Seară de folk, eveniment în 26 mai la Centrul de Creație Brăila

*Cu Florin Paul Camen – invitat special, și trupa ”Antic” * De la ora 18.00, în sala Pro Arte de unde se va transmite LIVE

Un nou eveniment ”Seară de folk” organizează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT sau Centrul de Creație) Brăila azi, 26  mai 2022. Va fi transmis LIVE, începând cu ora 18.00, din sala Pro Arte prin intermediul paginii Facebook a instituției (https://www.facebook.com/Centrul.de.Creatie.Braila). Protagoniștii întâlnirii muzicale sunt trupa brăileană ”Antic” și Florin Paul Camen – invitat special (vine de la Lupeni, județ Hunedoara).

Proiectul ”Seară de folk”a început în 14 aprilie 2022, pe afiș fiind atunci interpreții invitați Tatiana și Marius Ojog, și brăilenii din grupul ”Generații” de la Casa de Cultură a municipiului coordonat profesorul cantautor Dumitru Popescu, grupul vocal-instrumental ”Trubadurii” (https://brailachirei.wordpress.com/2022/04/13/invitatie-la-o-seara-de-folk-la-centrul-de-creatie-braila/). ”Scopul acestui proiect cultural este de încurajare si susținere a evoluției ascendente a muzicii folk în spațiul local, astfel că ne propunem să organizăm lunar întâlniri cu artiștii genului și cu iubitorii de folk. Vor fi evenimente similare în fiecare ultimă zi de joi  a fiecărei luni”, precizează Alina Petronela Sulicu – managerul CJCPCT Brăila.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Seară cu muzică de film la Teatrul ”Leonard”, în compania Filarmonicii ”Lyra – Cavadia”

*Ca și la evenimentul similar de la Brăila, pe scena gălățeană vor urca ansamblul ”Danubius” și dirijorul Petrea Gogu, naista Adriana Babin, soliștii Magda Duțu și Cătălin Petrescu

Teatrul național de operă și operetă ”Nae Leonard” invită publicul la un eveniment concertistic sub genericul ”Seară cu muzică de film” în care invitații sunt brăilenii de la Filarmonica ”Lyra – George Cavadia”, mai precis ansamblul de suflători ”Danubius” și dirijorul Petrea Gogu, dar și interpreții Magda Duțu (mezzosoprană), Cătălin Petrescu (bariton), Adriana Babin (nai) – aceștia din urmă fiind și pe afișul evenimentului similar care a avut loc la Brăila (https://brailachirei.wordpress.com/2022/05/05/filarmonica-lyra-cavadia-concert-cu-muzica-de-film/) tot cu tema muzică de film. Din program, coloane sonore ale peliculelor ”Titanic”, ”Also sprach Zarathustra”, ”The mask of Zorro”, ”The Phantom of the Opera” ș.a.

Evenimentul va avea loc în 29 mai 2022 de la ora 18.30 (bilete la teatru și pe platforma BLT.ro)

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei