A doua șansă, curs în proiectul european ”STAR – Școală atractivă pentru toți”, la CCD Brăila

*Au participat 560 cadre didactice, în intervalul iunie – august 2021, jumătate din Brăila și cealaltă jumătate din județul Vaslui

Casa Corpului Didactic (CCD) Brăila – prof. dr. Cristina Elena Anton director – a organizat în anul școlar 2020-2021 cursul A Doua Șansă din programul proiectului european „STAR – Școală atractivă pentru toți” derulat prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU/ 665/ 6/ 23/ 133608) cu beneficiar Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila, parteneri ISJ Vaslui și CCD Brăila.

Cursul s-a desfășurat în două serii de formare (Seria 1 grupele 1, 2, 3, 4 în județul Brăila și grupele 5, 6, 7, 8 în județul Vaslui, Seria 2 grupele 1, 2, 3, 4 în județul Braila și grupele 5, 6, 7, 8 în județul Vaslui) în intervalul iunie – august 202. Au participat 560 cadrele didactice, respectiv câte 280 pe serie. Deci, 280 cadre didactice din județul Brăila (Seria 1 – 140 cadre didactice, Seria 2 – 140 cadre didactice) și 280 cadre didactice din județul Vaslui (Seria 1 – 140 cadre didactice, Seria 2 – 140 cadre didactice).

Formatorii cursului au fost, pentru judetul Brăila, prof. Cici Mihaela Bolovan, prof. Corina Ciupală, prof. Neaga Susanu, prof. Daniela Surdu; pentru județul Vaslui, prof. Daniela Lefter, prof. Nicoleta Mustatea, prof. Zoica Popescu, prof. Irina Popa.

         Cursul a cuprins două module: Modulul 1. Cadrul metodologic privind organizarea programului A Doua Șansă învățământ primar/ învățământ secundar inferior, la care participanții au putut dobândi următoarele competențe specifice: a) identificarea principiilor de bază ale metodologiei de organizare a Programului A Doua Șansă; b) analiza principalelor aspecte referitoare la: înscrierea cursanților, organizarea programului, tipul de curriculum, evaluarea, certificarea competențelor, absolvirea programului; c) identificarea principiilor generale de organizare a programelor școlare; d) folosirea elementelor de terminologie modul/ nivel cu sensul atribuit în program; e) recunoașterea particularităților acestor programe transpuse la nivelul fiecărui modul; f) utilizarea flexibilă a programelor în vederea elaborării unor planificări de modul, adaptată specificului în care se derulează programul; g) identificarea formelor, tipurilor de probe și instrumente de evaluare specifice învățării adulților; h) realizarea corespondenței dintre obiective de referință – conținuturi ale învățării – itemi – standarde de evaluare; i) elaborarea unei probe de evaluare a achizițiilor cursanților; Modulul 2: Formarea competențelor cadrelor didactice care predau la A Doua Șansă – învățământ primar/ secundar inferior, aici participanții dobândind următoarele competențe specifice: a) utilizarea în proiectare a tipului ABC; b) identificarea structurii de lecție în ghidurile cursanților; c) identificarea aspectelor esențiale, comune pentru ghidurile cursanților și ale cadrelor didactice; d) identificarea principiilor de bază ale activității în care sunt implicați adulți; e) aplicarea diverselor modalități de desfășurare a cursurilor cu adulții.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei