Filarmonica ”Lyra – Cavadia”, concert de ziua Armatei


*Programat în 24 octombrie 2021, de la ora 18.30 cu orchestra de cameră ”George Cavadia” dirijată de Aurel Bălae, tânăr născut la Brăila, cu solist Alexandru Burcă – pianistul brăilean cunoscut deja publicului

Filarmonica “Lyra – George Cavadia” din Brăila (chiar dacă și-a întrerupt un pic programul, ultimul concert fiind amânat din motive de pandemie) reintră în ritm, chiar dacă aceasta însemană că publicul va trebui să se confomeze regulilor (să aibă Certificatul verde). Astfel, instituția organizează duminică, 24 octombrie, de la ora 18.30 în sala de concerte a Casei Tineretului Brăila al doilea concert simfonic al stagiunii. Evenimentul este dedicat și Zilei Armatei Române (25 octombrie), paote și pentru că col. (r) prof. Petrea Gogu – directorul Filarmonicii, dirijorul și aranjorul ei, nu are cum să uite că 25 de ani a fost conducătorul altei renumite formații muzicale, am numit Muzica Militară a Garnizoanei Brăila.
Orchestra de cameră “George Cavadia” va fi dirijată de data aceasta de Aurel Bălae, un tânăr dirijor născut la Brăila și format la școala muzicală ieșeană. Solist a fost invitat tot un brăilean, pianistul Alexandru Burcă. Seara muzicală are două părți, cu o pauză.
În program: uvertura “Hebridele” Op. 16 de Felix Mendelssohn Bartoldy, concertul în La minor pentru pian și orchestră, Op. 16 de Edvard Grieg, iar după pauză, Simfonia Nr. 1 in Re Major D. 82 de Franz Schubert.

Biletele se iau, ca de obicei, de la agenția filarmonicii din Calea Călărașilor nr. 54 sau de pe platforma blt.ro http://blt.ro/spectacole-braila.html

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.