Moș Crăciun are Oficiu poștal la… ”Poem Caffe”, cofetăria brăileană

*Copiii vor primi, în 22 decembrie 2021, în schimbul scrisorii o frumoasă diplomă * Adulții – care știu că dulciurile de la ”Poem Caffe” sunt cele mai bune – pot comanda din Catalogul de sărbători tot felul de bunătăți, unele special create pentru această ocazie

Perioada sărbătorilor de iarnă este prilej de bucurie, dar și de motivație în educație așa că pentru copiii care au fost cuminți, care au învățat bine (chiar și în pandemie se învață, nu-i așa?), dar și pentru copiii care promit să învețe mai bine și să fie mai cuminți se cuvine să existe răsplată. Un minunat ajutor în acest sens, ba chiar și o supriză (plăcută), vine de la echipa cofetăriei brăilene ”Poem Caffe” (http://Poem Caffe) care a deschis Oficiul Poștal al lui Moș Crăciun și așteaptă scrisorilor celor mici. Ele vor fi premiate, cu diplome (surprinzătoare) în data de 22 decembrie 2021. Nu știm dacă ideea este a administratorului firmei, Vera Maxim – deopotrivă și un maestru cofetar care ne oferă mereu frumoase surprize dulci – sau unui angajat, important este că oficiul s-a deschis și asta este o bucurie!

Așa sună invitația ”poștașilor” de serviciu de la cea mai bună cofetărie: ”Dragii noștri, am deschis Oficiul Poștal la care primim scrisorile către Moș Crăciun! Scrie-i moșului, adu scrisoarea la noi și pune-o în cutia poștală de la Poem Caffe special dedicată iar răspunsul lui vine pe 22 decembrie. Până atunci scrie-i o scrisoare convingătoare despre cum ai fost anul ăsta, cum te-ai purtat și ce ți-ai propus pentru viitor. Pentru că Moș Crăciun ține cont și de faptele făcute, dar și de intențiile pe care le ai așa că îți va oferi o diplomă corespunzătoare! Îți așteptăm scrisoarea către moșul la Oficiul Poștal Poem Caffe! Moșul e nerăbdător să-ți citească scrisoarea!

Bineînțeles că părinții pot să folosească Catalogul de iarnă plin cu oferte tentante de sezon – figurine de sezon din ciocolată, torturi speciale etc – comenzile pentru Crăciun și Anul nou se primesc până în data de 17 decembrie 2021. Există, de asemenea, și magazinul online la https://poemcaffe.ro/ – un excelent sprijin în această perioadă de pandemie în care indicat este să ne protejăm unii pe ceilalți de coronavirus.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei