Dilemele momentului… despre vaccinare, evident!

*Logic și omenesc ar fi să existe doar convingerea că pandemia trebuie învinsă și, atunci, imunizarea cu ajutorul vaccinului

„Mă vaccinez, să fie bine!”, „Nu mă vaccinez, că sunt liber!”… cam așa sunt, în mare, în mintea noastră semnele timpului, într-o balanță departe de a fi în echilibru pentru că nu realizează toți ce importanță au acum siguranța și măsurile de securitatea sanitară. Harta (foto via stirioficiale.ro) incidenței infectărilor cu virusul (mortal pentru destui) SARS-CoV-2 spune mult… pentru cel care înțelege că nu e glumă!

Viata și moartea, ca și până acum… impreună. Durerea și seninul, ca și până acum… alături. Doar că, azi, acum, pandemia schimbă dimensiunile. Vouă vă pasă… cum?!? Sau nu vă pasă?

Notă. Ar trebui să ne pese, tuturor. Vaccinul (mai e și gratuit! A avut grijă UE de asta) ajută să nu apară formele grave de boală. Și să nu mai circule virusul prin intermediul celor vaccinați (aceștia, chiar dacă se infectează, nu-l mai transmit altora). Din nefericire, discuțiile în spațiul public – plus media, canale sociale – abia acum, la noi, punctează apăsat necesitatea vacinării (dup ce deja toate țările vestice din UE au procente foarte mari de vaccinare și nu au probleme grave – sunt mai puține cazuri grave, puține decese comparativ cu ce se întâmplă în România).

Oricum, azi – 23 octombrie 2021 – iar au fost cifre statistice urâte: la Brăila – 234 cazuri noi de infectări, în spital sunt 385 (cifră URIAȘĂ!!!!) pacienți, 5 decese (după ce ieri au murit 29 de oameni), peste 8 incidența cumulată a infectărilor în județ, la mia de locuitori; la nivel național – peste 15.000 infectări noi, 437 decese iar spitalele fac față cu greu avalanșei de pacienți COVID-19 (iar ceilalți, cu alte boli, nu mai au acces… dacă eram imunizați la nivel național, cu o rată a vaccinării mai mare de 70 la sută din populație NU s-ar fi întâmplat asta!).

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Detalii urbane; de-ale noastre… Viața străzii

*Din nou despre trotuare… autoturisme… parcare (sau NU)

Se ne mai întrebăm DE CE se uzitează/ permite parcarea (uf…) pe trotuare?!? Imaginea e din aceste zile de octombrie 2021 (dar e valabilă și în altele… că se pare că nu vede nimeni, nimănui pare să nu-i mai pese!) Aici e bulevardul brăilean ”Independenței” (fost Carol), porțiune în proximitatea intersecției cu fosta Regală. Dacă vrei să mergi pe această porțiune trebuie să intri pe spațiul verde sau să mergi pe calea de tramvai…

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei