Inaugurarea Casei Ana Aslan în Brăila natală a celei mai importante luptătoare împotriva bătrâneții

*Gestul este continuarea – și promisiunea perseverării în același sens – a promovării rezultatelor muncii de o viață a medicului cercetător Ana Aslan, respectiv efortul depus de echipa din conducerea Fundației Ana Aslan care a cumpărat clădirea în care a copilărit viitoarea inițiatoare a primul institut geriatric din lume * Tot Fundația Ana Aslan este cea care a mobilat partea dedicată savantei din secția Memoriale a Muzeului Brăilei „Carol I”

Data de 24 septembrie 2022 va rămâne un punct de reper în biografia medicului cercetător Ana Aslan (1 ian. 1897, Brăila – 20 mai 1988, București), chiar dacă e mult după moartea savantei.

Și asta deoarece acum s-a inaugurat Casa Ana Aslan în Brăila natală a medicului cercetător, membră a Academiei Române, fondatoarea primului institut de geriatrie și gerontologie din lume (la București). Este chiar casa unde s-a născut Ana Aslan și unde a trăit până la 13 ani, când rămânând orfană de tată, a trebuit să părăsească împreună cu frații și mama ei de origine armeană (care a fost forțată de împrejurări să vândă locuința) frumoasa casă din strada (acum) Ana Aslan – multă vreme strada a avut numele Sf. Nicolae, după hramul bisericii din apropiere. Casa e pe colț, la intersecția cu strada Constantin C. Hepites* – numele altui brăilean devenit reper în istorie, care și el a locuit o vreme aici (există o placă memorială similară și cu datele sale).

Pentru că imobilul a fost la vânzare – și municipalitatea nu a făcut demersurile de a-l avea în patrimoniu – a făcut gestul de a-l cumpăra Fundația Ana Aslan (site la http://www.fundatiaanaaslan.ro) al cărui consiliu director este condus de medicul Speranța Preda – președinte și medicul Theodora Bărbulescu-Poli (a lucrat direct cu Ana Aslan) – vicepreședinte, organizație neguvernamentală care este acum noul proprietar și se va ocupa să îl transforme în Casa memorială Ana Aslan, așa cum de altfel merită minunata femeie care a rescris basmul Tinereții fără bătrânețe cu ajutorul chimiei, al medicinei, dar mai cu seamă prin dragostea de oameni și respectul față de știință.

Tot datorită generozității (și înțelegerii importanței prezervării memoriei, dar mai ales a redării în contemporaneitate a tuturor reperelor trecutului) echipei de la conducerea Fundației Ana Aslan, există la secția Memoriale – muzeograf șef, Elena Ilie – din Muzeul Brăilei „Carol I” o importantă donație (mobilier, tablouri, obiecte personale, vestimentație etc) legată direct de Ana Aslan și care poate fi admirată la sediul central muzeal (Brăila, piața Traian nr. 3, la etaj). La evenimentul de astăzi, 24 septembrie, au participat reprezentanți din conducerea Fundației Ana Aslan, ai administrației locale, câțiva colaboratori ai fundației.

Nota red. O bogată biografie cu titlul „A. Aslan. In memoriam” a coordonat Theodora Bărbulescu-Poli, volum publicat în 1990, sub egida Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”. Cartea are ca motto câteva cuvinte ale regretatei Anei Aslan: „… îmi place să cred că școala de gerontologie pe care am întemeiat-o și pe care o voi lăsa după mine, va fi înțeles pe deplin că temelia oricărei activități serioase este cinstea și moralitatea. Știința fără morală nu valorează mare lucru...”.

*Constantin C. Hepites (25 nov 1804 – 7 aug 1890) a fost medic și farmacist, șeful serviciului sanitar în Brăila, primar al Brăilei, primul președinte al Camerei de Comerț etc. A publicat o carte (1847) despre importanța pentru sănătate a apei minerale de la Balta-Albă, „Pharmacopea română” (un dicționar/ ghid medical și farmaceutic) în trei ediții, prima în 1862 etc.

Foto 1: Ana Aslan – fotografia care deschide volumul „Aslan. in memoriam” coordonat de Theodora Bărbulescu-Poli; foto 2: placa memorială de pe casă; foto 3: clădirea (cumpărată de fundație) unde s-a născut și a copilărit viitorul medic savant Ana Aslan; foto 4: la bustul Ana Aslan (Brăila, fosta Regală la intersecția cu strada Aslan), în 24 sept 2022, medic Speranța Preda și muzeograf Elena Ilie (in stânga bust), medicul Theodora Bărbulescu și un reprezentant de la primăria Brăila (in dreapta foto)

Revista BRAILA CHIREI & Armanda Filipine

Seară de folk la Centrul de Creație Brăila, cu Cezar Popescu

*De fapt, la CJCPCT – în sala Pro Arte * Joi, 29 septembrie 2022, de la 18.00

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT sau Centrul de Creație) Brăila, Alina Petronela Sulicu – manager, continuă încântătoarele evenimente lunare ale proiectului cultural derulat sub genericul „Seară de Folk”.

Întâlnirea programată pentru data de 29 septembrie 2022, de la ora 18.00 este cu ieșeanul Cezar Popescu (foto), artist de o sensibilitate aparte, unul dintre apreciații și prolificii compozitori din folkul românesc.

Recitalul se va desfășura în sala ProArte și va fi transmis LIVE, așa cum sunt cele mai multe activități CJCPCT, pe pagina din rețeaua facebook Centrul.de.Creatie.Braila. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Rezervări, la telefon 0239/614710 și la sediu (piața Traian nr 2).

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine