La Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” Brăila, un frumos concurs pentru elevii claselor a IV-a

*”Micii Bălcești”, cu probe de matematică & limba și literatura română, în 28 mai 2022

Adulții care au învățat bine în școală, ba încă învață și la vârsta la care unii cred că nu mai e cazul (hm! oare de ce ar crede asta?! Dar mulți au această optică greșită!) să pună mâna pe carte, știu că spiritul competițional este unul benefic. În fond, doar comparându-te cu alții, și învățând mult(e), îți dai seama cam la ce nivel ești și cât mai ai de parcurs ca să ajungi cel mai sus (în ipoteza, fericită, în care asta vrei de la tine!) Așa că ne bucurăm că se pătrează competiția de la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” (CNNB) din Brăila și anume Concursul național „Micii Bălcești” adresat elevilor din clasa a IV-a.

Înscrieri, în perioada 17 – 27 mai 2022. Concursul se va desfășura, în format fizic, sâmbătă – 28 mai 2022; tot în acea zi va fi și festivitatea de premiere. Este ediția a IX-a a concursului. Detalii (regulament etc) despre acest interesant concurs – cu probe de limba română și de matematică, la http://www.cnnb.ro/alte/2022/testare_cl_5/CONCURS_ANUNT%20MICII%20BALCESTI.pdf – site CNNB.

Nota red. Au mai fost asemenea competiții în Brăila și e păcat – copiilor chiar le sunt utile! – că organizatorii nu și-au păstrat acest bun obicei!

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

În atenția elevilor brăileni din anii terminali de gimnaziu. Târgul ofertelor educaționale 2022

*În zilele de 18, 19 și 20 mai, la Brăila Mall cu deschiderea oficială în 18 mai, la ora 13.00

Ești elev în clasa a VIII-a și nu te-ai hotărât unde vrei să studiezi in perioada liceului? Foarte trist…dar sunt copiii pentru care opțiunea liceală nu e decât o etapă de viață. Pentru acești elevi, dar nu doar pentru ei, ar fi Târgul ofertelor educaționale 2022, organizat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila cu ajutorul liceelor și destinat viitorilor absolvenți din clasele a VIII-a. Ediția din acest an va fi la Brăila Mall, în perioada 18 – 20 mai. este și o deschidere oficială, în 18 mai de la ora 13.00 – va fi destul de vizibil locul.

Oferta educațională pentru admiterea în anul școlar 2022-2023, în clasa a IX-a, la nivelul județului Brăila, este generoasă și diversificată. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Brăila urează succes absolvenților clasei a VIII-a în alegerea viitorului traseu educațional„, este mesajul din partea ISJ cu acest prilej.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

După modelul Business Forum Nord-Vest, oamenii de afaceri brăileni vor fi invitați la o reuniune similară

*Inițiativa și organizarea aparțin PNL Brăila, partidul din care face parte Florin Sergiu Dobrescu – secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, cel care va aduce noutățile privind programele guvernamentale de finanţare pentru IMM-uri

Oameni de afaceri din Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bihor au participat la reuniunea Business Forum Nord-Vest de la Satu Mare, din 12 și 13 mai 2022, a patra ediție, unde a participat și Florin Sergiu Dobrescu, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, fost prefect la Brăila. De la aceasta și de la alți reprezentați ai guvernului, oamenii de afaceri au primit informații referitoare la măsurile propuse de guvern în vederea redresării după pandemie și pentru a face față situației actuale. De asemenea, la reuniunea de la Satu Mare s-a discutat și despre proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere care ar da un impuls puternic dezvoltării economice a zonei de nord-vest. Organizatorii manifestării au fost Asociaţia Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest, Asociaţia Camera Meşteşugarilor, în colaborare cu Federaţia Patronilor Bihor, Asociaţia Întreprinzătorilor Maramureş şi Organizaţia Patronilor Sălaj, sub înaltul patronaj al Uniunii Naţionale a Patronatului Român.

Florin Sergiu Dobrescu: ”Guvernul s-a angajat să ofere sprijin pentru redresarea operatorilor economici aflaţi în dificultate, să elaboreze şi să gestioneze scheme de ajutor pentru firmele care aşteaptă un astfel de ajutor de la stat, după ce vreme de mulţi ani au contribuit, prin taxe şi impozite, la veniturile statului. IMM-urile, împreună cu investiţiile publice şi private, se situează în centrul politicii economice guvernamentale în ceea ce priveşte dezvoltarea României pe termen mediu. Chiar şi în cele mai dificile momente, IMM-urile au dovedit că se pot adapta condiţiilor vitrege din realitatea economică şi că pot face faţă noilor tendinţe. Acest lucru, adaptarea, nu ar fi posibil fără efortul dumneavoastră, al antreprenorilor”.

Pe modelul acestei întâlniri, la iniţiativa secretarului de stat Florin Dobrescu, PNL Brăila – partid unde este membru – va organiza în perioada următoare o reuniune similară cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din judeţul Brăila, unde vor fi prezentate informaţii despre programele guvernamentale de finanţare aflate în derulare, programe concepute să vină în sprijinul IMM-urilor.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei