Anca Parghel. O viață în jazz

*În 16 septembrie i-am fi spus „La mulți ani!”… dacă nu ne părăsea în 2008

Anca Parghel (foto) * Talentata solistă de jazz și profesoară s-a născut în 16 septembrie 1957, la Câmpulung Moldovenesc. A absolvit Liceul de Muzică la Iaşi, tot acolo și Conservatorul de Muzică – licenţa, cu tema „Charlie Parker, un geniu al improvizaţiei”. Până în 1989, a predat canto, pian şi improvizaţie la liceele de muzică din Suceava, în Bucureşti, dar și la Conservatorul de Muzică în Belgia – la Bruges şi Namur, la Hanovra, Ravensburg, la Conservatorul din Leipzig, München, Oldenburg – în Germania, la Silsoe şi Cleolaine Workshops – în Marea Britanie, la Chişinău.

A cântat în mari festivaluri de jazz începînd cu 1984 (Bucureşti, Braşov, Sibiu, Costineşti, Iaşi, Nürnberg, Leipzig, Varşovia, Leverkusen, Viena, Liège, Tübingen, München, Linz, Zagreb, Varna, Lomza şi Bratislava), şi în cluburile de jazz din România, Bulgaria, Germania, Belgia, Austria şi Elveţia. A fost pe scene alături de importanți muzicieni români – Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar şi străini – Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillipp Catherine, Marc Levine, Claudio Roditi, Thomas Stanko, Ricardo del Fra, Stephane Galland, Jon Hendricks Band, Klaus Ignatzek etc. În orașul belgian Bruxelles, unde se stabilise, a fost profesoară de jazz vocal la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles şi la Conservatorul Lemmens. Totodată, și-a continuat cariera solistică pe scenele de jazz din Belgia, Germania şi Olanda în formule de trio, cvartet sau cvintet, cu fii săi Ciprian Parghel – la bass, Tudor Parghel – baterie, dar și cu Puiu Pascu – pian. Românii au audiat-o în festivalul Jazz Supernight de la Mamaia, în iulie 2002, în recital împreună cu saxofonistul american Rick Condit, de bateristul italian Fabio Grande şi cu doi dintre bunii colaboratori – pianistul Ion Baciu Jr. şi basistul Pedro Negrescu. Tot în 2002, a cântat în Festivalul de Jazz Bucureşti alături de Big Band-ul Radiodifuziunii Române. În 2008 a primit mai multe premii in România, pentru albumul „Zamorena” şi single-ul „Brasil” lansat în colaborare cu Fly Project şi Tom Boxer. A primit titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Câmpulung Moldovenesc. În decembrie 2008, studio-ul de productie FlyRecords împreună cu Roton i-au lansat albumul „Colind pentru România”. La 28 iunie 2008, Anca Parghel a fost internată în urma unor dureri de cap şi de stomac, fiind ulterior diagnosticată cu un un cancer ovarian. La 5 decembrie 2008 s-a stins din viață la Spitalul Judeţean din Timişoara. Este înmormântată pe Aleea artiştilor în cimitirul Bellu, la Bucureşti.

(câteva detalii culese din „Enciclopedia personalităţilor feminine din România” – coord. George Marcu, editura Meronia, Bucureşti, 2012)

Canalul YouTube (și nu numai) reține câteva performanțe ale extraordinarei reprezentante a muzicii de jazz

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Premieră și start festival de teatru, la dramaticul brăilean

*Sâmbătă, 17 septembrie 2022, ora 18.00

Festivalul de teatru organizat de dramaticul „Maria Filotti” (TMF) se deschide în 17 septembrie 2022, la ora 18.00 în sala mare cu spectacolul „Naufragiat!” (Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont povestite de el însuși) de Donald Margulies realizat cu echipă brăileană. Textul este montat în premieră națională, traducerea fiind realizată de Corina Moise. Regia artistică aparține lui Andrei Huțuleac.

„Este rezultatul unui efort colectiv de a aduce în lumina reflectoarelor textul lui Donald Margulies, montat în premieră în România. Alături de actorii Ciprian Chiricheș, Blanca Doba, Nicholas Cațianis, Corina Borș, împreună cu scenografa Maria Nicola și light-designer-ul Lucian Moga, susținuți cu profesionalism de corpul tehnic al teatrului, am încercat să oferim publicului șansa de a se reîndrăgosti de un teatru curat, capabil să spună povești coerente, inteligibile și care emoționeză un spectru cât mai larg de spectatori, indiferent de vârstă sau de nivelul de educație. Îmi place să cred că am făcut un spectacol care se adresează celor mulți fără a sacrifica în niciun fel elementul altitudinar care le vorbește celor puțini”, spune regizorul Andrei Huțuleac.

Nota red. De festival – care începe la TMF chiar sâmbătă – am amintit încă de la momentul (https://brailachirei.wordpress.com/2022/08/26/dramaticul-brailean-are-programul-festivalului/) când teatrul a anunțat programul. Publicul brăilean își va fi ales, între timp, preferințele. Dacă nu, iubitorii Thaliei pot merge la agenția teatrală și verifica la ce spectacole mai sunt locuri disponibile.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Consiliul Local Municipal Brăila, ședință extraordinară

*În 19 septembrie 2022, de la ora 10.00

Consilierii municipali brăileni sunt convocați în data de 19 septembrie 2022, în sala 404 a clădirii administrative, de la ora 10.00 pentru o ședință extraordinară a Consiliului Local Municipal. Subiectele ședinței CLM se află deja pe ordinea de zi semnată de primarul Marian Viorel Dragomir:

1) Proiect de hotărâre privind „Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului de Psihiatrie <Sfântul Pantelimon> Brăila, pe anul 2022”; 2) Proiect de hotărâre privind „Modificarea anexei la HCLM nr. 51/ 11.02.2022 referitoare la <Aprobarea utilizării sumei de 56.000,00 mii lei din excedentul anual al bugetului local al municipiului Brăila pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare pe anul 2022>, modificată prin HCLM nr. 386/ 15.07.2022”; 3) Proiect de hotărâre privind „Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Brăila pe anul 2022”; 4) Proiect de hotărâre privind „Rectificarea bugetului general centralizat al municipiului Brăila pe anul 2022”; 5) Proiect de hotărâre privind „Neexercitarea dreptului de preempţiune al municipiului Brăila pentru imobilul situat în Brăila, B-dul Al. I. Cuza nr. 89 (fost nr. 87)”; 6) Proiect de hotărâre privind „Neexercitarea dreptului de preempţiune al municipiului Brăila pentru imobilul situat în Brăila, str. Danubiului nr. 6 (corpurile C2, C5 și C6)”; 7) Proiect de hotărâre privind „Neexercitarea dreptului de preempţiune al municipiului Brăila pentru imobilul situat în Brăila, str. Împăratul Traian nr. 25, bloc Progresul, sc. 1, ap. 7, parter”; 8) Proiect de hotărâre privind „Neexercitarea dreptului de preempţiune al municipiului Brăila pentru imobilul situat în Brăila, str. Radu S. Campiniu nr. 15 (construcțiile C2 și C3)”.

Foto (arhiva noastră) de la ședință CLM Brăila desfășurată în sala de conferințe de la CUP „Dunărea”.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Consiliul Județean Brăila, ședință ordinară

*În 19 septembrie 2022, cu subiecte privind funcționarea Protecției Copilului, organigrama SJU și statutul CJ, diverse mici investiții în județ

Președintele Consiliului Județean (CJ) Brăila Francisk Iulian Chiriac, a semnat ordinea de zi a ședinței ordinare din data de 19 septembrie 2022, de la ora 10.00 și care va avea loc în sala mare a clădirii administrative (B-dul Independenței nr. 1).

Consilierii județeni vor avea de discutat și aprobat – dacă vor fi de acord cu cele din documentele anexate – următoarele proiecte de hotărâri:

1). Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului CJ Braila în Consiliul de administrație al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Brăila; 2). Proiect de hotărâre privind aprobarea Statutului județului Brăila, actualizat; 3). Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei si a statului de funcții ale Spitalului Județean de Urgență (SJU) Brăila; 4). Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și functionare al Căsuței de tip familial „Delfinul’’ din Complexul de servicii pentru copii și tineri cu dizabilități „Pescărușul’’ – parte a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila; 5). Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și functionare al Căsuței de tip familial „Mica Sirenă’’ din Complexul de servicii pentru copii și tineri cu dizabilități „Pescărușul” – parte a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila; 6). Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Complexului de tip familial „Surâsul Copilăriei” – parte a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila; 7). Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului aditional nr. 1 la Acordul de parteneriat între Unitatea Administrativ Teritorială Județul Braila si Direcția Generală Anticoruptie aprobat prin HCJ Braila nr. 190/ 14.09.2021 privind aprobarea proiectului „Transparență, etică și integritate în administrația publică din județul Braila”, a Acordului de parteneriat cu Direcția Generală Anticoruptie/ Unitatea de implementare a proiectelor și a cheltuielilor legate de proiect, în vederea aplicării, conform Cererii de proiecte POCA/924/2/2 (CP15/2021 pentru regiunile mai puțin dezvoltate); 8). Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate și însușirea „Raportului de evaluare pentru stabilirea redevenței Lacului Sărat Movila Miresii, aflat în domeniul public al județului și administrarea CJ Brăila, amplasat în perimetrul comunei Movila Miresii, județul Brăila, în vederea concesionării luciului de apă”; 9). Proiect de hotărâre privind aprobarea achitării contribuției ce revine judetului Brăila prin CJ Braila în calitate de membru al Asociației de Cooperare si Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Stațiunii Lacu Sărat Brăila pentru anul 2022; 10). Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Vișani, prin Consiliul Local al comunei Vișani pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Amenajare teren sintetic la Școala Gimnazială Vișani”; 11). Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Șuțești, prin Consiliul Local al comunei Șuțești pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Construire casă de prăznuire”; 12). Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Surdila Găiseanca prin Consiliul Local al comunei Surdila Găiseanca pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Amenajare curte interioara sediu multifunctional în satul Filipești, com. Surdila Găiseanca, jud. Brăila; 13). Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin Consiliul Județean Brăila, cu comuna Tufesti, prin Consiliul Local al comunei Tufesti pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Amenajare parc Tufești, com. Tufești, jud. Brăila”; 14). Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Berteștii de Jos, prin Consiliul Local al comunei Berteștii de Jos pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Construire parc în sat Spiru Haret, com. Berteștii de Jos, jud. Brăila”; 15). Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Grădiștea, prin Consiliul Local al comunei Grădiștea pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Construire gard împrejmuire imobil cvartal 14, parcela 142, C.F. 71079, sat Maraloiu, com. Grădiștea, jud. Brăila”;16). Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Unirea, prin Consiliul Local al comunei Unirea pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Amenajare loc de joacă pentru copii și sistematizare verticală teren aferent sediu secundar Primărie comuna Unirea, sat Valea Cânepii, jud. Brăila”;17). Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Gropeni, prin Consiliul Local al comunei Gropeni pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Proiectare și execuție teren de sport cu gazon sintetic, multifuncțional, Școala Gimnazială Gropeni, str. Școlii nr. 115, comuna Gropeni, județul Brăila”; 18). Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Siliștea, prin Consiliul Local al comunei Siliștea pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Amenajare teren minifotbal și spațiu de joacă pentru copii, parcaje, sat Muchea”;19). Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului județului Brăila pe 2022 și estimările pe anii 2023-2025 și a Programului de investiții publice pe 2022 și estimările pe anii 2023-2025; 20). Raport de activitate al consilierului judetean Pricop Cristian Florinel pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2021; 21). Alte probleme.

Foto de la o ședință anterioară a CJ

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Festival istoric Vladislav I, trei zile de reconstituiri și spectacole la Brăila

*Ediția a II-a începe astăzi, 16 septembrie 2022, de la ora 18.00 cu o paradă * Concomitent, va fi deschis și un târg de dulciuri

Brăilenii au din nou ocazia să călătorească în timp, în cele trei zile – 16, 17 și 18 septembrie 2022 – ale Festivalului istoric Vladislav I organizat de Primăria municipiului Brăila. Sunt foarte multe asociații de profil (reconstituiri istorice) din țară invitate. Foto ilustrative, via Muzeul Brăilei „Carol I”.

Programul, detaliat la https://brailachirei.wordpress.com/2022/09/14/braila-pregatiri-pentru-festivalul-istoric-vladislav-i/

Nota red. Și repet ce am mai spus: dacă aceste manifestări sunt doar de dragul distracției, atunci banul public (finanțarea e din bugetul municipiului!) se consumă aiurea. Ar fi frumos ca după aceste zile copiii măcar să citească mai multă istorie și s-o învețe ca lumea la școală. Evident, și adulții ar putea pune mâna pe câte o carte – tot ca să înțeleagă mai bine ce au văzut în festivalul istoric.

Concomitent, va avea loc și un târg al dulciurilor.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine