Alți peste 100 de pompieri militari români vor pleca în Grecia


*Ca și primii voluntari, și aceștia s-au înscris pentru că Grecia a solicitat din nou ajutor în stingerea incendiilor prin intermediul Mecanismului european de apărare civilă

Guvernul român anunță că un nou grup important de pompieri militari va pleca în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor care par că nu se mai opresc. Guvernul elen a solicitat, dn nou, ajutor auropean prin intermediul Mecanismului de apărare civilă (https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/civil-protection/) și pompierii români au răspuns imediat. Pompierii ar urma să plece vineri.

Cu sprijinul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, un modul de intervenţie specializat în stingerea incendiilor de pădure va fi dislocat în Grecia pentru a putea sprijini salvatorii eleni în zonele puternic afectate de incendii. Astfel, acest modul este format din 142 pompieri salvatori din IGSU şi 15 unităţi subordonate acestuia cu 28 de autospeciale care includ: 8 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 2 containere Multirisc, 7 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, 2 microbuze, un autocar şi alte mijloace de sprijin logistic incluzând 1 dronă”, se precizează în comunicarea oficială.

Foto din timpul intervențiilor pompierilor români în prima deplasare (6 – 15 august 2021 https://brailachirei.wordpress.com/2021/08/16/ceremonie-de-decorare-a-pompierilor-militari-participanti-la-stingerea-incendiilor-in-grecia/) în Grecia.

Mecanismul de protecție civilă al UE direcționează în continuare sprijin în vederea stopării incendiilor forestiere fără precedent din Grecia și din alte zone mediteraneene. În sprijinul Greciei, Albaniei, Italiei, Republicii Macedonia de Nord și Turciei, UE a mobilizat 14 avioane de stingere a incendiilor, 3 elicoptere, 250 de vehicule și în jur de 1.300 salvatori. Deoarece Grecia are de suferit mai mult, aici au ajuns deja 9 avioane, 200 vehicule și aproape 1.000 de pompieri, ajutoarele venind din Austria, Croația, Cipru, Cehia, Franța, Germania, Polonia, România, Slovacia, Spania, Suedia.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.