Ministrul Energiei, asigurări că populația nu va suferi la eventuala reducere de gaze

*Declarația a fost făcută în ședința de guvern – in timpul căreia participanții au purtat masca de protecție * Categoria protejată a clienților de gaze naturale cuprinde, pe lângă cetățenii simpli, și școlile, spitalele, producătorii de energie

Ministrul Virgil Popescu de la Energie, deputat PNL, a declarat că populației nu va suferi în cazul în care ar apărea probleme în aprovizionarea cu gaze naturale. Oricum, la acest moment, țara noastră a asigurat – conform cererii Uniunii Europene – un stoc de gaze care să asigure consumul pentru iarnă .

„Privitor la decizia Consiliului pe Energie al UE în legătură cu reducerea voluntară cu 15 % a consumului de gaze, vreau să precizez că aceasta presupune o serie de grade de flexibilitate care diminuează acest procent. De exemplu, dacă este depășită ținta asumată în fața Comisiei Europene de umplere a depozitelor, ceea ce România a făcut până acum, atunci diferența cu care este depășită ținta se scade din cantitatea de gaze care trebuie redusă. Mai mult, din procentul de 15% se scade consumul aferent industriei neenergetice.

Acum, România nu este nevoită să ia vreo măsură de reducere a consumului, deoarece gradul de umplere este mult peste cel asumat, iar nivelul producției interne asigură aprovizionarea clienților protejați (cei casnici, cei care produc energie electrică și termică, spitale, școli etc). Abia dacă la nivelul Uniunii Europene se va declara stare de alertă atunci s-ar pune problema unei reduceri de consum de gaze naturale, dar nu va o reducere a consumului suportată de clienții protejați”, a afirmat astăzi Virgil Popescu în ședința de guvern (foto – nota red. După cum se poate lesne observa, participanții la ședința de guvern poartă masca de protecție. Astăzi s-au raportat 9.106 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 care dă boala COViD-19, cele mai multe fiind înregistrate în București – 1.801).

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Teatro alla Scala, aniversare 244 ani

*Se inaugura la 3 august 1778 sub numele de Nuovo Regio Ducale Teatro alla Scala

Teatrul Scala din Milano, Italia, de fapt Teatro alla Scala (site la https://www.teatroallascala.org/) așa cum îi e numele,

împlinește 244 ani de existență. A fost inaugurat la 3 august 1778 cu titulatura Nuovo Regio Ducale Teatro alla Scala.

** Ca să mă raportez la istoria locală (pentru că există legături!), pot să amintesc că pe scena Teatro alla Scala a cântat Hariclea Darclée (10 iun 1860, Brăila – 12 ian 1939, București) prima dată în decembrie 1890 (apoi de alte 200 de ori), în rolul Chiméne din „Cidul” de Jules Massenet; la spectacol a asistat și Giuseppe Verdi; acum știm că marelui compozitor nu îi era indiferentă minunata soprană născută la Brăila.

Buon compleanno, Teatro alla Scala!

Foto 1: Teatro alla Scala, carte poștală din 1902; foto 2: Hariclea Darclée

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Urmează… Festivalul internațional de teatru pentru copii și tineret „Cărăbuș” 2022, la Brăila

*Ediția a opta, în perioada 10 – 14 august, în Zilele municipiului Brăila * Organizator, Teatrul de păpuși „Cărăbuș”

Bucurii de vară/ vacanță! Se pregătește Festivalul internațional de teatru pentru copii și tineret „Cărăbuș” organizat de Teatrul de păpuși „Cărăbuș” – Daniela Mihovici director. Se va desfășura în perioada Zilelor municipiului Brăilain perioada 10 – 14 august 2022. Ce-i atractiv este și faptul că, fiind vacanță, copiii vor avea parte de bucuria întâlnirii cu povești și personaje minunate în formatul artei Thaliei, dar și faptul că vor avea acces copiii și părinții care – poate – nu au ajuns încă în sala de spectacol, spațiile de joc fiind în perioada festivalului cele numite neconvenționale (strada, parcul).

De asemenea, festivalul cu poveștile sale poate fi și o invitație la lectură. Pentru că povestea transpusă în scenă e simplificată ori e „alterată” de cerințele teatrale; și atunci părinții ar trebui să aibă grijă ca educația micuților să fie „corectată” prin deschiderea cărților respective. Spre exemplu, Cenușăreasa este o temă care apare în poveștile ciclului „O mie și una de nopți”, în Grecia antică, în China anilor 860 d. Hr. dar și la autorii Charles Perrault, frații Grimm (de aici o știm noi) – așa că sunt destule sugestii de lectură pornind numai de la Cenușăreasa. Mai sunt personajele Păcală și Tândală, din folclorul românesc – altă sugestie deci, către povești populare autohtone, poate din cele rescrise de Petre Ispirescu ori Ion Creangă. Ridichea uriașă este o poveste populară rusească – alt registru, alt areal (facem abstracție de contemporaneitatea care a dat războiul cu Ucraina) și invitam copiii să citească minunatele povești rusești (sunt multe traduceri in limba română, toate interesante, incitante).

Atractiv va fi și pentru echipa de actori, dar și pentru elevii de la clasele de arta actorului din Liceul de Arte „Hariclea Darclée” (unde actrița teatrului brăilean de păpuși Daniela Antonescu este profesor asociat) pentru că vin cu spectacole teatre din țară, dar din Republica Moldova, de la Chișinău și Cahul.

Nota red. Pe afiș, Ceasul Monumental din centrul vechi – amplasat în 1906, achiziție a administrației epocii ca urmare a donației testamentare a brăileanului Petru Ioan Petru

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine