Inspectorul școlar general Cătălin Canciu: „Învățământul brăilean excelează”


*Afirmația a revenit și în conferința de presă de la PNL Brăila, partid unde deține poziția de președinte al Organizației Municipale * Prof. dr. Cătălin Canciu a amintit locul 3 pe țară obținut de elevii brăileni atât după rezultatele obținute la Evaluarea Națională cât și la Bac, precum și perfomanța de a avea elevi buni admiși la licee

Prof. dr. Cătălin Canciu (foto) – inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Brăila, președintele Organizației Municipale PNL Brăila, consilier municipal din partea formațiunii politice în Consiliul Local Municipal – a subliniat în conferința de presă de la partid (în 12 iulie 2022) că este mândru de colegii săi din învățământ, dat fiind că Brăila a obținut locul 3 pe țară în urma rezultatelor de la examenele absolvenților de gimnaziu și de liceu.

Aș dori să fac un scurt bilanț al unui an excepțional, cel puțin așa spun eu, în educație. De altfel, pot să fiu lipsit de modestie și să afirm că învățământul este domeniul în care Brăila excelează și excelează de mulți ani. Așa cum se știe, am finalizat atât Evaluarea Națională cât și examenul de Bacaluareatul pe locul 3 – pe țară, din nou pe podium, din 2015. Cel puțin la Evaluarea Națională, unde este obligatoriu ca toți elevii să fie înscriși, nu putem vorbi de acel fenoment imaginar de care se pomenea, așa-zisul <fenomen Brăila> în care unii elevi ar fi fost determinați să nu participe la examen; eu nu am indentificat pe nimeni să fi făcut acest lucru”, a afirmat inspectorul general.

Cătălin Canciu a ținut să contureze și alt aspect, din punctul său de vedere unul important, și anume admiterea la licee – un punct pentru care a fost la un moment dat, în trecut, criticat de social-democrații brăileni (nota red. Mereu adversari politici… chiar dacă acum există o coaliție la nivel guvernamental cu aceștia). În acest an au fost admiși la licee elevi care au cel puțin media 6, iar acest lucru este notat cu ”plus” de inspectorul școlar general, în sensul că astfel se validează cerințele gradual mai înalte ale liceelor teoretice în comparație cu acelea care au clase de învâmânt profesional, spre exemplu – nota red. În mod normal, așa e și firesc, liceele teoretice să pregătească viitori studenți și oameni mai bine adaptați pentru piața muncii.

Licee bune, elevi buni

Oferim locuri la licee elevilor care au absolvit clasa a VIII-a astfel încât în liceele brăilene nu vor fi la începutul anului școlar viitor elevi cu note mai mici de 6. Cred că vom avea rezultate bune cu acești elevi, chiar și la liceele tehnologice. În plus, Colegiul Național <Gh. Munteanu-Murgoci> se clasează pe locul 10 – pe țară – ceea este onorant pentru Brăila și pentru noi, cei din educație”, a afirmat Cătălin Canciu referitor la ceea ce s-ar numi (și chiar e!) calitatea elevilor.

Centrul de Excelență, un an bun

A fost un an frumos, un an în care a debutat și Centrul de Excelență – acum cu statut de sine stătător, cu personalitate juridică (înainte funcționa pe lângă o școală). Elevii au obținut numeroase distincții la concursuri naționale și la olimpiade”, a spus prof. dr. Cătălin Canciu. Centrul de Excelență Brăila are și un conducător dedicat, prof. dr. Ștefan Aftodor – predă istorie, ceea ce oferă un plus de încredere.

Nota red. Dacă actualul inspector școlar general prof. dr. Cătălin Canciu va pleca într-o funcție de secretar de stat, așa cum se preconizează, acesta ar fi un traseu firesc pentru un om politic, așa cum a subliniat de altfel și deputatul Alexandru Popa – președintele PNL Brăila – alături de care a fost Canciu în conferința de presă. Nu s-au dat prea multe detalii, de fapt ele nici nu contează câtă vreme lucrurile sunt deocamdată în mișcare, dar prezența lui Cătălin Canciu în echipa Ministerului Educației, ori chiar în cea de la Ministerul Culturii, nu ar fi de neglijat, iar pentru PNL Brăila ar fi, de asemenea, o reușită.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.