Deputatul liberal Alexandru Popa: ”Salut înființarea Comisiei parlamentare pentru verificarea centrelor de minori”


*Dacă societatea ar arăta ceva mai multă atenție copiilor abandonați, nu era nevoie de o comisie… * Dar la felul cum stă situația pe teren, e binevenită!

România este, ca multe țări de altfel, locul unde ne place să spunem că iubim copiii și avem grijă de ei. Nimic mai fals. Generalitățile nu sunt decât locul comun al declarațiilor stupide… În România, ca peste tot în lume, sunt copiii lăsați de părinți în grija rudelor pentru că ei vor (cine știe ce vor!) altceva de la viață, sunt copii abandonați încă de la naștere, sunt copii care cerșesc pentru că sunt forțați să o facă, sunt copii care au – aparent – părinți dar aceștia din urmă nu au grija copiilor așa cum s-ar cuveni… Și mai sunt, tot în România, anumite organisme ale statului care se ocupă (susțin!) de copiii singuri, de copiii ai căror părinți nu reușesc să facă asta. Dar și aici apar probleme, iar liberalii parlamentari s-au gândit că e cazul să acționeze. Despre acest egn de acțiune e vorba în textul de mai jos (informarea parlamentatului de Brăila al PNL).

Alexandru Popa (foto), deputat și președinte PNL Brăila, declarație de astăzi (22 februarie 2022) după ce se fac pași concreți pentru înființarea unei comisii parlamentare care să ancheteze abuzurile asupra copiilor instituționalizați (din centrele de plasament – chiar dacă se cheamă, pompos, case):

Alexandru Popa: ”Comisia de anchetă pentru abuzurile din centrele rezidențiale, realizată la propunerea PNL, a trecut de votul Senatului. Important de precizat este că PSD s-a abținut la vot. Scopul înființării comisiei de anchetă este acela de a face lumină în situații de abuz, neglijare sau exploatare a copilului, investigarea abuzurilor sexuale și de orice natură asupra minorilor din centrele de plasament aflate în subordinea Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului. De asemenea, această comisie trebuie să stabilească măsurile necesare pentru remedierea problemelor și, dacă este cazul, pentru tragerea la răspundere a persoanelor responsabile. Potrivit datelor oficiale, în România peste 50.000 de copii se află în grija statului, la această dată. Iar 40% dintre minorii dispăruți provin din centrele de protecție. Tabloul primelor trei trimestre ale anului 2021 este unul mai mult decât îngrijorător: 47 abuzuri fizice, 13 cazuri de abuz sexual, alte 13 abuz emoțional, 56 cazuri de neglijare și două cazuri de exploatare sexuală. În total, 131 copii au fost traumatizați. Acestea sunt date oficiale, care țin de cazurile reclamate, dar este foarte probabil că sunt mult mai multe situații de abuz, neglijare sau exploatare a copilului din centrele de plasament.

PNL consideră că nu putem să trecem cu vederea asemenea infracțiuni, că nu este moral să ignorăm suferința unor copii, cu atât mai mult a celor care își petreac copilăria într-un centru de plasament. Senatoarea PNL Alina Gorghiu a declarat în plen, la dezbaterile privind înființarea comisiei, că este nevoie de foarte mult curaj pentru ca un copil-victimă a abuzului de orice fel să vorbească despre trauma sa. Și ceea ce este mult grav, atunci când vorbesc, nu sunt crezuți.

Ca tată și ca parlamentar salut înființarea acestei comisii și aștept să văd rezultate concrete„.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.