Deputat Alexandru Popa: „Aerodromul Ianca a fost gaura neagră în care s-au aruncat bani publici”


*Președintele liberalilor brăileni subliniază cel puțin două aspecte: transferul către Aeroclub este bun, dar mult întârziat – și astfel au fost irosiți bani din bugetul CJ Brăila doar pentru pază, sume necesare cu siguranță în domenii de interes

Deputatul Alexandru Popa (foto) – preşedintele PNL Brăila – atrage atenția, în mod public, asupra unor aspecte referitoare la aerodromul Ianca și recentul lui transfer către Aeroclubul României (https://brailachirei.wordpress.com/2022/08/23/aerodromul-ianca-transfer-catre-aeroclubul-romaniei/), atenția sau mai degrabă lipsa de atenție/ interes pentru bugetul Consiliului Județean (CJ) Braila din partea celor care îl au în grijă, lipsa de transparență în prezentarea realelor consecințe ale unor acțiuni derulate de administrația județului condusă de social-democratul Francisc Iulian Chiriac (aici, evident este vorba despre ceea ce face președintele CJ Brăila și ce declară… două chestiuni care sunt mai degrabă în marja discursului politicianist menit să ascundă de ochiul electoratului fațete ale realității). De aceea, textul semnat de liderul PNL Brăila se cuvine citit cu atenție.

Alexandru Popa: „Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, se bucură că s-a făcut oficial transferul aerodromului Ianca la Aeroclubul României și că va fi folosit pentru cursuri gratuite sau contra cost în planorism, parașutism și zbor cu avioane ultraușoare, antrenamente și competiții de profil. Este o veste bună; dacă se vor desfășura toate aceste activități prezentate de președintele Aeroclubului României, vor exista beneficii nu doar pe zona de petrecere a timpului liber, dar și pentru dezvoltarea economică a orașului Ianca.

Singura chestiune este că domnul președinte Chiriac încearcă să tragă spuza pe turta lui, deși nu e meritul său nici faptul că s-a făcut acest transfer și nu va fi meritul său nici dacă se vor pune în practică toate intențiile frumoase prezentate de președintele Aeroclubului României. Meritul său ar fi fost dacă se făcea ceva semnificativ cu aerodromul cât timp a fost gestionat de Consiliul Județean Brăila. Din câte știu eu, în afara unor curse de mașini care aveau loc din an în Paști acolo, singurul lucru pe care l-a făcut domnul Chiriac a fost să plătească sume substanțiale pentru paza obiectivului care s-a deteriorat de la un an la altul în perioada în care a fost administrat de CJ Brăila, adică din toamna anului 2009 până în prezent. Practic, aerodromul Ianca a fost o gaură neagră în care s-au tot aruncat bani publici; mulți. În 2015 se discuta chiar într-o ședință a CJ Brăila despre cheltuirea a circa 800.000 lei (8 miliarde lei vechi) anual pentru paza aerodromului. Dacă facem un calcul estimativ plecând de la această sumă (deși e foarte probabil ca suma să fi crescut din 2015 până în 2021), vorbim de 12 ani în care s-au cheltuit câte 800.000 lei pentru paza unui obiectiv practic nefolosit. Asta înseamnă 9.600.000 lei (sumă estimativă, probabil mai mică decât cea plătită în realitate), bani publici plătiți pentru paza aerodromului în ultimii 12 ani: 96.000.000.000 lei vechi. O groază de bani aruncați aiurea, bani cu care se puteau face o mulțime de alte lucruri în interesul brăilenilor. Bani care puteau fi investiți în modernizarea drumurilor județene sau în sănătate, ca să amintesc doar două domenii care reprezintă priorități pentru domnul președinte, după cum a declară acesta.

Deci, 96.000.000.000 lei vechi aruncați pe apa sâmbetei. Acesta este meritul președintelui Chiriac. Nu e de mirare că domnul Chiriac sărbătorește faptul că aerodromul a ieșit din administrarea CJ; așa a scăpat de un cartof fierbinte pe care a încercat să-l acopere cât a putut de bine până acum, ca să nu se afle câți bani publici se aruncă în găurile negre sub înțeleapta administrație Chiriac. Dacă tot ați scăpat de o povară financiară și s-a încheiat capitolul <aerodromul Ianca>, domnule președinte, spuneți-le și brăilenilor, fiindcă au dreptul să știe cifrele exacte, nu estimative: câți bani a plătit CJ Brăila pentru paza aerodromului în ultimii 12 ani?”.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.