana – sub conducerea lui Ionel Candea (putea sa ramana director oricat, Braila ar fi avut numai de castigat), consideram ca CJ s-a descalificat in felul cum a orchestrat acest simulacru de evaluare. Dar era previzibil, date fiind o multime de declaratii aiuristice ale conducerii CJ (pe care nu ne-am coborat sa le preluam chiar daca le-am ascultat, fiind mai degraba injurii la adresa unei institutii de cultura care chiar FACE cultura… si la adresa unui om cu o probitate profesionala fara cusur). Ne intrebam cu imensa tristete ce se alege de institutii valoroase cand sunt lasate la cheremul unor amatori si la voia unora din politica, unii care nu stiu/ nu au invatat ca politica este instrumentul prin care se face bine societatii, se pune ordine in societate, prin care se aduce Binele si Frumosul in viata oamenilor...

Descopar ca ceva similar s-a petrecut si la Muzeul de Arta Timisoara, semn ca sunt si alte locuri unde nu se tine seama de valoare si inalte competente verificate (si care ar merita fructificate)…

15 aprilie 2021

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei