Războiul… cu chip de copil


*Cum ne uităm în ochii micuților, largi deschiși către lume, nevoiți să fugă de acasă cu mama și cu alți frați?!?

Simțim că în Ucraina e război, știm că se aruncă bombe și se împușcă. Am aflat cu toții – și mai sunt, din nefericire, unii care nu văd evidența – că atacul armatei ruse este complet nejustificat. Iar luptele continuă: atacatorul, înverșunat (un conducător al rușilor cu ifose de urmaș al imperiului sovietic, nici nu merită să îi mai spunem numele) vrea să cucerească, iar ucrainienii se apără – spre cinstea lor, încă foarte bine.
Dar dincolo de această realitate, pe care cu greu o putem schimba deocamdată, există drama populației civile. Nu doar a celor care trebuie să își continue existența printre gloanțe și bombe, ascunși în spatele ferestrelor camuflate sau în adăposturi subterane când se trage, ci și drama refugiaților, a celor care își adună puterea să plece – unde văd cu ochii, cum spunea povestea – cât mai departe de țară și de granițele care acum au gust de moarte.
Cum te uiți în ochii copiilor care încearcă să înțeleagă fuga de acasă, cu te miri ce în bagaje și fără răspunsul la întrebarea „când ne întoarcem acasă?”… ufff… Cum ne uităm în ochii lor?!?

Foto (via dw.com) de la punctul de trecere al frontierei Porubne – Siret

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.