Colocviile de la Radomirești, despre rolul elitelor

*Manifestare organizată de Asociația Culturală „Familia Lecca” și de Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov”

Conacul familiei Lecca din Radomirești (Letea Veche) a găzduit in 4 septembrie 2021 prima ediție a manifestărilor din proiectul „Colocviile de la Radomirești”. Tema reuniunii a fost „Rolul elitelor în societate”, organizatorii fiind Asociația Culturală „Familia Lecca”, Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov”.

Între participanți s-au aflat Dumitru Lecca – președintele Asociației „Familia Lecca”, oamenii de afaceri Dragoș Luchian și Ioan Chiriac, Dumitru Brăneanu – președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, istoricii Vilică Munteanu și Adrian Horodnic, preotul Cornel Paiu și scriitorul Daniel Nicolescu. Moderatorul dezbaterilor a fost Victor Munteanu – președintele Fundației „Cancicov” (nota red. Moderator și al festivalului ”Întâlnirile de la Viișoara”, 14 – 18 mai 2021, unde am răspuns și eu cu bucurie invitației).

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Deputat Alexandru Popa, PNL, către președintele CJ: ”Vă anunț că PNL Brăila va face opoziție PSD. Să vedem în următorii 3 ani…”

*Cum se observă, este o nouă reacție la vorbe * Președintele PNL Brăila nu se arată indignat că social-democratul Francisk Iulian Chiriac se referă la persoana sa, chipurile încercând să-l discrediteze (dar nu are cu ce!), ci este supărat că PSD prin CJ Brăila nu poate ”riposta” cu ceva palpabil, în contul brăilenilor, la capitolul ”realizări publice” – și de existența acestui aspect, al lipsurilor, prea prezent… suntem cu toții supărați

Un pseudo-dialog la vedere… pornit de Francisk Iulian Chiriac (PSD) – președintele Consiliului Județean (CJ) Brăila – care, în ședința de plen a CJ din 14 septembrie 2021, s-a trezit vorbind anapoda (pentru că ședințele CJ ar trebui să aibă alt obiect! și alte subiecte!) despre liberalii brăileni – am prezentat în articol la https://brailachirei.wordpress.com/2021/09/14/deputatul-liberal-alexandru-popa-catre-presedintele-cj-la-cate-probleme-sunt-nerezolvate-in-judetul-braila-pe-iulian-chiriac-il-framanta-ce-fac-liberalii/ prima ripostă a lui Alexandru Popa – deputat, președinte al PNL Brăila. Se vede că lucrurile nu am rămas la acel stadiu, pentru că parlamentarul liberal s-a văzut nevoit să răspundă din nou unor atacuri verbale (Nota red. Chiar așa! De ce se atacă oamenii politici folosind ”arme” perimate… când pot lăsa faptele să vorbească pentru ei? Poate pentru că în destule situații faptele – îndreptate către comunități… că de aceea există POLITICA – mai ales cele bune lipsesc?)

Asa că astăzi, 15 septembrie 2021, liberalul Alexandru Popa (foto) revine cu o replică, adresată tot social-democratului Francisk Iulian Chiriac:

