*Vineri, 15 aprilie 2022 și din traseu nu lipsește podul suspendat peste Dunăre de la Brăila & Tulcea – dezvoltat prin proiect cu fonduri europene
Vineri, 15 aprilie 2022, primul-ministru și noul președinte la PNL, Nicolae Ionel Ciucă (foto), are în program vizită de lucru în județele Brăila și Buzău.
Conform agendei transmise de Biroul de presă al guvernului, la ora 10.00 este programată vizita la societatea comercială Yazaki România SRL Brăila (Șoseaua de centură, Calea Călărașilor 21A), iar la ora 11.00 va fi la șantierul Podului suspendat peste Dunăre (proiect cu fonduri europene) unde va susține declarații (vor fi transmise LIVE pe conturile de Facebook și Youtube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Guvernului).
La ora 15.00 conducătorul guvernului ar trebui să ajungă la societatea Green Grup Țintești (Parc Industrial Frăsinu, DJ 203D Buzău – Slobozia, km. 5-6, 127642, Com. Țintești, judeţul Buzău), iar la ora 16.00 este anunțată vizita de la Fabrica de ulei Bunge Buzău (Aleea Industriilor nr. 5-7, Buzău, județul Buzău).
Nota red. Interesant e că de la oficialii locali (Brăila!) nu am primit vreo veste referitoare la programul de vineri…
Și apropo de premier: eu aș fi mers la CET, să întreb de ce nu s-a efectuat (de mult) modernizarea și să nu mai fie încălzirea pe cărbune, aș fi mers la șantierul naval VARD care lucrează intens, și bine, pentru proiectului podului suspendat… și, mai ales, aș fi intrat într-o piață să vorbesc cu oamenii simpli și să aflu ce păreri au ei despre guvernare (locală, în primul rând). Dar cum pe noi nu ne-a întrebat nimeni…
Armanda Filipine & Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei