Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului


*În popor, Sântămărie Mare

Adormirea Maicii Domnului se serbează în popor sub numele Sântămărie Mare sau Precista Mare. Sărbătoarea de la 15 august este așteptată cu aproape aceeași bucurie ca Paștele sau Crăciunul, căci postul ei a fost ținut mai abitir decât al Crăciunului. După Înălțarea Domnului Isus la ceruri, Preacurata Fecioara Maria s-a apropiat de preacinstita ei adormire. Dorind să iasă din trup ca să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necontenită dorință de a vedea fața Fiului său, ea se ruga Domnului cu căldură să o ia la dânsul din această vale a plângerii și să o ducă în bucuriile cele de sus și nesfârșite. Cu trei zile înainte de a o lua la sine, Hristos a trimis un înger la Maica sa pentru a-i face cunoscută mutarea la viața cerească. Ea s-a bucurat și a urcat pe Muntele Măslinilor ca să se roage. După aceea a venit acasă, a pregătit tot ce trebuia pentru înmormântare, și-a împărțit hainele văduvelor sărace, le-a promis vecinilor că nu-i va uita și că îi va ocroti, apoi s-a culcat pe pat, s-a rugat pentru viețuirea în pace și și-a dat sufletul. Atunci s-a auzit un tunet mare și de la marginile lumii au venit Apostolii lui Hristos. Petru a fost cel care a început cântarea de îngropăciune și toți i-au purtat patul până în satul Ghetsimani, unde i-au pus trupul în mormânt. Din rânduiala lui Dumnezeu, Apostolul Toma a venit peste trei zile. A fost dornic să vadă chipul Maicii Sfinte și mormântul a fost deschis pentru el. Dar n-a mai fost găsit decât giulgiul. Maica Domnului urcase la ceruri, cu trup cu tot, fiind purtată de îngeri. De Sântămărie Mare se adună ultimele plante de leac şi putem afla cum va fi toamna ce se apropie. Tot acum este un alt moment important al calendarului viticol: ziua în care se tocmesc pândarii pentru vii și în care se leagă ciocul păsărilor pentru a nu prăda strugurii. În dimineața zilei de Sântămărie, femeile merg la biserică cu ofrandă din ciorchini de struguri copți de la soiurile văratice numită „colivă de pomană” sau „colivă de struguri”. Se împart struguri și prune pentru sufletele celor adormiți. La Sântămărie Mare se culeg flori și se pun la icoana Preacuratei; acestea apoi sunt bune de leac. Dacă înfloresc trandafirii pe la Sântămărie Mare, se spune că toamna va fi lungă. Între Sântămărie Mare și Sântămărie Mică se seamănă grâul de toamnă.

**Informații din „Ghidul sărbătorilor românești” de Irina Nicolau (ed. Humanitas, 1998) și din „Calendarele poporului român” de Antoaneta Olteanu (ed. Paideia, 2001)

Foto: icoană pe lemn „Adormirea Maicii Domnului” de sec. XVIII, din arhiva Muzeului Etnografic al Transilvaniei

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.