Eu zic una și președintele Consiliului Județean Brăila îmi răspunde cu totul altceva. Eu vorbesc despre ceea ce face sau mai bine zis, ce nu face domnul Chiriac la Consiliul Județean, iar dânsul îmi răspunde vorbind despre petrecerile cu lăutari la care participam cu vreo 7 ani în urmă. Da, am fost la petreceri cu lăutari si dacă vreau, mă voi mai duce. Îmi place muzica lăutărească, o ascult cu plăcere la petreceri – ăsta sunt eu, nu încerc să par ceea ce nu sunt. Pe mine mă interesează să vorbim despre ce am realizat fiecare din punct de vedere profesional și în funcțiile în care am fost aleși, iar domnul Chiriac se simte jignit dacă îi spun că n-a făcut nimic ca președinte al Consiliului Județean. Eu am de câțiva ani o firmă, am creat zeci de locuri de muncă și am atras singur fonduri europene mai multe decât a atras întreg Consiliul Județean. Am intrat în politică dorind sa fac ceva pentru județul Brăila și pentru brăileni, nu de a obține avantaje personale. Când am intrat în politică aveam deja realizările mele în mediul privat, aveam deja o afacere în agricultură și câteva zeci de angajați. Din câte știu eu, domnul președinte „Nește” a început cu o slujbă obținută pe filiera PSD la o firmă privată, a continuat cu funcția de secretar de stat obținută tot pe filiera PSD și apoi cu funcția de președinte al Consiliului Județean obținută ca și candidat PSD, nu ca independent. Și după cum am mai spus, până acum domnul președinte „Nește” nu a fost capabil să fie președinte decât cu numele, în declarații publice, fiindcă atribuțiile cele mai importante i le-a delegat domnului vicepreședinte Epureanu. Dacă domnul Chiriac dorește să avem o discuție publică despre chestiuni legate de Brăila și de așa-zisa dezvoltare a județului, sunt dispus oricând să facem acest lucru, ca să vedem care dintre noi este mai coerent în ceea ce spune. Înainte de acea discuție, l-aș ruga să țină minte că nu se spune „nește”, se spune „niște”. I-a mai explicat asta cineva în urmă cu câțiva ani, dar încă nu a reținut.Și fiindcă domnul Chiriac îmi dă mie lecții despre comunicare și pare să creadă că dânsul se pricepe la asta mult mai bine decât mine, n-ar fi rău să mai asculte din când în când declarațiile sale care sunt publicate în presă. Poate așa își va da seama că dincolo de mica sa problemă cu „nește”, dânsul nu este chiar un exemplu de coerență în exprimare și uneori nu-i reușește nici acordul subiectului cu predicatul. Domnule președinte Chiriac, înțeleg că erați obișnuit să nu fiți deranjat prea mult dinspre PNL Brăila, dar acum lucrurile s-au schimbat. Vă anunț că PNL Brăila va face opoziție pe bune PSD. Și o să vedem în următorii 3 ani cine-i mic și cine-i mare.

Președinte PNL Brăila, deputat Alexandru Popa

Nota red. În condițiile în care PNL Brăila este minoritar în CJ, dar și în Consiliul Local Municipal Brăila, singura formulă de opoziție la îndemână ar fi… atacul politic (deci, comunicate transmise presei și reacții pe Facebook, Instagram și alte rețele pe net) pentru proiectele lor nu vor fi lăsate să intre pe listele de discuții la plenuri. Dar mai e o formulă. Practică. Palpabilă. La îndemână, e drept – implică idei, oameni, fapte… Să se transforme PNL Brăila în acești 3 ani de care spune Alexandru Popa în activiști sociali. Să ia la pas Brăila, municipiu și județ, să pună în aplicare proiecte proprii, de asociații neguvernamentale sau de simpli cetățeni… și să arate că FAC ceva, cu adevărat, pentur comunitate. Pentru că, repet (până se înțelege… dacă nu sa învâțat), acesta este scopul politicii: să fie de folos comunităților.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Invitație, pentru brăileni și gălățeni, la voluntariat. Curățenie la Plaja lipovenească

*Sâmbătă, 18 septembrie 2021, cu plecare de la ora 10.00 din fața sediului Comunității Rușilor LIpoveni Brăila

Între timp s-au alăturat campaniei cofetaria „Poem Caffe” (nota red. Partenera noastră la proiectul ”Întâlnirile interculturale de la Etnografie”) și Pizza Radu.

Deci… cum am anunțat în articolul de la https://brailachirei.wordpress.com/2021/09/11/curatenie-la-plaja-lipoveneasca-se-cauta-voluntari-cat-mai-multi/, invitația este pentru o activitate de curățenie la Plaja Lipovenească – eveniment initiat și organizat de Comunitatea Rușilor Lipoveni (CRL) Brăila, pentru ecologizarea unei parcele de pe malului Dunarii, loc denumit Plaja Lipovenească de cei ce îl frecventează. Acțiunea va fi sâmbătă – 18 septembrie 2021, de la ora 10.00, plecare din fața sediului CRL Brăila (cartier Pisc – str. Al. Davilla nr.13).

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei