Walter Mărăcineanu, personală la Galeria ”Gh. Naum”


*Vernisajul expoziției deschise în spațiul din Muzeul Brăilei ”Carol I” are loc sâmbătă, 22 mai 2021, de la ora 12..00

”Jurnal sacru” este titlul expoziției personale a artistului plastic Walter Mărăcineanu (pe Fb ) care va putea fi admirată începând de sâmbătă, 22 mai 2021, ora 12.00 la Galeria ”Gheorghe Naum” din Muzeul Brăilei „Carol I” (intrare din Calea Galați), parte a secției Artă.

Experienţa lui Walter Mărăcineanu în domeniul picturii, murale şi de şevalet, acumulată în aproape două decenii de activitate constantă, îi conferă statutul de profesionist, în sensul cel mai adevărat al cuvântului.Din anul 2004 este prezent la toate expoziţiile Filialei Brăila a UAPR, iar lucrările lui au fost selecţionate la mai multe evenimente naţionale: Saloanele Moldovei, Bienalele „Lascăr Vorel” şi „Ion Andreescu”. Activitatea sa artistică, multiplă şi variată (Walter Mărăcineanu este şi pictor restaurator), este susţinută de cultura vastă şi solidă în domeniul istoriei artelor vizuale, de cunoaşterea evoluţiei temelor şi formelor de reprezentare în decursul diferitelor epoci, din Antichitate până în Postmodernism. Lucrările sale afirmă un crez şi exprimă o atitudine. Crezul că artistul este un avertizor, o fiinţă extra-sensibilă care semnalizează pericolul, şi atitudinea de a stărui în afirmarea libertăţii, înţeleasă ca detaşare de real, de senzorial şi vizibil – organizatorii.

Armanda Filipine & Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.