*Sau Prostia-i care-i tot așa… ne prefacem că ajutăm!
Mare greșeală/ proastă ideea asta de vacanță, chipurile așa sunt ajutați copiii/ elevii în pandemia care are în România un val patru foarte, foarte urât… Aiurea! Majoritatea elevilor – mari și mici – sunt pe străzi, la bloc, la plimbare…. fără mască și fără respectarea distanțării.
Foarte puțini sunt cei care respectă regulile și au înțeles de ce s-a găsit această soluție, a vacanței. De fapt, Proastă idee! Pentru că exact părinții nu au înțeles… sau nu pot să-i supravegheze pe copii. Erau mult mai protejați la școală.
Și repet, ce am tot susținut de atâtea ori: dacă administrațiile locale puneau la dispoziția elevilor – ca peste tot în țările civilizate!!! – mijloace de transport NUMAI pentru ei, ca să îi ducă și să îi aducă acasă, atunci chiar era un ajutor! Așa nici nu știm câți se infectează în aceste zile (pierdute)…
Armanda Filipine & Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei