Teatrul de păpuși „Cărăbuș”, cu „Ursul păcălit de vulpe” la Braila Mall


*Sâmbătă, 11 iunie 2022, de la ora 18.00

Pentru că este un partener de nădejde atunci când e nevoie (de sponsorizare, se înțelege! Că o piesă de teatru are nevoie de multe elemente noi ca să fie prezentată), dar mai ales pentru că acolo ajung și mulți dintre micii spectatori cu părinții lor, teatrul brăilean de păpuși „Cărăbuș”, Daniela Mihovici manager, a programat un spectacol la Braila Mall sâmbătă, 11 iunie 2022, de la ora 18.00.

.

Spectacolul este „Ursul păcălit de vulpe” dramatizare de Victoria Samoilă după Ion Creangă, regia George Popa, scenografia Clara Dărângă Râșnoveanu, ilustrația muzicală Ioan Popescu – știm cu toții povestea, dar copiii sunt încântați să o vadă transpusă pe scenă (chiar dacă au citit in carte sau le-a fost spusă) și sunt bucuroși să vadă cu ochii lor cum e… până la urmă păcălit cel care a fost primul artizan al unei „puneri în scenă”. Mixajul regizoral în care sunt folosite atât tehnicile de mânuire păpuși, cât și jocul actoricesc ca la teatrul pentru adulți este, de asemenea, un element care ajută (mai degrabă publicul cu vârsta mai mare, pregătindu-l pentru intrarea la piesele teatrului dramatic). Copiii familiarizați cu spațiul teatrului brăilean dedicat lor se vor întâlni cu actori îndrăgiți: Daniela Antonescu, Iulian Gheorghe, Aurora Popescu, Gabriela Picuș și nu numai.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.