*Din nefericire anormalul tinde să capete ”calități” de realitate și strică viața, complet, fără ca cineva să ia atitudine… * Grav este că și copiii vor începe să creadă că așa ar fi normalitatea, ceea ce nu e adevărat!
Oraș** cu blocuri ale căror fațade nu au – de ani și ani – aspectul estetic pe care îl cer normele urbane de arhitectură (cu toate că peste tot în lumea civilizată există… și norme și respect!). Prea multe farmacii – exagerat de multe (față de orice idee de… necesitate… ) – și, la fel, spații dedicate jocurilor de noroc, magazine cu produse second hand. Bănci (mobilier stradal) pe care e mai bine să le ocolești – că de staționat pe ele, mai bine lipsă! stai ca pe ace – nu sunt deloc comode (termenul este ”ergonomic”) dar în ciuda acestei situații au fost achiziționate de autorități și amplasate peste tot (oare cine a autorizat așa ceva fără să verifice calitățile produsului? sau așa s-o fi dorit?!? vai… – Nota red. Vom întreba și vom reveni!)
Ce deducem de aici? Că ceva nu e în regulă. Cu societatea în întregul ei, pentru că acceptă(m) asta. Cu administrația publică, deoarece permite… de parcă normalitatea ar fi asta: urâțenia, inadecvarea, inducerea unor false teorii (se va crede că e… nevoie de atâtea „chestii” în plus… și de fapt nu e deloc astfel!) Chiar nu avem nevoie de zeci de farmacii în cartier, nici de atâtea SH-uri, nici de săli de jocuri de noroc la fiecare colț aproape). Oribil! Și copiii, din păcate, vor începe să creadă că așa ceva ar fi normal… și nu e deloc astfel!
**Brăila (de aici sunt imaginile), dar poate fi oricare oraș – în fine, aproape oricare – din România postcomunistă
Armanda Filipine & Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei