Medicina de familie, prima linie în asistența medicală” – ediția 2022, conferință online

*Manifestarea organizată de asociația medicilor de familie din Brăila se desfășoară și în acest an online, în zilele de 7 și 8 octombrie * Nu va lipsi secțiunea dedicată vârstnicilor și memoriei medicului cercetător Ana Aslan

Asociația Profesională a Medicilor de Familie Brăila – medic Daniela Măciucă, președinte – organizează o nouă ediție a conferinței „Medicina de familie prima linie in asistența medicală”, ediția XVII, de data acesta online (când vremurile au permis, exemplu în 2019, aveau loc evenimente cu prezență fizică – https://brailachirei.wordpress.com/2019/10/10/la-braila-conferinta-regionala-medicina-de-familie-prima-linie-in-asistenta-medicala-2019-2/). Vor fi două zile, în format webinar pe Zoom, în 7 și 8 octombrie 2022. Tema ediției este „Comunicarea – întotdeauna o provocare pentru medic. Cu ce implicații? Dar complicații?”

În program se regăsesc cele mai recente ghiduri lansate în România, noutăți despre vaccinare și diabet, patologii frecvent asociate cu afectarea psihică, dar și aspecte de interes despre insuficiența cardiacă, bolile rare, patologia gastrointestinală, artrita reumatoidă, statusul imunitar, terapia durerii, disfuncția cognitivă, vertijul etc . Întrebărilor de genul „Cum îmbătrânesc generațiile actuale?”, „Am avansat în acest domeniu?” li se va răspunde la tradiționala sesiune de sâmbătă, dedicată vârstnicilor și memoriei medicului cercetător Ana Aslan (1897-1988) născută la Brăila.

Președintele conferinței este medicul Viorica Naumov – vicepreședinte al Asociației Profesionale a Medicilor de Familie Brăila (site la https://medicidefamiliebraila.ro/). Dr. Ileana Lucia Brînză, președinte onorific al Asociației, este coordonatorul științific al conferinței. Medicul Miruna Lovinescu va fi moderatorul întâlnirilor.

* Suport logistic înscrieri: tel. 0756.055.501, andrei.lipet@houston.ro

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Deputatul liberal Alexandru Popa, din nou despre mincinosul discurs al social-democraților

*Președintele PNL Brăila dă câteva exemple de la PSD Brăila, unde cu un discurs dublu se încearcă mințirea electoratului și păstrarea în partid a unor oameni care nu au – în orice lume civilizată – ce căuta în spațiul public

Deputatul Alexandru Popa (foto) – președintele PNL Brăila – își arată indignarea față de unele declarații recente ale unor social-democrați, declarații care arată că discursul lor este nu doar părtinitor, ci și mincinos. Referirile PSD- iștilor sunt la un incident de la școala de vară a tinerilor liberali, activitate – cum se știe – și cu rol de socializare, dar oricum una internă de partid, deci care nu are consecințe asupra activității de guvernare.

Alexandru Popa: „Constat că unii lideri PSD Brăila fac o dramă națională dintr-un comportament regretabil al unor tineri liberali la o petrecere. Nu vreau să scuz acel comportament și în calitate de președinte al PNL Brăila mă voi ocupa de acea chestiune așa cum consider de cuviință, dar pe de altă parte, nu pot să nu observ cine afișează o indignare proletară pentru faptul că niște tineri au înjurat PSD, cine s-a găsit să ne dea lecții de moralitate politică. Văd cât de îngrijorați se arată primarul Marian Dragomir (PSD) și președintele Consiliului Județean, Iulian Francisk Chiriac (PSD) că niște tineri liberali care au vorbit urât la o petrecere ar putea ajunge să ne conducă județul și țara la un moment dat și ne-ar duce pe toți de râpă. Și mai sunt îngrijorați de exemplul pe care îl dau eu tinerilor brăileni, liberali și nu numai. Până una-alta, dincolo de petrecerile la care am participat eu în urmă cu mai mult de 10 ani, dincolo de faptul că-mi place să ascult lăutarii și dincolo de faptul că ascult uneori și manele, sunt un fermier care știe meserie, am obținut rezultate recunoscute în domeniul meu, am accesat fonduri europene, fac investiții importante și am o situație financiară bună, pe care am obținut-o fără să fac afaceri cu statul, doar din activități private. Nu mi-am clădit cariera exclusiv pe slujbe și funcții obținute cu ajutorul partidului și acum, ca președinte, nu sunt doar o marionetă dirijată de altcineva, așa cum sunt alții.Nu i-am văzut pe domnul Dragomir și nici pe domnul Chiriac să fie îngrijorați de exemplul pe care îl dădea cel care a condus județul ani la rând, colegul lor de partid Gheorghe Bunea Stancu, care a ajuns după gratii și care le-a fost mentor în tinerețea lor politică. Nu i-am văzut pe domnul Dragomir și nici pe domnul Chiriac să fie îngrijorați de exemplul pe care îl dă colegul lor de partid, primarul Costică Dobre, care a fost condamnat pentru proxenetism și participare la grup infracțional organizat, care în 2020 a fost considerat numai bun ca să candideze în numele PSD, după ce a fost condamnat prin sentință definitivă. Președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, spunea recent că nu vede niciun motiv pentru ca Dobre să nu fie candidatul PSD și în 2024. Nu i-am auzit pe domnul primar și nici pe domnul președinte să spună că au o problemă cu această opțiune.Nu i-am văzut pe domnul Dragomir și pe domnul Chiriac să-și exprime îngrijorarea nici în provința exemplului pe care îl oferă colegul lor, deputatul George Adrian Paladi, care în ultimii ani își afișează <moralitatea> la evenimente publice și private fără nicio reținere. Domnii Dragomir și Chiriac n-au nicio problemă că oameni ca Gheorghe Bunea Stancu, Costică Dobre sau George Paladi au ocupat sau ocupă de ani de zile niște funcții publice ca reprezentanți ai PSD, dar sunt îngrijorați că niște tineri liberali care au înjurat PSD la o petrecere ar putea ajunge să conducă județul și tara?PNL Brăila i-a retras sprijinul politic unui primar care a avut un comportament nedemn și a anunțat că acesta nu va mai candida în numele partidului la viitoarele alegeri. PSD Brăila a susținut un primar care a fost condamnat pentru proxenetism și participare într-un grup infracțional organizat, într-un dosar în care membrii rețelei au fost acuzați că au racolat fete din România, unele fiind minore și le-au obligat să se prostitueze în Grecia și Spania, exercitând uneori violențe asupra lor. Și același PSD Brăila, prin vocea președintelui său, anunță că cel mai probabil, Dobre va fi candidatul social-democraților și în 2024. Despre ce vorbim?Și mai și generalizați, ca și cum toți tinerii liberali din Brăila ar fi niște <golani>. Dacă și noi am generaliza, am putea trage concluzia că toți PSD-iștii din Brăila sunt precum Costică Dobre. Uitați-vă mai bine la bârna din ochiul vostru, înainte de a arăta cu degetul scobitoarea din ochiul altuia. Nu vedeți că sunteți penibili?!?

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Festivalul de teatru tânăr „Ora de teatru” 2022

*În Vrancea, cu participarea tinerilor din cercuri și cluburi/ asociații de profil etc. din întreaga țară – o bună ocazie de a-i ajuta și mai mult pe tineri să devină un public specializat

O manifestare cum este Festivalul de teatru tânăr ”Ora de teatru” organizat în Vrancea nu este neapărat despre actori profesioniști de vârstă mică, este mai mult despre educația artistică. Pentru că nu toți tinerii care activează în trupe – în asociații formate de actori, în palate/ cluburi ale copiilor ori în instituții de cultură cu finanțate de stat – vor ajunge actori, dar cu siguranță vor fi parte a unui public care va ști să aprecieze mai aproape de realitatea artistică un spectacol/ o producție teatrală. Astfel că Festivalul ”Ora de teatru”, ediția 2022, desfășurat în perioada 7 – 11 septembrie în organizarea asociației ”Protha” Panciu cu finanțare de la Consiliul Județean Vrancea (aici banii chiar au fost utilizați cu folos!) a avut rostul lui.

Nota red. Și ne bucurăm/ îi felicităm pe premianții brăileni, respectiv tineri (foto mai jos) care activează la Casa de Cultură a municipiului Brăila la cercul de teatru al Asociației Culturale „Ludik Art”, coordonator Cătălina Nedelea – actriță (și ea a primit două premii, unul pentru promovarea educației prin teatu). Tinerii premianți brăileni sunt Miruna Mocanu, Alina Constantin, Teodora Hahui, Bianca Ghita, Viviana Gheorghică, Cristina Obreja, Tiberiu Dinu și Yunus Ozgur.

În zilele de festival, tinerii participanți s-au bucurat de un program pe cinste – numai bun să facă din ei mai buni cunoscători ai domeniului, așa cum am menționat. S-au întâlnit cu minunata actriță și director (la Teatrul Evreiesc) Maia Morgenstern, cu actrița Adriana Trandafir (care are un spectacol dramatic în care cântă, cel despre Maria Tănase), cu actorii Florin Piersic Jr și Marius Bodochi; au avut și bucurii muzicale, grație recitalurilor oferite de Alexandru Anastasiu și Lucian Maxim. O întâlnire care sigur le-a schimbat percepția despre teatru și educație (ambele în aceeași propoziție!) a fost cea cu regizorul Radu Apostol, acum prorector al UNATC București. Au fost și ateliere dedicate copiilor hipoacuzici ori cu autism, pentru că arta tearală este pentru toată lumea – nu doar pentru cei care iau note foarte mari la școală.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Ziua pompierilor în România. La mulți ani!

*Anul acesta, la 13 septembrie se împlinesc 174 ani de la lupta cu oastea otomană a ostașilor pompieri

Legiuitorul a stabilit data de 13 septembrie ca Zi a pompierilor în România (structuri in componența Inspectoratelor pentru Situații de Urgență ISU), practic momentul în care – acum 174 ani în urmă – pompierii conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu au ţinut piept oastei otomane în bătălia de la Dealul Spirii. Un moment de luptă armată, la fel de periculos ca toate momentele în care pompierii – militari sau civli, angajați sau voluntari – intervin să stingă un incendiu – de amploare ori duar incipient – sau să salveze vieți de oameni, alte ființe vii aflate în pericol.

Cam toate profesiile au doza lor de risc si de atingere a unor cote înalte de adrenalină atunci când pericolul este iminent. Dar la pompieri chiar e periculos. el care își asumă profesia, îmbracă nu doar haina de luptător, ci își pune aripi de înger – și nu e o figură de stil! Când e salvată o viață din foc, de la înec, din prăpastie etc. atunci se poate spune că pompierul e îngerul salvator. Câteodată, salvatorii sar în ajutor și dacă nu sunt în timpul serviciului – la unii asta face parte din ADN – și atunci cu atât mai mult e de apreciat.

Cinste celor care își aleg profesia de pompier! La mulți ani!

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine