Stațiunea brăileană Lacu Sărat, salvată de la un posibil incendiu major

*Doi jandarmi au intervenit rapid, după o atenționare prin apel la 112, și împreună cu echipa ISU au stins focul care se propaga * Vremea caniculară ar fi permis, e adevărat, dezvoltarea unui foc devastator * Cei doi nu sunt chiar simpli jandarmi, ci oameni cu conștiința trează

Vremea cumplit de caldă și nefericirea unui foc – pornit nu se știe de la ce – exact la intrarea în stațiune ar fi putut cauza mari prejudicii în Lacu Sărat, județul Brăila. Duminică, 24 iulie 2022, la mijlocul zilei au răspuns prompt la avertizarea primită prin intermediul apelului la 112 plutonierii adjutanți Dumitrașcu Daniel și Beraru Adrian de la Jandarmi, parte din patrula pentru stațiunea balneoclimaterică Lacu Sărat. Și astfel, folosind instinctoarele din dotare, au stins incendiul de vegetație de la intrarea în stațiune care era lângă liniile de tramvai, destul de aproape de parcare. La scurt timp, a sosit și un echipaj de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Dunărea”, incendiul fiind complet lichidat, iar pericolul extinderii focul îndepărtat.

**Cei doi angajați ai Inspectoratul Județean de Jandarmi Brăila au primit anul trecut diplome de merit (pentru care îi felicităm) pentru fapte care s-au petrecut în timpul lor liber. Daniel Dumitrașcu a prins un bărbat care furase geanta unei femei, iar în altă zi, găsind în fanta unui bancomat suma de 2.000 lei neridicată, a predat imediat banii polițiștilor spre a fi restituiți posesorului. Adrian Beraru a salvat o femeie din apartamentul cuprins de flăcări, pe când aceasta încerca să recupereze din lucruri.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Incendii pe glob

*In Statele Unite, Franța, Grecia și nu numai

Ard din nou păduri în Statele Unite, în Grecia, Slovenia, în Franța. Temperaturile foarte mari fac foarte grea intervenția pompierilor sau aproape imposibilă. Ministerul Afacerilor Externe emite, pentru țările unde exista pericolul focului deschis, avertizări de călătorie. Cei care pleacă în aceste zile în concedii ar trebui întâi să verifice dacă locul unde merg nu se află într-o situație similară.

Nota red. Grav e că tot nu se înțelege că poluarea este unul din motivele schimbărilor climatice pe glob. Foarte mulți oameni, la nivel personal, au senzația că nu e datoria lor să facă ceva în sensul protejării mediului (spre exemplu, în România, dacă duci o dată gunoiul selectat nu înseamnă că ai activat în sensul mentionat… Ca să nu mai spunem că deocamdată nici administrațiile locale nu s-au organizat bine pe acest capitol… și e doar unul!), iar guvernele au presiunea (nu e lobby!) mediului de afaceri care nu e dispus să facă schimbări rapide în retehnologizări sau în aplicarea unor noi metode de lucru neverificate încă.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Actualizare avertizări meteo

* Instabilitate atmosferică, vijelii puternice

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările meteo pentru azi și mâine. COD GALBEN – instabilitate atmosferică temporar accentuată – valabil în 24 iulie și 25 iulie, până la ora 6.00 dimineața. În cea mai mare parte a țării vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55-75 km/h), grindină, descărcări electrice și izolat averse torenţiale. Noaptea aceste fenomene se vor restrânge spre sud-estul teritoriului.

COD PORTOCALIU – instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice – valabil astăzi, 24 iulie, până la ora 23.00. Local în Transilvania, Moldova, mai ales spre seară și la începutul nopții în regiunile sudice vor fi perioade cu vijelii puternice (rafale de peste 90 km/h), frecvente descărcări electrice și grindină. Pe alocuri aversele vor fi torențiale, cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/ mp, iar în zonele montane izolat 40-50 l/ mp.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Consiliul Județean Brăila, ședința lunii iulie 2022

*În data de 26 iulie, ora 10.00 * Proiecte de hotărâri pentru proiecte, buget și rectificare, rapoarte de activitate

Ședința ordinară a Consiliului Județean (CJ) Brăila aferentă lunii in curs este programată pentru 26 iulie 2022, ora 10.00 în sala mare din clădirea administrativă (b-dul Independenței nr.1). Proiectul ordinii de zi, așa cum l-a semnat președintele Francisk Iulian Chiriac, cuprinde 30 de puncte.

1) Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, a statului de funcții, a Regulamentului de organizare și funcționare ale Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila; 2) Proiect de hotărâre privind aprobarea „Studiului de oportunitate pentru concesionarea unor terenuri în suprafață totală de 8.018 mp (lot 105, lot 106, lot 107, lot 118 și lot 119) din Zona de Agrement Blasova, aflate în domeniul privat al județului și administrarea CJ Brăila, amplasate în perimetrul comunei Frecăței, județul Brăila, cu destinația complex turistic”; 3) Proiect de hotărâre privind aprobarea finanțării programului sportiv “Mișcare Lil pentru Braila” al Asociației CS LiL Motion Dance School; 4) Proiect de hotărâre privind modificarea si completarea HCJ nr. 82/ 2022 privind aprobarea Regulamentului privind condițiile, criteriile și procedura de finanțare a programelor sportive, în baza prevederilor Legii educatiei fizice și sportului nr. 69/ 2000, cu modificarile și completările ulterioare, pentru anul 2022; 5) Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului și plata cotizației ce revine CJ Brăila în calitate de membru al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România pentru anul 2022; 6) Proiect de hotărâre privind aprobarea achitării cotizației anuale de membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Sud – Est” pentru Situații de Urgență, pentru anul 2022; 7) Proiect de hotărâre privind modificarea HCJ Brăila nr.148 din 22 iulie 2016 privind includerea în domeniul public a județului Brăila a bunurilor mobile-echipamente pentru colectarea deșeurilor, proiect SMID în județul Brăila, Lot 1 – Echipamente pentru transport deșeuri periculoase, achiziționate in baza contractului de furnizare nr. 86/ 21.05.2015 și transmiterea dreptului de administrare asupra acestora în favoarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Eco Dunărea” Brăila; 8) Proiect de hotărâre privind modificarea HCJ Brăila nr. 149 din 22 iulie 2016 privind includerea în domeniul public a județului Brăila a bunurilor mobile-echipamente pentru colectarea deșeurilor, proiect SMID în județul Brăila, Lot 2 – Recipienți colectare deșeuri achiziționate in baza contractului de furnizare nr. 87/ 21.05.2015 și transmiterea dreptului de administrare asupra acestora în favoarea Unităților Administrativ-Teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Eco Dunărea” Brăila; 9) Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii corpului de clădire C7 (Cabina poartă) din imobilul din municipiul Brăila, str. Mărășești nr. 1, aparținând domeniului public al judetului Braila, din administrarea CJ Braila în administrarea Școlii Populare „V. Lungu”; 10) Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii in folosință gratuită către Asociația “Centrul de Informare si Documentare pentru Integrare Europeană și Dezvoltare Durabilă” Brăila, a imobilului Vila Lăcrămioara, proprietate privată a județului Brăila, situat în Statiunea Lacu Sarat, localitatea Chiscani, judetul Braila, până la data de 31.12.2025; 11) Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită, către Asociația de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea stațiunii Lacu Sărat Brăila, a suprafetei de 13,26 mp din imobilul Vila Lăcrămioara, situat în Statiunea Lacu Sărat, până la data de 31.12.2025;12) Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Ciocile, prin Consiliul Local al comunei Ciocile pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Reparație capitală acoperiș Școala cu clasele V – VIII Ciocile”;13) Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Ciocile, prin Consiliul Local al comunei Ciocile pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Reparatie capitala acoperiș Școala Alexandru Turtoi”;14) Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Bertestii de Jos, prin Consiliul Local al comunei Bertestii de Jos pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Amenajare exterioară Școala Berteștii de Jos, comuna Berteștii de Jos, județ Brăila”;15) Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Chiscani, prin Consiliul Local al comunei Chiscani pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Construire teren multifuncțional și loc de joacă pentru copii, sat Lacu Sărat, comuna Chiscani, județ Brăila”; 16) Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Zăvoaia, prin Consiliul Local al comunei Zăvoaia pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Reabilitare si extindere corp C4”;17) Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Ciresu, prin Consiliul Local al comunei Ciresu pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Construire C8 – anexa (depozit materiale școlare)”; 18) Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Bărăganul, prin Consiliul Local al comunei Bărăganul pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Extindere Corp C1 – sala multifuncțională”; 19) Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Jirlau, prin Consiliul Local al comunei Jirlau pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Reabilitarea șanțurilor prin realizarea de rigole carosabile și a benzilor de încadrare, tronsoane între străzile Grădinarilor – Intrarea Viilor, respectiv str. Zorilor – Islazului”; 20) Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție a bugetului local și a bugetului institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau parțial din venituri proprii la nivelul județului Brăila la trimestrul II al anului 2022; 21) Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al judetului Brăila pentru 2022 și estimări pe anii 2023-2025 și a Programului de investiții publice pe 2022 si estimarile pe anii 2023-2025;22) Proiect de hotărâre privind aprobarea achitării contribuției CJ Brăila la bugetul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est (ADR SE) pentru 2022; 23) Raport privind deplasarea vicepresedintelui Epureanu Ionel la Consiliul Raional Strășeni – Republica Moldova, la Forumul Transfrontalier – “Oportunităti de dezvoltare, promovare și atragere a investițiilor în Raionul Strășeni, Regiunea Centru” și la Festivalul internațional de poezie și muzică “Eminesciana 2022”, ediția a XXXVI-a, în perioada 24 – 26 iunie 2022 (nota red. Articol la https://brailachirei.wordpress.com/2022/06/30/festivalul-international-de-poezie-si-muzica-eminesciana-2022-la-straseni/);

24) Raport de activitate consilier județean Necoară Anamaria pe 2021; 25) Raport de activitate consilier județean Lungu Dănuț pentru perioada 19.10.2020 – 31.12.2020 si anul 2021; 26) Raport de activitate consilier județean Dorobanțu Stavarel pe 2021; 27) Raport de activitate consilier județean Cortez Vasile pe 2021; 28) Raport de activitate consilier județean Botea Viorel pe 2021; 29) Raport de activitate consilier județean Bucălău Alexandru pe 2021; 30) Alte probleme.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine