”Vă implor, opriți-vă!”, regizorul Lev Dodin – în scrisoarea către președintele rus, cerându-i stoparea nebuniei atacului armat asupra Ucrainei


*Importantul om de teatru subliniază cu durere: ”Chiar în aceste zile a început secolul XXI. Noi toți împreună i-am permis acestui secol să înceapă. Să înceapă așa cum a început. Iar noul secol XXI s-a dovedit mai îngrozitor decât secolul XX. Ce ne rămâne de făcut? Să ne rugăm, să ne căim, să sperăm, să implorăm, să cerem, să protestăm, să ne spălăm păcatele? Probabil tot ce n-am făcut până acum: să ne iubim aproapele (…)

Regizorul rus Lev Dodin (foto) a trimis zilele trecute o scrisoare președintelui Vladimir Putin, iar acum și presei o scrisoare deschisă în care subliniază nebunia acestui act de invazie rusă a statului ucrainian.

Eu, copil al celui de-al Doilea Război Mondial, nici în cel mai negru coșmar nu mi-aș fi putut imagina rechete rusești îndreptate spre orașe și sate ucrainene care îi trimit pe kieveni în buncăre și îi determine să-și părăsească țara. În copilărie ne jucam de-a apărarea Moscovei, Stalingradului, Leningradului, Kievului. Nici nu pot să-mi imaginez că azi Kievul se apără sau se predă militarilor ruși. Creierul meu refuză să vadă, să audă sau să-și imagineze asemenea imagini.

Ultimii doi ani ar fi trebuit să ne amintească nouă, tuturor celor care trăim în această lume, cât de fragilă și vulnerabilă este viața omului, cum se prăbușește lumea când îi pierdem pe cei dragi. N-am ținut minte. În aceaste zile se prăbușește lumea celor cărora le mor apropiații, se prăbușește lumea celor care îi omoară pe apropiații altor oameni.

Mila, compasiunea, empatia nu cedează voinței statelor și politicienilor. Nu li se poate dicta oamenilor când și de cine să se teamă, când și de cine să le fie milă. Niciun stat nu a fost capabil până acum să controleze sentimentele oamenilor. Misiunea artei, a culturii, a fost întotdeauna și este, mai ales după ororile din secolul XX, să-l învețe pe om să perceapă durerea altui om ca și cum a fi a lui însuși, să înțeleagă că nicio idee, oricât de măreață și minunată ar fi, nu merită o viață de om. Acum putem spune că din nou arta și cultura nu au reușit în misiunea lor.

Eu am 77 de ani, nu-mi e greu să-mi imaginez ce va urma peste tot: împărțirea în drepți și nedrepți, căutarea inamicilor interni și externi, încercări de a remodela trecutul, împăcarea cu prezentul, rescrierea viitorului. Toate astea s-au întâmplat deja în secolul XX.

În aceste zile noi am ajuns în secolul XXI. Chiar în aceste zile a început secolul XXI. Noi toți împreună i-am permis acestui secol să înceapă. Să înceapă așa cum a început. Iar noul secol XXI s-a dovedit mai îngrozitor decât secolul XX. Ce ne rămâne de făcut? Să ne rugăm, să ne căim, să sperăm, să implorăm, să cerem, să protestăm, să ne spălăm păcatele? Probabil tot ce n-am făcut până acum: să ne iubim aproapele, să-i iertăm pe ceilalți așa cum ne iertăm pe noi înșine, să nu credem în Rău și să nu luăm Răul drept Bine.

Eu am 77 de ani, de-a lungul vieții am pierdut mulți oameni pe care i-am iubit. Azi, când pe deasupra capetelor noastre, în locul porumbeilor păcii zboară rachetele urii și morții, pot să spun un singur lucru: opriți-vă! Organismul omenirii nu se face bine cu operații chirurgicale. La orice intervenție chirurgicală curge și sângele celui care operează, care face septicemie incurabilă. Opriți intervenția chirurgicală. Pansați rănile. Să facem imposibilul: să facem secolul XXI așa cum l-am visat, nu așa cum l-am făcut acum. Eu fac singurul lucru pe care îl pot face: vă implor, opriți-vă! Opriți-vă. Vă implor,

Lev Dodin!

(originalul la http://oteatre.info/lev-dodin-skazat-mogu-tolko-odno-ostanovites/) traducere prin intermediul Teatrului Național ”I. L. Caragiale” București

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.