UE, ajutor umanitar pentru refugiații din Ucraina

*Totodată, Comisia a prezentat și formele de ajutor pentru statele care găzduiesc refugiați * Practic, se oferă ajutor umanitar direct, asistență de urgență în materie de protecție civilă, sprijin la frontieră, statut juridic clar

Comisia Europeană a prezentat sprijinul substanțial pe care UE îl pune la dispoziție pentru a ajuta persoanele care fug din calea războiului (invazia rusă – prima zi, 24 februarie) din Ucraina, precum și țările UE care primesc aceste persoane. Astfel, ca răspuns la invazia militară neprovocată și nejustificată a Rusiei asupra Ucrainei, solidaritatea europeană acordă ajutor umanitar direct, asistență de urgență în materie de protecție civilă, sprijin la frontieră și un statut juridic clar, care le permite celor care fug de război să beneficieze de protecție imediată în Uniunea Eurpeană, pe teritoriul oricărui stat membru.

Diferitele componente ale asistenței disponibile:

* Sprijinul umanitar: După cum a anunțat președinta von der Leyen, suma de 500 milioane euro din bugetul UE este direcționată pentru a face față consecințelor umanitare tragice ale războiului, atât în interiorul Ucrainei, cât și în alte țări;

* Sprijin pentru gestionarea frontierelor – Comisia a emis orientări operaționale pentru a-i ajuta pe polițiștii de frontieră din statele membre să gestioneze în mod eficient sosirile la frontierele cu Ucraina și pentru a reduce timpul de așteptare, menținând în același timp un nivel ridicat de securitate;

* Protecția persoanelor care fug din calea războiului și sprijinirea capacității de primire – UE a convenit (vot în unanimitate) să activeze Directiva privind protecția temporară pentru a le aduce claritate și securitate persoanelor aflate în dificultate, oferindu-le dreptul la asistență socială, acces la piața muncii și la educație;

* Acțiuni din politica de coeziune pentru refugiații din Europa – Comisia adoptă, de asemenea, propunerea legislativă privind „Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa” (Cohesion’s Action for Refugees in Europe – CARE).

Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič: ”Principalele victime ale acestei agresiuni militare brutale sunt persoanele nevinovate care trăiesc în Ucraina. UE, împreună cu statele sale membre, lucrează permanent pentru a oferi asistență de urgență în Ucraina și în țările direct afectate de afluxul de migranți. În același timp, îi sprijinim pe partenerii noștri activi în domeniul umanitar, aflați pe teren, pentru a ajunge la persoanele în dificultate și a le oferi ajutor vital. Este imperativ ca această agresiune să înceteze acum, situația umanitară devenind tot mai critică pe zi ce trece”.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Reprezentanții turismului, la consultări ministeriale

*Secretarul de stat Florin Sergiu Dobrescu, fostul prefect brăilean, a condus prima oară dialogul lunar

Consultările de la sediul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului cu reprezentanții industriei turismului și ai mediului de afaceri (eveniment lunar) au avut loc astăzi, 8 martie 2022, sub conducerea brăileanul Florin Sergiu Dobrescu – secretar de stat.

Aceste consultări au scopul de a întări parteneriatul public-privat. În prima rundă de dialog, am urmărit îndeaproape calendarul de acțiuni agreat pentru dezvoltarea și promovarea turismului românesc. De asemenea, am dezbătut și alte subiecte: facilitățile fiscale acordate drept compensație pentru pierderile suferite/ efectele din pandemia de COVID-19, modalități de protecție a mediului de afaceri de profil în fața creșterii prețului la energia electrică și gaze naturale.

A doua rundă din întâlnire s-a concentrat asupra programelor pe care ministerul le va aplica anul acesta; o prioritate imediată este ediția a treia a programului Start-Up Nation care va fi lansată în perioada aprilie – mai. Am reiterat rugămintea ca persoanele interesate să transmită propuneri și sugestii pentru definitivarea procedurii de implementare, aflată în prezent în dezbatere publică. Un alt subiect discutat a fost impactul pe care conflictul din Ucraina îl are asupra activităților economice locale. Astfel, am inventariat cele mai frecvente probleme cu care se confruntă antreprenorii români ca urmare a situației geopolitice. Am subliniat însă mesajul că România este o țară și o destinație sigură. De asemenea, inițiativele private de a veni în ajutorul refugiaților au fost apreciate și încurajate”, transmite secretarul de stat Florin Sergiu Dobrescu.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei