Migranți din Afganistan, India și Bangladesh, descoperiți în Timișoara de Poliţia de Frontieră


*Peste 80 persoane au fost depistate în timpul unei acțiuni în sistem integrat pentru prevenirea migraţiei ilegale

Fenomenul migrației clandestine este din ce în ce mai prezent și în România, țara noastră fiind pentru majoritatea străinilor doar un teritoriu de tranzit – puțini solicită șederea aici, cei mai mulți dorindu-și să plece în țări vestice. De obicei, autoritățile îi depistează rapid, inclusiv în timpul unor acțiuni specifice așa cum s-a întâmplat la Timișoara.

Echipe ale Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat o acțiune în sistem integrat având scopul de a descoperi migranți (cu siguranță erau prea vizibili – fiind mulți). De altfel, așa cum reiese din comunicatul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Timișoara, au fost descoperiți 84 de cetățeni străini – unii aveau acte provizorii. ”Poliţiştii de frontieră din ITPF) Timișoara în cooperare cu poliţişti din IPJ Timiş, lucrători ai Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, ai Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Secția Regională de Poliție Transporturi Timișoara și Centrul de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara au depistat, în acţiuni desfăşurate în sistem integrat pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale pe raza municipiului Timişoara, 84 cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă. La verificări s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni din Afganistan, India şi Bangladesh, cu vârste cuprinse între 18 şi 45 ani, majoritatea cu documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil, dar care nu îşi justificau prezenţa pe raza municipiului Timişoara. Totodată, ofițerii de poliție judiciară din Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au verificat persoanele fără documente, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, se precizează în comunicat.

Străinii au fost trimiși în centre regionale de cazare pentru solicitanții de azil din țară pentru a fi înregistrați și cazați.

Polițiștii, jandarmii continuă acțiunile de acest gen, inclusiv verificări ample asupra mijloacelor de transport cu scopul de combatere a migrației cladestine. În realitate, nici pentru România nu e simplu de luptat cu fenomenul – mai ales în orașele mari.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.