Volodimir Zelenski, eroul de la Kiev

*Așa va fi scris pe coperta viitorului număr al cunoscutei reviste TIME

Coperta unu a următorului număr din 14 martie, din celebra revistă TIME. Cu titlul ”Volodimir Zelenski, eroul de la Kiev” pe fond colorat conform steagului Ucrainei greu încercate de invazia și atacul armat (inclusiv asupra populației civile) comandat de președintele Vladmir Putin al Rusiei – text în limba ucrainiană, pentru că așa apare pe Twitter (de unde am preluat)

Și nu mai e nevoie de altceva, la titlu! Noi, care urmărim evenimentele din Ucraina, știm de ce președintele Zelenski merită numit erou.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Cooperare militară România – Canada, pentru apărare

*Șase avioane de luptă și 200 militari vor efectua, din iulie 2022, misiuni de poliție aeriană pe cerul românesc

Miniștrii de externe (foto via caleaeuropeana.ro) ai României și Canadei, respectiv Bogdan Aurescu și Melanie Joly, au convenit la intâlnirea de astăzi, 7 martie 2017, dezvoltarea unui parteneriat de apărare. Astfel, 6 avioane de luptă canadiene și 200 militari vor relua misiunile de poliție aeriană în România în luna iulie a acestui an.

Melanie Joly a venit în România la invitația ministrului român de la externe.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

”Drum bun pe DJ 203R!”, spune cu tristețe și ironie amară deputatul liberal Alexandru Popa… adresându-se administrației locale brăilene

*Două scurte video sunt ilustrative, dacă mai era nevoie, pentru (cel puțin) starea drumului județean despre care știu mai bine localnicii din Ulmu, Cireșu, Lișcoteanca, Batogu că nu e unul pe care să se poată circula în condiții civilizate

Cu expresia ”Drum bun pe DJ 203R!” își prefațează comentariul de astăzi, 7 martie 2022, parlamentarul Alexandru Popa, deopotrivă președinte al Organizației Județene PNL Brăila referitor la o mare porțiune din drumul județean menționat. Un comentariu nu doar trist, dar și critic – pe bună dreptate – la o administrație (condusă de ani buni de oameni din PSD Brăila… asta e! nu se poate nega!) care mereu a făcut declarații publice din care reiese că s-ar preocupa (și) de drumurile din județ.

foto – segment din DJ 203R (și nu, NU e câmp arat… e (doar în acte) ceva ce trebuie să arate a șosea!

Alexandru Popa: ”Calitatea drumurilor județene din Brăila arată calitatea administrației PSD a județului Brăila, sub conducerea lui Iulian Francisk Chiriac: deplorabilă. De câte ori are ocazia, președintele Consiliului Județean Brăila se laudă că a mai modernizat niște drumuri județene, că lucrurile merg din ce în ce mai bine pe partea de infrastructură rutieră, că totul e sub control, dar realitatea este că pe unele drumuri nu se poate circula decât cu 20 – 30 kilometri/ oră. Nu știu cu ce compară domnul președinte, când spune că pe drumurile județene se circulă din ce în ce mai bine: cumva cu câmpul proaspăt arat, după o ploaie torențială? Exemplu contrar este (în video 1 și 2) DJ 203R, care străbate localitățile Ulmu și Cireșu de la un capăt la altul și trece prin Batogu și Lișcoteanca. Un drum la care n-a mai fost făcută vreo reparație în ultimii 40 de ani și care îi aduce la disperare pe toți cei care circulă pe el.

Domnul președinte a fost întrebat de mai multe ori despre acest subiect, iar de vreun an tot spune că există un proiect aprobat de Consiliul Județean ce urmează să fie realizat pe fonduri europene. Da, există proiectul, dar realizarea lui pe fonduri europene este deocamdată doar o dorință, un vis frumos al domnului Chiriac, nu este o certitudine. Chiar a recunoscut că ar mai putea dura vreo 3 – 4 ani până să se realizeze, la modul concret, lucrările. Până atunci, pentru șoferii care circulă pe drumul respectiv este un coșmar: o șosea cu tronsoane neasfaltate, acoperite cu un strat de pietriș, cu porțiuni pe care nu se poate circula cu mai mult de 20 de km/ h. Lucrurile sunt atât de grave, încât unele firme de transport au refuzat să intre pe acest traseu fiindcă își distrug mașinile, nemaivorbind de ambulanțe care au mari probleme să ajungă la pacienți.

Domnule președinte Chiriac, în ultimii ani ne-ați tot spus că drumurile sunt o prioritate pentru dvs. Vă întreb la care drumuri vă referiți, că poate n-am înțeles eu bine: drumurile județene, cele care sunt în administarea Consiliului Județean? Adică și DJ 203R? Sunteți președintele Consiliului Județean de 5 ani și până acum nu s-a făcut nimic cu DJ 203R. Ne puteți spune ce înțelegeți dvs prin „prioritate”? Nu de alta, dar pare că înțelegem lucruri diferite. Pe ce criterii stabiliți ce drumuri au prioritate la reparații? DJ 203R, neasfaltat, care nu a fost reparat de 40 de ani, nu vi s-a părut o urgență, ca să vă ocupați de el până acum? Ne spuneți că o să mai dureze câțiva ani, nu știți câți, până o să-l reparați?

Aveți de gând să veniți în zonă în 2024, în campanie electorală, să le promiteți alegătorilor că dacă votează PSD, o să fie o prioritate pentru dvs să reparați DJ 203R? Sper să veniți cu mașina personală, nu cu cea de la Consiliul Județean! Și când o să le cereți votul celor din Cireșu și Ulmu, nu uitați să le spuneți oamenilor că „pe drumurile județene din Brăila se circulă din ce în ce mai bine “, ca să le fie clar cu cine au de-a face, în caz că mai are vreunul vreun dubiu”.

Nota red. După cum se observă, liberalul Alexandru Popa se adresează mai cu seamă lui Francisk Iulian Chiriac – președinte CJ Brăila, aceasta și pentru că în spațiul românesc unii politicieni postdecembriști aflați în poziții de conducere administrativă își asumă (cum face și Chiriac acum) anumite activități ale instituției (de fapt desfășurate în baza unor proiecte ale echipei/ angajaților instituției și doar pe bani publici) ca și cum le-ar dezvolta singuri, fără ajutor și pe banii lor… cel puțin așa pare să reiasă din unele declarații, și știți bine – stimați cititori – că adevărul e altul… Și mai știm la fel de bine că nu astfel ar trebui să stea lucrurile!

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Mărțișor, temă de proiect și expoziție

*Elevi ai Școlii ”Ion Creangă” au desenat/ povestit în scris , iar Casa Corpului Didactic Brăila găzduiește o mostră a muncii copiilor

Un proiect (multe activități școlare se numesc, mai nou, așa) cu tema Mărțișorului (tradiționala sărbătoare populară românească – și nu doar – din 1 martie) a fost realizat de elevi de la Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Brăila, coordonator fiind Violeta Elena Ionescu – profesoară de limba engleză. Planșe cu istoric, variante ale legendelor – în limbile română și engleză, desene, modelaj din hârtie sunt prezente într-o expoziția la sediul Casei Corpului Didactic (CCD) Brăila, să se bucure și membrii echipei conduse de prof. dr. Cristina Elena Anton – director CCD Brăila – de poveștile copiilor având pe Mărțișor personaj principal.

Nota red. În context trebuie reamintit, mai ales subliniat pentru cei care nu știu, că tradiția Mărțișorului a fost inclusă încă din 2017 în patrimoniul cultural imaterial al lumii, dosarul (comun România – Bulgaria) fiind acceptat de UNESCO în anul menționat.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei