Cântă pădurea… în județele Brașov, Covasna, Harghita

*Proiect cultural, educațional și de mediu; în perioada 2 – 4 septembrie 2022

A început la Brașov proiectul educațional, cultural și de mediu „Cântă pădurea” în Carpaţi, derulat în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu autoritățile locale din Brașov, specialiști ai domeniului forestier, inițiator fiind fundația „Cântă Pădurea”.

Pentru câteva ore, astăzi pădurea de lângă Grădina Zoologică din Braşov s-a transformat în sală de concert, în loc de întâlnire a comunităților şi artiştilor români, maghiari şi saşi, târg de produse locale, loc de recreere şi de descoperire a bogăției naturale. De asemenea, participanții la tururile ghidate de specialişti au aflat mai multe despre speciile din pădure şi despre un mod de viață prietenos cu mediul.

Proiectul se desfășoară timp de trei zile, în perioada 2 – 4 septembrie 2022, în Brașov, dar și la Bodoc-Olteni – pârâul Sütő, baia tradițională Sütei din județul Covasna și la Sâncrăieni – poiana Gesztena, în județul Harghita.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine 

Ziua jandarmeriei rurale, serbată la Brăila

*Activități la sediul IJJ, sub genericul Ziua porților deschise

Sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila a fost joi, 1 septembrie 2022, locul activităților menite să serbeze Ziua Jandarmeriei Rurale**. Astfel, sub genericul Ziua porților deschise, cei 129 ani de la adoptarea Legii privind înființarea Jandarmeriei Rurale in România au fost serbați împreună cu micuți și tineri, dintre cei aflați în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila.

Copiii și tinerii au văzut tehnică de luptă și armament, autospecialele IJJ, dar cel mai multe le-au plăcut câinii de serviciu, Tuda (7 ani) și Col (3 ani), specializați în patrulare și intervenție, în mod deosebit i-a atras exercițiul demonstrativ de prindere a unui infractor, exercițiu executat de Tuda. De asemenea, elevii școlilor militare de subofițeri jandarmi – în practică la IJJ Brăila, au explicat adolescenților prezenți procesul de admitere la școlile militare în speranța că unii vor dori să ajungă jandarmi.

** Nota red. La înfiinţarea Jandarmeriei rurale a contribuit guvernului conservator condus de Lascăr Catargiu, care a elaborat şi prezentat Parlamentului, în ianuarie-februarie 1893, Legea asupra Gendarmeriei rurale, promulgată prin Decretul Regal nr. 2919 din 30.08.1893. Ulterior, în primul război mondial se schimbă statutul instituției și de-a lungul timpului s-au adus modificări care să conducă la un corp de armată cu rol direct în menținerea ordinii publice și în respectarea legii. De multe ori, tocmai pentru că au pregătire militară solidă, jandarmii sunt mai eficienți (decât polițiștii) în acțiunile de protecție a populației împotriva diferitelor tipuri de infracțiuni; dar sunt și cazuri în care jandarmii acționează împreună cu polițiștii.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine 

Români, pe podium la Campionatul Mondial de Natație de la Lima

*Medalie de argint, pentru ștafeta mixtă de 4×100 m liber din care face parte și David Popovici * O medalie de bronz a câștigat Vlad Stancu

Ştafeta mixtă de 4×100 m liber a României a câștigat medaliile de argint la Campionatul Mondial de Natație pentru Juniori de la Lima, în Peru.

David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea și Rebecca Diaconescu au încheiat cursa cu timpul de 3:30.39, clasându-se pe locul trei pe podium. Locul întâi a revenit echipei din Ungaria (3:30.03), cea din Italia cucerind locul trei (3:32.54).

O altă medalie a cucerit Vlad Stancu, bronz în proba 800 m liber. Tânărul de 17 ani a obținut a doua sa medalie, prima fiind de argint – tot la Lima, cu două zile în urmă – în proba de 400m liber.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine