Declarații stupide în parlament. Deputatul PNL Alexandru Popa își exprimă (cel puțin) nedumerirea


*Afirmațiile de la care pleacă liderul liberal brăilean în poziția exprimată public sunt ale unui deputat PSD de Brăila și, da, nu au nicio logică… dar se înscriu în „stilul” prin care reușesc pesediștii să aiurească oamenii

Alexandru Popa (foto) – deputat și președinte PNL Brăila – are azi o poziție publică (declarația, integral, mai jos) pornită din declarațiile unui coleg parlamentar de la PSD (îi regăsiți numele acolo). Și dacă social-democratul a fost stupid (cum altfel?!), are și deputatul liberal la final o urmă de glumă (că dă notă, ca la școală)
Nota red. Noi nu ne mai mirăm… Felul în care se exprimă social-democrații, îmbinând minciuna cu frânturi de adevăr, e o realitate care a făcut, din păcate, nu obiectul or deliciul specialiștilor în limba română sau a analiștilor politici … ci varză în lumea votanților!

Alexandru Popa: ”Domnul deputat Mircea Florin vrea cu orice preț să se facă de râs și continuă să facă declarații care arată că nu are idee despre ce vorbește. Astăzi m-a citat cu declarația ”Drumul expres Brăila – Galați este un proiect realizat de PNL și ne mândrim cu el” și a continuat cu „Felicitări Penalilor! Ați făcut următorul pas într-un proiect început de mulți ani printr-o faptă penală”. Pesedistul acuză guvernul de fapte penale pentru că firma care a câștigat licitația pentru Drumul Expres Brăila – Galați a început lucrările fără autorizație, după cum scrie în presa locală. Eu nu știu dacă în acest moment există sau nu există autorizație de construcție pentru acel drum, fiindcă nu este treaba mea, ca deputat, să monitorizez derularea unor contracte semnate de CNAIR cu diverse firme private, pentru realizarea unor proiecte. Dar știu un lucru: nu este responsabil Guvernul pentru modul în care realizează lucrările niște firme private care au semnat un contract și au niște obligații legale. Nu este „penal” guvernul dacă niște firme private încalcă legea. Autoritatea care știe dacă acea firmă are sau nu autorizație de construcție este Consiliul Județean Brăila, care este condus tot de un pesedist. Domnul Mircea Florin, ca orice pesedist, aruncă aiurea cu acuzații. Atât înțelege el, că e vina guvernului dacă o firmă privată face niște lucrări fără autorizație de construcție. Nu e prima oară când domnul deputat o ia pe arătură, vorbind despre drumuri și probabil nu va fi nici ultima. Drumul expres Brăila – Galați este un proiect al Guvernului PNL, dar licitația a fost câștigată de o firmă privată care răspunde de execuția lucrărilor și răspunde și pentru obținerea tuturor documentelor legale necesare pentru executarea acelor lucrări. E penibil ca un deputat care votează legi să nu aibă minime cunoștințe de legislație. Nota 4, stați jos!”

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.