Bună implicare în campania CRL Brăila pentru stimularea donării de sânge

*S-a donat sânge, s-au folosit 200 afișe și 1.500 pliante informative în perioada 26 noiembrie – 7 decembrie 2021 * Noii donatori și voluntarii campaniei vor primi darurile pregătite cu ajutorul sponsorilor și partenerilor

Campania de sensibilizare a populației și de conștientizare a beneficiilor donării de sânge, inițiată și desfășurată de Comunitatea Rușilor Lipoveni Brăila (http://Crl Braila) în perioada 26 noiembrie – 7 decembrie 2021 sub genericul ”Nu dona doar o dată! Donează mereu și fii salvator de vieți!” (anunțată de noi la https://brailachirei.wordpress.com/2021/11/25/initiativa-comunitatii-rusilor-lipoveni-braila-campanie-de-constientizare-a-necesitatii-donarii-de-sange/) s-a dovedit un succes, după cum subliniază coordonatorii – echipa CRL Brăila în frunte cu Maria Milea – președinte, Ana Oprea – secretar.

Campania și-a atins obiectivul principal. Au fost distribuite 200 afișe, 1.500 pliante informative, au fost mobilizate și implicate instituții administrative ale orașului, instituții de cultură și educație, societăți comerciale și non-profit, voluntari și oameni de bine. Pentru stimularea noilor donatori și a voluntarilor a fost organizată o tombolă cu diferite premii provenite din sponsorizările și donațiile oferite de partenerii și sponsorii noștri. În urma extragerii au fost pregătite premiile și îi așteaptă pe cei care au donat sânge pentru prima dată, dar și pe voluntarii care s-au implicat în campanie” – este declarația organizatorilor pe care îi felicităm, din toată inima, și noi. Donarea de sânge este cu adevărat benefică, atât pentru cel/ cei care primesc sângele, cât și pentru sănătatea donatorului.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Invitație la Salonul anual al artiștilor plastici brăileni, ediția 2021

*Vernisaj la Galeriile de Artă în 9 decembrie, de la ora 17.00

Una dintre cele mai așteptate expoziții este Salonul anual al artiștilor plastici brăileni, eveniment al filialei Brăila din Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) România, care are loc an de an, în ultima lună calendaristică, punctând activitatea membrilor filialei și oferind publicului iubitor de artă mostre de talent autentic, străjuit de educație solidă și emoții în culori. Astfel, și de această dată, scenograful Gh. Mosorescu – președintele filialei UAP Brăila – ne invită să urmărim pe simeze creațiile colegilor și ale sale, așezate frumos pe simeze. Afișul evenimentului este realizat de Bogdan Mosorescu. Va prezenta la Ana Amelia Dincă – critic de artă, artist plastic.

Expun, lucrări de pictură, grafică, fotografie, sculptură, ceramică, următorii membri ai filialei UAP Brăila: Mariana Bogdan, Maricica Cârstiuc, Carstiuc Sorinel, Trandafira Cojocaru, Teodora Constantinescu, Ovidiu Dascălu, Ana-Maria Dobre, Vasile Gaită, Florentina Giol, Ioana Grigore, Raluca Iancu, Ioanid Marilena, Elena Salomeea Kaloxilos Moraru, Macarie Crenguta Corina, Mânzu Maria Mădălina Art, Hugo Maracineanu, Walter Maracineanu, Angelica Deacu Moscu, Bogdan Mosorescu, Gh Mosorescu, Paula Neagu, Nicoleta Olteanu, Petrov Paul, Ciprian Petre, Svetlana Potanga, Marian Prundea, Cristian Radu, Vasile Sarca, Silviu Ioan Soare, Dennis Teodorescu, Marius-Gheorghe Teodorescu, Luciana Terente, Raluca Tătaru, Traian Tsamuris. Invitat în expoziție: Florian Mihăilescu (fost coleg, acum membru al filiaiei Artă plastică religioasă și restaurare).

Accesul în sala expozițională (deținută de Consiliul Județean prin Centrul de Județean de Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila) la vernisaj se face conform regulilor sanitare impuse de pandemie – cu certificatul verde.

Program de vizitare Galeriile de Artă: luni – joi: 10.00 -16,00, vinerea 10.00 – 13.00.

Nota red. Ca de fiecare dată, vom fi acolo (suntem și parteneri media!) și vom transmite LIVE, vom oferi imagini pe paginile noastre din rețeaua Facebook pentru cei care nu pot fi alături de artiști la vernisaj

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Demisii sonore din PNL Brăila: medicul Antoneta Ioniță, fost deputat și Sorin Ioniță, fost consilier local

*Ambii aveau poziții de conducere în noua formulă a PNL Brăila, dar subliniază că nu se mai regăsesc în politica liberală și se simt, mai degrabă, apropiați de Ludovic Orban

Astăzi, 8 decembrie 2021. Antoneta Ioniță (foto) – medic, fost deputat PNl de Brăila – și Sorin Ion Ioniță (foto) au lăsat la sediul PNL Brăila demisiile din partid. Părea, după cum au reacționat public la supărările lui Ludovic Orban – fostul lider al PNL – previzibil gestul, în contextul în care noua echipă de conducere liberală de la centru a făcut echipă cu social-democrații. În comunicat (integral mai jos) sunt explicații pentru electoratul care sigur s-a bucurat să vadă că activitatea parlamentară a Antonetei Ioniță a fost una bună. Ca să fie clar că nu pleacă pentru că ar fi fost cumva marginalziați în PNL Brăila, soții Ioniță au semnat comunicatul menționând pozițiile de conducere deținute în Organizația Județeană și cea municipală a PNL Brăila.

Demisionăm din Partidul Național Liberal

Antoneta Ioniță, prim-vicepreședinte al PNL Brăila, și Sorin Ion Ioniță, prim-vicepreședinte al municipalei PNL, am decis să demisionăm, astăzi, din Partidul Național Liberal. Am luat această decizie convinși că demnitatea și respectul față de oameni, de principii și de cuvântul dat, trebuie să rămână mai presus de orice joacă politică pentru interese. Suntem profund dezamăgiți de tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni, după declanșarea campaniei electorale interne. ”Festivalul democrației” s-a transformat într-un festival al lipsei de fair-play, al demagogiei și al încălcării valorilor și principiilor liberale. Au fost sacrificați oameni care au avut curajul opiniei și al asumării. Am sperat că lucrurile se vor îndrepta, că nu se va transforma totul într-un bâlci trist și dezamăgitor pentru electoratul liberal. Din păcate, după alegerile trucate din PNL și eliminarea lui Ludovic Orban, cel care a făcut din PNL un partid puternic și din România o țară cu perspective de dezvoltare și prosperitate pentru oameni, a urmat concubinajul nefericit cu PSD. Nu suntem dispuși să fim părtași la acest act de scoatere a PNL în afara istoriei. Am intrat în politică din convingere. Nu am fost niciodată niște sinecuriși, care să se fi aciuat pe lângă un partid, pentru un contract sau un post călduț. Dimpotrivă, am dedicat PNL-ului timpul, energia și priceperea noastră, pentru a duce proiectele și principiile liberale printre brăileni. Considerăm în continuare că liberalismul este soluția, dar nu acest liberalism, aservit unor interese obscure, ci liberalismul adevărat, cel care a făcut România modernă. Decizia de a părăsi PNL nu este una ușoară. E tristă, după ani de muncă în echipa PNL, dar este singura corectă, pentru a ne putea păstra conștiința curată și pentru a putea să ne uităm cinstit, în oglindă și în ochii brăilenilor.

Antoneta Ioniță, prim-vicepreședinte PNL, fost deputat liberal de Brăila

Sorin Ioniță, prim-vicepreședintele municipalei PNL Brăila

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Direcția de Asistență Socială Brăila, 1.500 pachete pentru asistați/ familii în această perioadă

O parte a asistaților din lista Direcției de Asistență Socială (DAS) din Primăria municipiului Brăila primesc în acest zile un ajutor – în principal alimente de bază – în aceste zile (sărbătoarea creștin-ortodoză de Sf. Nicolae este și ziua municipiului Brăila). Așa cum anunță DAS într-un comunicat, s-au făcut 1.500 pachete care vor fi distribuite persoanelor care beneficiază de asistență socială. Ajutorul vine de fapt de la o firmă comercială. Pachetele se distribuie în perioada 6 – 10 decembrie 2021.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei