Campania „Schimbă PET-ul cu biletul”, în 65 de orașe – în 16 septembrie 2022

*Sub semnul „România colectează”, în schimbul a cinci ambalaje reciclabile (PET, aluminiu sticlă), oamenii vor primii un bilet cu două călătorii pentru transportul public în comun * Campania se desfășoară, vineri, în intervalul orar 9.00 – 17.00

Campania „Schimbă PET-ul cu biletul” derulată de asociația Act for Tomorrow și Kaufland România cu sprijin de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, se desfășoară vineri, 16 septembrie 2022, simultan în 65 orașe. Regula de participare e simplă. Cine dorește să facă parte din campanie, merge la Kaufland – care a pus la dispoziție aparatele de colectare – cu 5 PET-uri sau doze de aluminiu/ sticle și în contul lor va primi un bilet de autobuz cu două călătorii/valabil 24 de ore. O persoană va primi cele două călătorii o singură dată, indiferent câte deșeuri colectează. Campania se va desfășura în intervalul orar 9.00 – 17.00.

În aparatele de colectare se pot introduce: **PET-uri (de la 0.5 litri până la 2.5 litri) de la orice produs, orice culoare, orice formă;**doze de aluminiu de la băuturi (0.25 – 0.5 litri); ** sticle de sticlă (0.25 – 0.5 litri).

Cupoanele de la aparat se păstrează pentru primirea biletelor, iar în baza lor există o reducere de 10% la anumite produse din magazinul partener. Fiecare persoană care va aduce deșeuri va fi înregistrată – astfel încât să poată fi înregistrate biletele – cu nume, prenume, email/telefon.

Lista cu orașele din companie e disponibilă la https://tinyurl.com/LocatiiSchimbaPetulCuBiletul

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine