Subprefectul brăilean Adin Boboc, despre cheltuieli iresponsabile din buget la Ianca

*Liberalul amintește de construcția destinată locuințelor pentru profesori, în părăsire, dar și de internatul care și el se degradează, nefiind folosit

Ne imaginăm ori, cel puțin, așa ne place să credem că administrațiile publice se ocupă de binele comunității. Și câteodată astfel par acțiunile lor… Realitatea contrazice această aparență în unele situații, dându-i semnul clar al neadecvării (cu toate că există instituții ale statului care, dacă ar controla mai sever, ar găsi nereguli serioase) ca să folosim un cuvânt blând.

Un caz de acest fel este semnalat de subprefectul brăilean Adin Boboc (foto), membru al PNL, care subliniază că nu face decât să tragă ”un semnal de alarmă asupra cheltuirii nejustificate a banilor publici, la Ianca”. Referirea este la investirea a zeci de miliarde de lei în construirea sau renovarea unor clădiri care astăzi sunt abandonate.

Una dintre ele a costat aproximativ 20 miliarde lei vechi, mai precis blocul de garsoniere inclus într-un proiect guvernamental de campusuri școlare, început acum 14 ani, lăsat nefinalizat. După criza financiară din 2008, lucrările s-au reluat abia în 2017 – tot ca proiect de campus școlar, beneficiarul fiind Liceul ”Nicolae Oncescu” – cu fonduri din bugetul local al orașului Ianca și de la Consiliul Județean, deşi ”realitatea din 2017 arăta cu totul alta decât cea din 2008, când a fost gândit proiectul, în sensul în care, cu 9 ani în urmă existau cereri din partea profesorilor navetişti pentru o locuinţă de serviciu, iar în 2017 nu a existat nicio astfel de cerere”, spune Adin Boboc. Și dacă nu stă nimeni acolo, nici nu e folosit la nimic. Consilierii liberali au propus – a fost chiar o idee din programul de campanie electorală – ca acolo să fie mutată unitatea de învățământ preșcolar (grădinița, care nu are o clădire propice – de altfel nici nu a primit avizele necesare de funcționare), dar ea nu a fost acceptată decât atunci când a fost anunțată ca venind din partea primarului Fănel George Chiriță (de la PSD) care este de 18 ani în fruntea administrației dar ”nu a reuşit să construiască, în aceşti ani, nici măcar o grădiniţă pentru copiii din Ianca, actuala grădiniţă – unde sunt înscrişi în jur de 70 copii, funcţionând de ani de zile într-un spaţiu total neconform, fără autorizaţii de la DSP şi ISU”, mai spune Adin Boboc.

Povestea are elemente de film cu suspans. Nu doar că profesorii evită să solicite o locuință la Ianca, pentru a fi mai aproape de elevi, dar nici nu sunt ajutați atunci când fac naveta. Explică Adin Boboc: ”O altă motivaţie care a stat la baza construirii blocului pentru profesorii navetişti a fost aceea că s-ar face economie la bugetul local, prin faptul că acestora nu le va mai fi decontată naveta. Cifrele, însă, demonstrează clar contradicţia din declaraţii! Iar ca ipocrizia să fie şi mai mare, au motivat că măsura ar duce la creşterea calităţii actului de învăţământ, prin mutarea în Ianca a profesorilor titulari. Pe de o parte spui că vrei să creşti calitatea actului de învăţământ, prin faptul că susţii profesorii titulari şi, chipurile, le oferi o locuinţă, iar pe de altă parte dai o hotărâre de Consiliu Local contrară legii, prin care le plafonezi banii pentru navetă, motivând că vrei să faci economie la buget. Până la urmă, susţii sau nu profesorii să vină la Ianca sau doar dai dovadă de ipocrizie şi te foloseşti de ei, pentru a direcţiona nişte bani către firmele de construcţii abonate la banii statului? Ba mai mult, susţii că vrei să faci economie la buget, prin plafonarea preţului pentru navetă, dar arunci cu zeci de miliardele într-o clădire, despre care ştii sigur că nu va avea niciodată destinaţia pentru care a fost construită. Aceasta înseamnă, în viziunea primarului PSD, economie la buget. Un calcul simplu arată că zecile de miliarde băgate în această clădire abandonată puteau fi folosite pentru a deconta lejer naveta profesorilor pe o perioadă de peste 20 ani”.

Un alt exemplu de cheltuire nefericită a banului public la Ianca e şi la Liceul ”Constantin Angelescu”, unde acum câţiva ani a fost renovat internatul, fără motivație reală (pentru că elevii preferă să meargă la liceu în orașe mari) și care se degradează pe zi ce trece. Alin Boboc: ”Mai nou, au venit cu ideea să transforme acest internat în azil pentru bătrâni. Un azil în curtea unui liceu este exact ce le lipsea bătrânilor din Ianca, ajunşi la o vârstă când au nevoie de linişte, nu de zarva specifică adolescenţilor. De ce nu se face acest azil în clădirile abandonate din Târlele sau Berlescu, care au în jur mii de metri pătraţi, unde bătrânii se pot bucura de momente de linişte şi de relaxare?

Nota red. Semnalul de alarmă poate fi tras și de alegători… la vot, chiar dacă e o dată la patru ani. Din păcate, destui aleg să nu voteze deloc și atunci se întâmplă ca vocea lor să nu apară în comunitate. La fel de adevărat este și că unele situații, cum sunt cele menționate de subprefect, pot fi subiectul unor campanii locale, cu voci din comunitate, oameni care să demonstreze că le pasă de localitate și de buget – care este ban public, deci nu e o grămadă de bunătăți din care să se înfrupte oameni de partid și prietenii lor.

Armanda Filipine  Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Ziua naţională a armânilor – 23 mai

*Dzuua natsionalã a armãnjlor (ușor de înțeles… nu-i așa?)

Ziua naţională a aromânilor, sărbătorită prima dată în 1998, are rostul de a ajuta la păstrarea datinilor și obiceiurilor. Foto din arhiva Societatea Aromână

Nota mea. Aromâni sau macedoromâni, armâni, macedoneni, machedoni…cum le mai spunem ori își spun singuri sunt, am putea zice, românii mai aproape de copilăria istoriei. Și nici nu cred că e corect să le spunem etnici aromâni, ci frați.

La mulți ani frați Armâni! S’bâneadzâ

Armanda Filipine  Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei