Lotul olimpic al României, locul întâi la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori (BMO 2022)

*Elevii români au obținut două medalii de aur, două de argint și una de bronz

Olimpiada Balcanică pentru seniori a avut loc la Agros, în Cipru, în perioada 4 – 9 mai 2022, prima în format fizic după 2019.

Palmares românesc la BMO 2022

Medalii de aur: Andrei Moldovan (clasa a XI-a) și David-Andrei Anghel (clasa a X-a)

Medalii de argint: Diana Țolu (clasa a XII-a) și Robert Dragomirescu (clasa a XI-a)

Medalie de bronz: Andrei-Giovani Chiriță (clasa a X-a)

Elevii au fost îndrumați de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică si Informatică a Universității din București, de lect. dr. Mihai Chiş de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara. Elevii și îndrumătorii au fost întâmpinați, și felicitați, de oficiali de la Ministerul Educației.

În clasamentul țărilor participante, România s-a clasat pe locul întâi.

** La competiție au participat echipe din Albania, Bosnia şi Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Republica Moldova, România şi Serbia (state membre cu statut permanent) şi din Arabia Saudită, Azerbaidjan, Italia, Kazahstan şi Marea Britanie (țări invitate).

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Librăria Humanitas din Brăila, eveniment cu scriitori

*Participă Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu, Tatiana Niculescu, Lidia Bodea * În 10 mai, de la ora 18.30

Librăria Humanitas din Brăila își așteaptă cititorii (cumpărătorii… că doar e spațiu comercial!) în data de 10 mai 2022, de la ora 18.30 la un eveniment pe care îl vrea ”lansare oficială”și la care publicul are ocazia să-și întâlnească scriitorii favoriți, dacă aceștia sunt cei care vor veni la Brăila, respectiv Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea – directorul editurii Humanitas, Tatiana Niculescu. Întâlnirea va avea loc la Teatrul ”Maria Filotti”; vor fi prezentări ale unor titluri recente, cărți semnate de invitați și care, bineînțeles, vor oferi autografe. Notă. Organizatorii sugerează că ideală ar fi purtatea măștii de protecție (nota red. În Europa vestică se poartă!… motivat și de numărul de îmbolnăviri; adevărul este că pandemia nu a trecut).

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Consilier județean brăilean Alexandru Bucălău: ”Vrem drumuri bune în realitate, nu doar pe hârtie!”

*Punctul de vedere al liberalului vizează situația drumurilor din județul Brăila, iar critica esste adresată în principal președintelui Consiliului Județean care s-a tot lăudat că se lucrează la aceste drumuri și că ele ar fi bune

Liberalul Alexandru Bucălău (foto) – secretar al Organizației Județene PNL Brăila, consilier județean din partea PNL (notar de profesie – lucrează în județ) a tranmis un comunicat de presă, un punct de vedere – cu imagini și un scurt film – care se referă la starea (deplorabilă!) a drumurilor din județul Brăila.

Cu toții ne dorim drumuri mai bune în Brăila, dar de la dorinţă, până la putinţă este cale lungă şi neasfaltată, precum multe drumuri de prin judeţul nostru şi chiar din municipiu. Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, domnul Francisk Iulian Chiriac, vorbeşte cu avânt despre multe proiecte măreţe, care, în realitate, rămân doar nişte hârtii, cu care domnul Chiriac îşi mai face vânt din când în când prin birou. Dacă reuşeşte să asfalteze 1 km de drum judeţean, important şi acela, bineînţeles, se laudă o săptămână şi îl pozează din toate unghiurile, doar, doar o părea mai lung şi mai lat. Nici în ceea ce priveşte puţinele lucrări de infrastructură aflate în derulare în judeţul Brăila, domnul Francisk Iulian Chiriac nu manifestă interes, dimpotrivă, habar nu are, de exemplu, care este termenul de finalizare a unui proiect important pentru judeţul Brăila, care se realizează cu fonduri europene în valoare de 80 milioane lei. Este vorba despre proiectul “Modernizarea infrastructurii de transport județean pe traseul Gulianca-Ianca-Viziru, asigurând conectivitatea directă cu coridorul TEN-T Brăila-Buzău”. Lucrările vizează modernizarea tronsoanelor de drum județean, respectiv reabilitarea structurii rutiere, a dispozitivelor de preluare a apelor pluviale, reparații/înlocuiri ale podețelor existente și semnalizarea rutieră a drumurilor județene: DJ 202A – între localitățile Gulianca și Gradiștea, km 0+000 – 27+012, L= 27,012 km; DJ 221 – între localitățile Șutești și Ianca, km 42+550 – 53+485, L= 10,935 km; DJ 211 – între localitătile Ianca și Bordei Verde, km 43+800 – 52+548, L= 8,748 km; DJ 211A – între localitătile Bordei Verde și Ianca, km 0+000 – 14+465, L= 14+465 km. Conform contractului, termenul de finalizare a lucrării este 31.12.2022, dar se pare că acestea nu sunt cifre pe care preşedintele CJ Brăila consideră că merită să le reţină, domnul Chiriac exprimându-şi public părerea de rău că lucrarea nu va putea fi terminată în această vară, atunci când ştie el că îşi are sorocul.

Realitatea este că, la modul în care se lucrează – pentru că până acum au asfaltat, au decopertat, au reasfaltat şi, în prezent, iar decopertează, având în vedere că asfaltul întins pe şosea a crăpat în timpul iernii, este greu de crezut că lucrarea va fi finalizată chiar și în iarnă. În primăvara viitoare, probabil, iar vor decoperta, aşa că slabe sunt speranţele ca acest proiect să respecte termenul prevăzut în contractul de finanţare. Nu încălzeşte pe nimeni declaraţia domnului Chiriac, care încearcă să ne liniştească spunând că, în caz de întârziere, constructorii vor fi penalizaţi. „Ce folos?” ar spune localnicii şi şoferii care tranzitează, de exemplu, Drumul Județean 211 Bordei Verde – Viziru, care este un calvar, mai ales dacă se circulă noaptea pe el? Doamne fereşte, să nu se întâmple vreo tragedie! Domnul Francisk Iulian Chiric spune cu nonșalanță că acest drum este gata în proporție de 70 la sută. Îi solicit public președintelui CJ să le explice locuitorilor comunei Bordei Verde si tuturor brăilenilor ce înseamnă acest procent, pentru că oamenii sunt diperați realmente, văd gropi, decopertări, un drum bun doar de distrus mașinile și cam atât. Este adevărat că prețurile au sărit în ultima vreme, asta fiind ceea ce reclamă constructorii, dar aceștia au și un astfel de risc atunci când licitează o lucrare de infrastructură. Nu poți să tergiversezi o lucrare, poate chiar să nu lucrezi intenționat, în speranța că va veni o ordonanță salvatoare, care să aducă unele corecții. Presiunea asupra constructorilor trebuie să vină de la beneficiar, nu atât prin notificări scrise din birou, cât prin deplasări la fața locului. Vrem drumuri bune în realitate, nu doar pe hârtie!”

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

De Ziua Europei, activități cu elevi brăileni

*La Școlile Gimnaziale ”Mihai Viteazul” și ”Vasile Alecsandri”, împreună și cu reprezentanți ai Centrului Europe Direct

Trebuia să avem activități de Ziua Europei (9 mai) – nici nu se putea altfel, așa că am fost (nota mea. Armanda Filipine & revista BRAILA CHIREI) împreună cu partenerii de la Europe Direct Brăila – din echipa condusă de Răzvan Popescu au participat Simona Carpuz și Florin Stoian – la două unități de învățământ (nota red. Unde avem foarte bune relații de parteneriat, de ani buni).

Prima întâlnire am desfășurat-o la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” – prof. Nicoleta Dincă, director. Aici, întâlnirea a fost cu elevi din clasele a V-a A și a V-a B, cu profesorii Aurora Constantin, Gabriel Moldoveanu, Daniela Stroe, Nicoleta Dincă. Cât ne-a permis timpul, am făcut și o călătorie virtuală prin câteva țări europene, dialogul nosru fiind axat pe repere culturale de înaltă ținută – am amintit și două personalități brăilene care au marcat istoria lumii: Hariclea Darclee și Iannis Xenakis. A doua întâlnire (cronologic) a avut loc la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” – prof. Alina Tudor, director – la clasa a VII-a C unde a fost cu noi, pe lângă echipa Europe Direct Brăila, directoarea și Dana Violeta Bădără – profesoara de istorie.

Am vorbit, în ambele întâlniri, despre importanța construcției europene, punctând avantajele UE pentru noi, ca cetățeni și pentru țară. Bineînțeles că am amintit și de Brăila, despre valori culturale europene etc. Elevii au primit de la reprezentanții Europe Direct materiale tipărite la Comisia Europeană. Și ne-am propus ca următoarea discuție despre UE să o avem la sediul Europe Direct, în stațiunea Lacu-Sărat.

Mai multe imagini în album la https://www.facebook.com/ArmandaFilipine/posts/10222100619171562 – pe care aș fi vrut să le amestec și mai mult, să nu aibă o anume cronologie, pentru că ”personajul” zilei a fost Uniunea Europeană. Noi doar ne-am făcut datoria, punctând cerințele civilizației la care visăm. Pe unul din materialele UE (tipărite la Comisia Europeană) primite de elevi e scris cuvântul ”împreună”, un adevărat cuvânt-cheie pentru UE. De aceea am dorit ca acest „împreună” să nu fie doar o vorbă… ci să însemne bucuria lui „Împreună” cu numele de Uniunea Europeană.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei