*Comisia Europeană a prezentat câteva măsuri de consolidare a securității alimentare mondiale în contextul situației generate de războiul de pe teritoriul Ucrainei * Deocamdată, nu există pericol în ceea ce privește disponibilitatea alimentară pentru europeni, dar vulnerabilitatea vine de la dependența de furaje proteice, îngrășăminte care sunt importate
Comisia Europeană a prezentat ieri, 23 martie 2022, o serie de acțiuni pe termen scurt și mediu menite să consolideze securitatea alimentară mondială și să sprijine fermierii și consumatorii din UE, având în vedere creșterea prețurilor la alimente și a costurilor factorilor de producție, cum ar fi energia și îngrășămintele. Creșterea rapidă a prețurilor produselor de bază la nivel mondial, accelerată și mai mult de invadarea Ucrainei de către Rusia, evidențiază din nou necesitatea ca agricultura și lanțurile de aprovizionare cu alimente ale UE să devină mai reziliente și mai sustenabile, în conformitate cu Strategia „De la fermă la consumator”.
Membrii Comisiei s-au angajat să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că UE, ca exportator net de alimente și producător agroalimentar de top, să contribuie la securitatea alimentară mondială, în special în Ucraina, dar și în Africa de Nord și în Orientul Mijlociu care se bazează în mare măsură pe importurile de cereale, și în Asia și în Africa subsahariană. Aceasta și pentru că UE este un furnizor principal de asistență umanitară și pentru dezvoltare în ceea ce privește alimentele și sistemele alimentare. Disponibilitatea alimentelor nu este în pericol în UE în prezent, deoarece continentul european este în mare măsură autonom în ceea ce privește multe produse agricole. Cu toate acestea, sectorul agricol este un importator net de anumite produse, de exemplu de furaje proteice. Această vulnerabilitate, împreună cu costurile ridicate ale factorilor de producție, precum îngrășămintele și energia din surse fosile, generează provocări pentru fermieri în ceea ce privește producția și riscă să ducă la creșterea prețurilor la alimente.
Janusz Wojciechowski – comisarul pentru agricultură: „Nu vom lăsa Ucraina singură în fața agresiunii Rusiei. Prima noastră prioritate este de a ne asigura că ucrainenii dispun de alimente, de combustibil și de apă în cantități suficiente. De asemenea, îi vom ajuta să planteze și să cultive în continuare cereale și plante oleaginoase, foarte necesare atât pentru ei înșiși, cât și pentru lumea întreagă, și le vom facilita exporturile. UE este o mare putere agricolă și ne vom asigura că fermierii noștri beneficiază de sprijinul deplin al Comisiei pentru a răspunde nevoilor globale de alimente. În paralel, vom depune eforturi pentru ca lanțurile noastre de aprovizionare cu alimente să devină mai sustenabile și reziliente la viitoare crize”.
Armanda Filipine & Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei