Ceremonie de decorare a pompierilor militari participanți la stingerea incendiilor în Grecia


*Toți cei peste 100 s-au inscris voluntar, în timp record, pe lista de participare

Astăzi, 16 august 2021, pe platoul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției – Ciolpani la festivitatea prilejuită de întoarcerea din misiune a celor peste 100 de pompieri salvatori, plecați să intervină în sprijinirea colegilor greci din structuri similare pentru stingerea incendiilor de vegetație a avut loc și decorarea acestor militari care au participat voluntar (s-au înscris fără să stea pe gânduri, plecarea fiind a doua zi după inregistrarea pe listă – și sunt din toată țara). Video la https://fb.watch/7q6zCW_cdu/

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a trimis pompierii în 6 august 2021, după ce Grecia a solicitat ajutor internațional de urgență – prin Mecanismul de protecție civilă al UE – pentru stingerea incendiilor de vegetație. Marea echipă de pompieri din România s-a întors ieri acasă din misiune.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Un gând despre „Ceremonie de decorare a pompierilor militari participanți la stingerea incendiilor în Grecia”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.