Braila, inundată pe alocuri la o biată ploaie

*Deputatul liberal Alexandru Popa nu se miră (textul postat pe Facebook, mai mult pamflet, spune însă tot necajul), având în vedere calitatea administrației conduse de social-democrați

Deputat Alexandru Popa, președinte PNL Brăila: „Vultur sau gâscă cu gâtul roșu? Primarul Marian Dragomir se tot dă vultur și probabil de aceea de la înălțimea la care se vede el, nu consideră a fi o problemă ceea ce se întâmplă la sol. Și astăzi, ca de fiecare dată când plouă torențial, mai multe străzi din Brăila s-au umplut de apă și curțile oamenilor au fost inundate. Așa se întâmplă în orașul pe care-l administrează un „vultur” care nu este capabil să coboare cu picioarele pe pământ, când e vorba de problemele oamenilor. <Vulturul> și colegii lui de cârd de la CUP Dunărea dovedesc încă o dată că sunt incapabili să rezolve de ani de zile o problemă gravă cu care se confruntă locuitorii unor zone care sunt inundate de câte ori plouă mai tare. Se laudă Dragomir cât e ziua de lungă <Noi asfaltăm!>. Excelent, în anul 2022 ne bucurăm că avem în municipiu tot mai multe străzi asfaltate; ați putea să ne spuneți și când aveți de gând să faceți ceva ca să nu mai fie inundate? Dacă s-au inundat iar niște străzi, o să ne spuneți încă o dată că nu e vina cârdului PSD-ist care ciugulește de la CUP dacă oamenilor le-a intrat apa în curți, că ăsta este sistemul de canalizare și brăilenii trebuie să ia asta ca pe o fatalitate până la sfârșitul zilelor lor? Vă dați vultur și-i faceți <papagali> pe cei care vă contestă. Dacă mă uit la felul în care arată Brăila astăzi, mie mi se pare că semănați mai degrabă cu o gâscă cu gâtul roșu care se simte în mediul ei în baltă”.

12 iunie 2022

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Alertă cu întârziere. Ro-Alert… cam lent

*Nu ne mai mirăm… Doar constatăm că și în cazuri de forță majoră (notă. Bine că nu a fost chiar așa de grav până la urmă) nu avem parte de un real ajutor

Later up date. Ora 15.34. e clar că echipa Ro-Alert care a emis pentru Brăila a cam dormit în front…a primit avertizarea și a anunțat foarte târziu (când deja ploaia posibil periculoasă trecuse!)…

Aprox. ora 14.40. O aversă deja am „admirat-o”! Să vedem ce mai vine (că Ro-Alert acum a intrat cu… alerta pe telefon)!Notă. De ce nu ne spun și de… bălțile care transformă orașul în cea mai urâtă localitate?!?

12 iunie 2022

Revista BRAILA CHIREI & Armanda Filipine

Protest împotriva imposturii

*Directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca s-a retras din CNECSDTI

Lucian Năstasă Kovacs (foto) – directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca – recurge la un gest firesc, o demisie dintr-un for științific, pentru a trage un semnal de alarmă asupra unei situații care, de fapt, ar trebui să îngrijoreze pe toată lumea.

„În contextul legalizării de către Curtea Constituțională a României a furtului intelectual (adică a plagiatului, ca forma cea mai josnică a imposturii), începând de astăzi m-am retras din Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI), unde activez de mai bine de un deceniu și jumătate. În prea puține cazuri s-au luat măsurile adecvate (pe atunci legale), dar – ca un paradox – doar în cazurile fără miză sau protecție politică. În rest, grangurii au scăpat cu față curată, și cu furtul intelectual, și cu beneficiile materiale ce au rezultat din acest lucru. În plus, n-a lipsit hărțuiala de toate felurile, inamicițiile, tot soiul de fake news-uri pe seama mea. De dată recentă, trebuie să vă imaginați că celebrul caz al unui rector de la Arad, de peste un deceniu dovedit ca plagiator de cea mai mizerabilă speță, nici acum nu este soluționat, apelându-se la incredibile tertipuri judiciare. De pildă, s-a încercat săptămâna trecută, să fiu denunțat că aș fi în conflict de interese pentru că am semnat texte în „Observator Cultural”, periodic aflat în „gașcă” cu Revista 22 (una din denunțătoarele plagiatului). Deja totul devine de un absurd greu de imaginat. Oricum, am dobândit o experiență fabuloasă, am avut de a face cu o cazuistică incredibilă, dar care – din nefericire – este inoperabilă în societatea românească. Cu alte cuvinte, constat că impostura academică (ca și alte forme de impostură) a devenit normă de drept în România Educată, membră a Uniunii Europene, iar a te ocupa de asta te face un paria. Chiar nu are rost să ne mai jucăm de-a „etica științifică” și nici să „încurc” pe alții. Cu mine sau fără mine tot aia este !” (Declarație postată pe pagina personală din rețeaua Facebook)

Revista BRAILA CHIREI & Armanda Filipine