Avertizări meteo. Ploi, vijelii, descărcări electrice. Apoi, zile de caniculă

*O avertizare COD PORTOCALIU vizează județele Brăila, Galați, Tulcea, Vaslui – averse torențiale, descărcări electrice, izolat grindină * În perioada 23 – 25 iunie se anunță caniculă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare COD GALBEN de caniculă și disconfort termic pentru astăzi, 22 iunie, valabilă pentru județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare.

O altă avertizare COD GALBEN este valabilă tot pentru astăzi, 22 iunie, pâna la ora 22 00. În zonele de munte, în Oltenia, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-40 l/mp. Notă: Astfel de fenomene vor fi pe alocuri și în restul țării.

O a treia avertizare COD GALBEN, cu fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată, este valabilă pentru intervalul 22 iunie, ora 22.00 – 23 iunie, ora 10.00. În cursul nopții de marți spre miercuri (22/23 iunie) în județele Constanța și Tulcea instabilitatea atmosferică se va menține accentuată. Vor fi ploi torențiale și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mpși izolat 50 l/mp.

ANM a emis si o avertizare COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică accentuată pentru intervalul 22 iunie, ora 12.00 – 22 iunie, ora 22.00. În județele Tulcea, Galați, Brăila și Vaslui vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 40-60 l/mp.

În plus, ANM a emis și o avertizarea COD GALBEN – val de căldură, caniculă și disconfort termic – in intervalul 23 – 25 iunie 2021. În intervalul menționat valul de căldură va cuprinde treptat toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat. Miercuri (23 iunie), va fi caniculă în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, iar joi și vineri (24 și 25 iunie) în toate regiunile. Maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade (nopți tropicale). Notă: Îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, la deal și la munte, mai ales după-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică se va accentua și se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Duminică locuitorii comunei brăilene Viziru votează noul primar

*Au, cu siguranță, un candidat care merită votul: Daniela Mariniuc de la PNL

Locuitorii din comuna brăileană Viziru vor merge duminică, 27 iunie 2021, la urne pentru a-și alege noul primar. Și au cel puțin un candidat care merită votul lor – Daniela Mariniuc (foto) din partea PNL. Are experiență în administrație, lucrează în comună, cunoaște problemele și oamenii. Va ști, împreună cu alți colegi – liberali și nu numai (că în echipă se lucrează mai bine, pentru oameni, pentru localități!) – să găsească și soluțiile necesare. De altfel, echipa liberală a dovedit și în campanie că este nu doar alături de candidată, ci este împreună cu ea, iar oamenii cu care s-au întâlnit au sezizat și ei că echipa este o realitate, cuidei și implicată cu toată inima. Deputatul Alexandru Popa, secretarul Oganizației Județene PNL Brăila Alexandru Bucălău, colegi din PNL Viziru și PNL Brăila sunt zilnic implicași în activitățile de campanie, discutând cu oamenii și explicându-le că împreună vor transforma comuna și satele componente în spații mai bune pentru propria lor viață de zi cu zi. Și nu sunt doar vorbe!

Cu emoții și cu suflet am intrat în cursa pentru funcția de primar al satelor Viziru și Lanurile. Vin la Primărie cu o voce nouă, cu o viziune nouă, cu un nou mod de a face politică, aproape de locuitorii satelor Viziru și Lanurile. Vă mulțumesc pentru susținere și încredere„, spunea la începutul campaniei electorale DANIELA MARINIUC.

Nota red. În comună vor fi din nou alegeri pentru că primarul ales în toamna lui 2020 a decedat (în aprilie acest an), fiind infectat cu virusul pandemic.